Sunt supărat pe o metaforă!

De aproape două decenii mă urmăreşte o imagine. Cea sugerată, la începutul anilor 2000, prin expresia "limbaj, dialog, limbă, derivate, asociate, etc., de lemn". Bineînţeles, fără pic de discernământ (spun eu), metafora s-a răspândit ca molima. Ea nu deranjează pe nimeni. Cine mai vede dincolo de ea?! Există, am fixat-o în discursuri şi articole, face parte din noi. De aceea ce scriu eu, nu are nicio importanţă. De ce spun aceste lucruri? Fiindcă lemnul este nedreptăţit. Mă
ria sa se exprimă deosebit şi magnific. Plânge, se bucură, ne ceartă şi ne dă căldură, ne adăposteşte, ne învaţă, şi câte şi mai câte. Buciumele şi fluierele străbune nu vă spun nimic? Naiul lui Zamfir e din "lemn"? Dar viorile Stradivarius? Când în toiul unui viscol, lemnul se tânguie, dar vă bucură cu lumină şi căldură, chiar nu-l auziţi? Din lemn este şi leagănul pruncilor. Corăbiile cu ajutorul cărora omenirea a descoperit întreaga planetă erau alcătuite din vorbe? Dar hârtia pe care scrieţi, sau pe care mai există o scrisoare de la iubiţi, copii, sau o fotografie în sepia. Am putea face un inventar al capodoperelor artistice care au ca subiect şi obiect lemnul? Of, l-am uita poate pe Brâncuşi, am uita porţile maramureşene, dar câte n-am uita! Obiectele arhaice: fusul, furca, războiul de ţesut, răbojul, lingura de lemn, resteul. Călimara din care luam sineală acum 50 de ani. Gorunul lui Horea şi teiul luiEminescu. Bisericuţele din lemn. Copacii doborâţi în trunchiul cărora descoperim vremuri apuse şi cruci măiestrite. Răşina lacrimilor de brad sau molid transformată prin vrerea naturii în chihlimbar. Scrinul sau lăzile de zestre ce adăpostesc în ignoranţa noastră ii şi ilicuri, marame. Dar cronicile scrise pe cruci innegrite de vreme si de vremuri? Oare toate acestea nu vorbesc? Cred că ascundem în spatele acestei metafore o frică de noi înşine. Nu ştim, dar nici nu vrem să ştim, ce am fost, ce suntem, şi încotro mergem. Esteticieni, critici de artă, formatori de opinie, politicieni, mass-media, nu aveţi nimic de comentat?
Desigur că ar mai fi de spus multe. Pun punct întrebându-mă şi întrebându-vă totuşi: dar cu lemnul ce-am avut? Şi încă un lucru: despre A. Mateevici şi poezia Limba noastră (despre care am aflat de curând că este imnul surorii Basarabia) pe care o învăţau copiii la şcoală, mai ştim ceva? Ar trebui să ne plecăm cu smerenie şi să ascultăm în tăcere. Copacii, pădurea, florile, frunzele,...

PUI-ul lui Inimaroiu

Locuitorii capitalei, şi în special cei ai sectorului 4, cunosc că edilul şef al acestuia a elaborat un PUI. Adică un Plan Urbanistic Integrat. Adică ceva ce nu e prevăzut nicăieri. Nici în legi, nici în norme, nici ... De aceea cred că ar fi bine să-l şi înregistreze la OSIM şi la ORDA. Să nu vă întrebaţi de ce este integrat şi în ce. Sau de ce nu este integral. Aşa a dorit domnia sa să fie, aşa este! Eu cred chiar că era necesară diversificarea acestui domeniu. Parcă era prea monoton numai cu PUB-uri, PUG-uri, şi PUZ-uri. Un PUI este întotdeauna bine venit.
Şi ca să fie pe înţelesul tuturor, domnul primar a tipărit şi difuzat şi un "manual de explicitare şi argumentare". Iată ce aflăm din acesta. Că în primii trei ani de mandat, instituţia pe care o păstoreşte, a lucrat în subteran! (Gura păcătosului...). Adică la reţelele de apă, canal, gaze, etc. Şi că acestea nu se văd. Aş fi de acord, dacă totuşi le-am percepe cu celelalte organe de care dispunem. Mai aflăm din broşură, (despre care domnia sa nu poate să ne spună în câte exemplare a fost editată, pe ce bani şi cât a costat), că până la sfârşitul lui Florar (nu a mandatului), în sector vor fi realizate peste 1350 deobiective urbanistice. Păi să facem un calcul. Suprafaţa sectorului 4 este de 32 km.p. Din aceasta, o parte însemnată aparţine altora:Primăria capitalei, Ministere, Patriarhie. Mitropolie şi eparhii, persoane fizice şi juridice private, etc. De asemenea o parte semnificativă este ocupată de construcţii şi alte amenajări permanente, cursul Dîmboviţei, lacuri, etc. Ca urmare, am putea accepta, cu indulgenţă, că obiectivele proiectate ar putea fi amplasate pe cel mult o treime din suprafaţa sectorului. Cam 11 km. p. În consecinţă, la fiecare porţiune de teren de 90/90 m va apărea un obiectiv. Desigur că nu va fi chiar aşa. Acestea (obiectivele) având, în mod firesc, o amplasare neuniformă, in unele zone vor lipsi, iar în altele se vor suprapune. Ar mai trebui să discutăm şi despre obiective în sine. De mărime, importanţă, necesitate, etc. Dar ar fi totuşi prea mult. Atenţie însă să nu ne împiedicăm de ele!

Domnule prim- edil al sectorului, doresc în final să vă fac, cu tot respectul cuvenit, câteva recomandări:

-Nu cumva să uitaţi să amplasaţi, în preajma fiecărui obiectiv, câte un panou. De pe acesta să rezulte clar, atât pentru bebeluşii purtaţi în cărucioare, cât şi pentru pensionarii care se odihnesc eventual pe o băncuţă, că lucrarea a fost concepută şi realizată de Primărie. Să nu-şi imagineze unii că au venit marţienii. Pentru unele obiective mai importante folosiţi plăcile de marmoră. Ar fi păcat să nu puneţi complet în evidenţă măreţele înfăptuiri!

-Ar fi util să iniţiaţi şi să promovaţi un studiu cu tema:Rolul gropilor, şanţurilor, etc., în prevenirea migrării orătăniilor, răspândirii virusului H5N1, şi deplasării haotice a vârstnicilor la piaţă, farmacii, şi policlinici!

-Ultima: pregătiţi-vă serios pentru rolul lui Pristanda. Nu de alta, dar aveţi concurenţă serioasă, mai ales la municipalitate.

Nu pot pune punct fără a vă adresa o întrebare. Sper că nu va fi retorică. De ce ati părăsit, chiar şi temporar, profesia de medic stomatolog? Eu cred că ştiu. Dar dumneavoastră?