miercuri, 27 august 2008

La taclale cu cele 3M, cu Vice, si nu numai! [1]

De ce Radio...?

De ce îndrăgesc radio-ul? Probabil, ca urmare a unei imagini care m-a urmărit de la vârsta de câţiva ani. Deşi nu mergeam încă la şcoală, ci doar la grădiniţă, învăţasem să desluşesc literele împreună cu fratele mai mare. Şi aşa, răsfoind un almanah (existau şi atuncea), şi cu ajutorul părinţilor am priceput, cu puterea de întelegere specifică vârstei, că şcolarii , din unele ţinuturi izolate din imensa Australie, primesc lecţii prin radio. Desigur, imaginatia mi-a luat-o probabil razna, şi în următoarele zile, săptămâni, luni, poate şi ani, ori de câte ori clipea ochiul verde al aparatului, aşteptam să aud vocea blândă a educatoarei sau a invăţătoarei, de dincolo de pânza crem şi cadrilată a difuzorului. Mai târziu, am înlocuit (asociat) imaginea aceasta, fără a o mai personaliza, cu ştirea, vestea, comunicatul, etc., chiar dacă nu întotdeauna plăcute, absolut necesare. Poate vi se pare o metaforă nostalgică şi siropoasă, dar acesta este adevărul.

Şi de ce Radio Bucureşti?

După 1990 în viaţa radio-ului s-au produs schimbări majore. Apariţia posturilor particulare, dar şi sporirea numărului celor publice, diversificarea şi specializarea acestora, adoptarea (acolo unde a fost posibil) comunicării inter-active, etc. Desigur, nu toate lucrurile merg perfect, dar nu vreau sa intru în amănunte. Doresc doar sa răspund la propria-mi întrebare. Sigur că sunt subiectiv (dar aş putea fi altfel?), şi vă mărturisesc că încă de la prima apariţie în eter a Antenei Bucureştilor (17 o5 1990, ora 13 oo), am simţit că este un post diferit, pe măsura aşteptărilor mele. Am apreciat de la începuturi calitatea emisiunilor, dar şi frumoasele caractere ale unor realizatori. Asumâdu-mi riscul de a supăra pe unii, vreau totuşi sa-i amintesc pe Puşa Roth, Dan Ursuleanu, Victor Spirache, Anca Florea şi Mirela Băzăvan. Şi uite aşa, vrând-nevrînd, vremea a trecut, Radio Bucureşti are personal în majoritate tânăr, modest, deschis la nou, receptiv, prietenos, dornic de comunicare. Poate o sa fiti surprinsi, dar vreau sa fac o subliniere speciala. Desi o ascult mai de mult, am "cunscut-o" doar recent pe Andreea D. Ne-am si privit in ochi cateva secnde la majorat. Nu vreau, si nici nu pot sa-i apreciez calitatile de jurnalist. Dar va asigur ca este deosebita. Am urmarit-o cu mai multa atentie la sugestia Mirelei B. M-am convins ca este amabila, instruita, comunicativa, spirituala. Poti discuta cu ea orice.Vei primi oricand un raspuns. Succes Andreea!
În concluzie iată de ce,
Amigos para siempre!


DIALOGURI

În cele ce urmează vreau să vă reamintesc cele mai importante dialoguri ce le-am purtat cu o parte din voi. De ce mă refer numai la voi? Sunt din nou subiectiv, şi fără a vă putea explica, vă spun doar că reprezentaţi pentru mine ceva special. De multe ori vă simt aproape chiar dacă nu sunteţi pe unde. V-am simţit mereu caldura din vorbe si suflet, si mi-am dat seama că vă faceţi meseria cu profesionalism, că nu sunteţi nişte cititori de prompter. Şi, poate nu în ultimul rând, acceptaţi dialogul cu "umor şi ironie". Mai mult, cu unii am discutat uneori chiar în afara spaţiului de emisie. Şi nu numai despre emisiuni, subiecte, tematică, etc. Îmi amintesc cu plăcere, că recent am purtat cu Mihaela o discuţie pe mess, care nu avea nicio legătură cu ce se difuza pe post, despre El comandante Che Guevara. Şi am discutat, nu gluma! La fel dialoghez şi cu Andreea, Cosmin şi Raluca, Răzvan şi Adrian, Maria Gheorghiu. Mai am o circumstanţă sa fiu subiectiv. Ca orice om, am slăbiciuni.
Iată în continuare dialogurile mele cu voi.
Chiar dacă nu le prezint în ordine cronologică, voi preciza, atunci când va fi cazul, în ce emisiuni au fost enunţate. De asemenea o sa găsiţi şi unele texte notate cu*. Dintre acestea unele nu au fost expediate, iar altele probabil nu şi-au găsit locul în emisiuni. Sper să vă facă plăcere! Dacă da, v-aş ruga, şi vă mulţumesc, să postaţi un comentariu. Să ştiţi că sunteţi primii care citiţi aceste rânduri, fiind cea dintîi publicare a lor. De asemenea sunt convins că articolul poate fi rearanjat si completat.

Catren (de ziua Mirelei, la weekend cu prietenii):

Asear-am pus ceasul să sune,
Ca să vă ascult pe post,
Mulţi ani Mirela, vreau a-ţi spune,
Azi, alte vorbe nu au rost!

(Vreau să-i reamintesc Mirelei, că la acea dată s-a îndoit de faptul că acest catren îmi aparţine, invocând că nu l-aş fi semnat din cauza ...emoţiilor.)


Catren de Sf. Valentin, în emisiunea Mihaelei I (2005 sau2006?):

Azi, de Sfântul Valentin,
Vă doresc, baieţi şi fete,
Să vă bucuraţi din plin,
Şi de-al nostru... Dragobete!


Gânduri despre iarnă, în emisiunea Mirelei B:

Fulgi de argint se-aştern pe strada,
Şi toţi copiii cu antren,
Rescriu pe scena de zăpadă,
Poveştile lui Andersen!

Despre poluare, în emisiunea Mirelei B:

Cu toata modestia, aş dori sa aduc un amendament uneia din legile lui Murphy. Acesta spunea: "În ţările sărace sa nu bei apă, iar în cele dezvoltate să nu respiri". La noi sunt valabile ambele cerinţe!

Flagrant, în emisiunea Mihaelei I:

Remeş si cu Mureşan,
Şi-au dat cinstea pe un ban,
Unde-a fost Călin sa strige,
Fiţi atenţi la Ciorbă, frige!!

Vă reamintesc că Ciorbă este omul de afaceri, cu care au discutat cei doi la terasa unde s-a organizat "flagrantul".


Catren pentru Mirela:

Ea, tot încearcă sa M'OPREAscă,
Şi vorba nu-i mai conteneşte,
Eu vreau sa-i spun prieteneşte,
Ştii, asta o să TE'Obosească!


Despre simbolurile României, în emisiunea Mihaelei I*:

Elodia, Mailat, Cioacă,
Şi mai ştiţi şi alte nume,
Sigur sunt c-au sa refacă,
României faima-n lume!


"Catren" (din 4+1), despre summit, în emisiunea Mihaelei I*:

Printre summit-uri, sommet-uri,
Noi tot visăm la vremi mai bune,
Şi cu mândrie putem spune
(Privind în zări spre soare-apune),
Aveţi voi Euroi, dar.. E-uri?!


Lui Vice:

Tinere, orice ai zice,
Deocamdată eşti doar..."vice",
Eu aştept sa devii "plin";
După aceea mai vorbim!

Propunere de itinerar turistic, în emisiunea Mihaelei I:

Palatul Becali, vila din Zambaccian, casa din Mihăileanu, Cartierul Zăbrăuţi, cu sosire la Golden Blitz.


Celor 3 M*:

Mihaela, voi Mirele,
De când vă ascult pe post,
Toate treburile mele,
Căpătara un alt rost!


Alegeri locale 2008, în emisiunea Mirelei:

Fiindcă m-ai votat mai frate,
Eu chiar acum te răsplătesc,
Nu cu un simplu mulţumesc,
Ci, cu o geantă-n cap, şi un pantof în spate!


Inaugurare*:

Bă'se'scutura podeaua,
Când noul nostru preşedinte,
La Golden Blitz făcu safteaua,
Cu wiskey şi cu.. geamparaua!

Catren despre toamnă în emisiunea Mirelei B:

De ce-ai venit tu, doamnă schimbătoare,
Cu ploaie, ceaţă, vânt, dar fără soare,
Să ne sfidezi, şi nicidecum sa-ţi pese,
Ce mult am aşteptat,... sezonul de mirese!

Cerere, în emisiunea Mirelei:

Un cetăţean la ghişeul RATB: daţi-mi vă rog un abonament pe liniile în care se difuzează RB, şi pentru intervalul orar în care are emisiuni Mirela!

La majoratul RB, în emisiunea Mihaelei I:

Dovedeşte-ţi consecvenţa;
Cu folos şi cu temei,
Neschimbînd deloc frecvenţa,
De pe "nouă'ş'opt cu trei"!

Şi Mirelei, tot la aniversare:

La majorat o să vin cu facturile de la telefon, poate-mi decontezi ceva!

Glumă pentru Mirela:

Fiindcă ai mess, site, blog, etc. o sa fii promovată la compartimentul IT.

Cu ce personaje din filmele de desene animate v-aş asemăna? Cu Chip şi Dale!



Catren pentru Mirela, în ziua demarării experimentului Geneva (dorinţa de a citi catrenul):

Mirela, prin a ta prestanţă,
Întreg sezonul estival,
Ne-ai dovedit cu eleganţă,
Ca ştii să fii mereu pe val!

În cele ce urmează câteva mesaje care v-au amuzat (cu referire în specialî la Mirela şi Vice):


- oare la ce ţinută are Alina Plugaru buzunare?

- echipa naţională de fotbal să interpreteze Imnul în varianta instrumentală: Bănel la vioară, Mutu la clarinet,Lobonţ la trompetă,...,iar Chivu să fie solo-voce!

- când râde Mirela, o ascult pe radio, apoi alerg pe net, unde sunetul ajunge mai târziu, ca să am o reluare!

- am "cercetat" şi am făcut o ierarhie a celor mai frumoase râsuri din RB: locul intâi Mirela , locul doi, la egalitate Andreea D şi Maria G, locul trei, Vice!

-eu am fost cu o mâna de bomboane, pe care le primisem drept "rest", şi am "cumpărat" o pâine!

-ca orice ardelean am intrat sub apă ca să vad roşile vaporului!

- pe Magistrala 98,3 traficul se desfăşoara excelent!

-definiţia revelionului (în emisiunea Mirelei B): noaptea în care, după ce am bătut magazinele, am răscolit şifonierele, ne-am machiat şi fardat, ne iluzionăm cu naivitate, că timpul nu trece şi peste noi.

-dacă Alexandra nu ştie înca să citească, te poţi certa cu soţul tău pe mess.

-ce mă enervează? Faptul ca Mirela şi cu Vice nu mă pot enerva!

-*care ar trebui sa fie rugăciunea mea zilnică (nu la ananghie), raportată la zodie?: mulţumescu-Ţi Doamne că m-ai făcut taur şi nu m-ai lăsat la stadiul de...!

-în emisiunea Mihaelei I: tare mi-e teamă că "softul" de fluidizare a circulaţiei a domnului Videanu sa nu fie de fapt un...moft!

-*întrebare (evident retorică), în emisiunea Ralucăi: dacă am fost creaţi după chipul si asemănarea Domnului, de ce a mai fost nevoie de cele zece porunci?

-cum ar trăi bărbaţii dacă în viaţa lor nu ar exista femeile? Probabil mai mult, dar sigur nu şi mai bine!

-acum un mesaj care a enervat-o pe Mirela, dar a tăcut..(doar un timp): doamna Mirela, poate în finalul emisiunii incercaţi să nu mai spuneţi:...."ne reauzim din nou!"

-un mesaj care i-a venit manuşă, dându-i apă la moară: la "bradul" de la Unirii
sa bulucit lumea....


-un comentariu pe care nu l-am inţeles. Mirela către Vice: Să ştii că mi-e cam frică de Teo! (mă întreb de ce?)

Vă mulţumesc cu prietenie! La revedere!