Mercantilism si sarbatoare.

Randurile de mai jos stau de mult ascunse intr-un ungher al gandului dar si al sufletului. Insa, un mic si poate banal eveniment, m-a determinat sa le astern in scris. Iata despre ce este vorba. Chiar azi, am auzit pe un post de radio, o solicitare pentru a se difuza colinde. O sa spuneti ca este absolut normal. Doar suntem in postul nasterii Domnului. Curios este ca si redactorul emisiunii a considerat fireasca solicitarea. Dar oare chiar asa sa fie? Daca ati fi doar putin mai profunzi poate o sa-mi dati dreptate. Intrebati-va doar atat: ce sunt colindele si ce sunt (sau cine) colindatorii? Nu vreau sa va prezint lectii despre istorie, religie, traditii si obiceiuri, folclor si sarbatoare, etc. Cred insa ca oricare dintre noi, cu oarecare instruire si bun crestin (asta nu neaparat) stie ca prin colinde s-a vestit nasterea domnului. Colindatorii, de regula in grupuri de cate trei (asemenea magilor, poarta vestea din poarta in poarta si din casa in casa. Pe langa vestea in sine, colinda marcheaza si inceputul marii sarbatori.
Dar ce sa facem, nu? Traim alte vremuri. Suntem, nu-i asa?, in societatea post-industriala, informatizata, dar si ultramercantila. Si de aceea, cu rigurozitate, dar tot mai putin constienti, reusim sa alteram si sa distrugem totul.
Sa revin insa la colinde. Imi amintesc, ca in satele transilvanene, e drept cu destui ani in urma,
colindele se auzeau doar in Ajun si in ziua de Craciun. Este adevarat, colindatorii se pregateau in taina cu mult timp inainte. Acest obicei l-am intalnit mai tarziu in Bucovina, in Subcarpatii Meridionali. Ce facem noi astazi? Ce veste ne aduc "colindatorii" ce cutreiera tramvaiele, autobuzele si ramele de metrou cu o luna inainte? Ce semnificatie au kitsch-urile care invadeaza vitrinele si tarabele comerciantilor? Dar concertele de colinde ale unora care nu le cunosc semnificatia? (Sa stiti ca am constatat ca exista si interpreti autentici care refuza sa interpreteze colinde in aceasta perioada). Oare nu exista o contradictie intre semnificatia si continutul notiunilor de post, rugaciune si smerenie si astfel de manifestari? Nu umbrim astfel insasi marea sarbatoare ce se apropie, taina si bucuria acesteia? Unde va mai fi magia Craciunului?
O sa spuneti ca nu, ca evoluam, ne modernizam, etc. Poate aveti dreptate. Sigur, puteti aduce ca argumente "bradul" cu schelet metalic si cu ramuri din polietilena, dar inalt cat casa poporului, zgomotul petardelor care acopera clinchetul clopoteilor, fumul petardelor mai staruitor decat mireasma lumanarilor traditionale si multe altele.
Mai exista un paradox. Tinerii sunt din ce in ce mai mult prezenti in lacasele de cult. In scoli se preda religia. Oare ce retin ei din astfel de evenimente? Credeti ca media nu poate face nimic?
Eu cred insa ca asa am banalizat si Dragobetele, l-am desacralizat si pe Mos Nicolae, am ucis multe alte sarbatori, am devenit nepasatori fata de mediu, etc. Sa continuam. Veniti cu toate la taraba! Sa ascultam si sa fim patrunsi simultan de manele si colinde. Si mai ales sa ne bucuram. Se apropie nasterea mantuitorului.

Poate avea dreptate A. Malraux cand se intreba daca actualul secol va fi religios sau nu va fi de loc. Cred de altfel ca nici nu are importanta daca va fi sau nu religios. Dar de ce sa nu ramana (sau sa devina curat si uman?). Atat.

PS: stiti ca printre "ingredientele" ciocolatei de post se afla si lichiorurile?

Framantari inutile... In asteptarea...Ariadnei!

Nu stiu ce ma face sa revin periodic la o intrebare careia nu-i gasesc raspuns. Poate, doar iluzia ca asternand aceste randuri, voi resimti o oarecare liniste. Sau poate, speranta ca cei ce vor parcurge aceste insemnari stiu raspunsul, si o sa mi-l transmita si mie.
Subiectul framantarilor mele il constituie proverbele, zicatorile, axiomele, maximele si tot ce mai vreti sa asociati acestui domeniu. Dar locul intai in topul nelinistilor, al nestiintei si al neputintei de a da un raspuns, il ocupa proverbele si zicatorile. Sa ma explic. Cu totii afirmam, si consideram aceasta zicere ca pe un postulat, ca ele, cele in cauza, au fost nascute din intelepciunea popoarelor. Desigur, afirmatia suna foarte frumos, si este reala. Dilema apare atunci cand incerci sa-ti imaginezi procesul de creatie. Mai concret premisele acestuia. Si atunci ma intreb, concluziile ferecate in slovele si vorbele popoarelor sunt rezultatul unor experiente pozitive sau dimpotriva? Oare de ce spunem, iau un exemplu absolut la intamplare: "prietenul la nevoie se cunoaste"? Findca asta e firescul lucrurilor si asa se intampla? Sau din contra, pentru ca aceasta dorinta si asteptare intr-o situatie dificila nu se implineste? Luati alt proverb si aplcati-i acelasi rationament. De pilda, "lenesul mai mult alearga". Ca urmare, consider ca daca acestea descriu normalitatea nu ar mai fi aparut, ar fi fost doar niste adevaruri banale. La fel cum am spune ca soarele lumineaza, apa este uda, etc. Si atuncea nu am putea gandi oare, ca acestea sunt niste expresii, intelepte ce-i drept, care confirma regula. Iar regula, daca am accepta acest rationament, ar fi ingrozitoare. Si anume, ca majoritatea faptelor si actiunilor umane au fost negative. Nu spun ca s-au comis cu intentie. Poate din ignoranta si superficialitate, sau din alte cauze. Sau, ca sa fiu mai bland, ca pentru a invata sa facem bine, facem mai intai rau. Daca ar fi fost invers, vorba "bine faci, bine gasesti", s-ar mai regasi in patrimoniul creatiei populare? Ei, vedeti in ce labirint m-am afundat. Si sunt atat de bulversat incat gandul ma poarta fara voie spre balada Mioritei si legenda mesterului Manole. Sau, uneori si mai rau, spre o "intelepciune" considerata ca panaceu universal in ipocrizia noastra. Si anume, cea care spune "persoanele de fata se exclude". Cu alte cuvinte, faptele necuvenite sunt savarsite mereu de altii.
Oare e bine sa gasim raspuns la toate gandurile care ne macina? Nu ne complicam inutil? Sau poate e mai bine sa ne conformam spuselor poetului: "Nu cerceta aceste.." Ma ajutati? Sosesti Ariadna?


PS: oare se putea? Iar ma nelinisteste ceva. Dar, m-am decis! RENUNT!