miercuri, 5 martie 2008
PUI-ul lui Inimaroiu
Locuitorii capitalei, şi în special cei ai sectorului 4, cunosc că edilul şef al acestuia a elaborat un PUI. Adică un Plan Urbanistic Integrat. Adică ceva ce nu e prevăzut nicăieri. Nici în legi, nici în norme, nici ... De aceea cred că ar fi bine să-l şi înregistreze la OSIM şi la ORDA. Să nu vă întrebaţi de ce este integrat şi în ce. Sau de ce nu este integral. Aşa a dorit domnia sa să fie, aşa este! Eu cred chiar că era necesară diversificarea acestui domeniu. Parcă era prea monoton numai cu PUB-uri, PUG-uri, şi PUZ-uri. Un PUI este întotdeauna bine venit.
Şi ca să fie pe înţelesul tuturor, domnul primar a tipărit şi difuzat şi un "manual de explicitare şi argumentare". Iată ce aflăm din acesta. Că în primii trei ani de mandat, instituţia pe care o păstoreşte, a lucrat în subteran! (Gura păcătosului...). Adică la reţelele de apă, canal, gaze, etc. Şi că acestea nu se văd. Aş fi de acord, dacă totuşi le-am percepe cu celelalte organe de care dispunem. Mai aflăm din broşură, (despre care domnia sa nu poate să ne spună în câte exemplare a fost editată, pe ce bani şi cât a costat), că până la sfârşitul lui Florar (nu a mandatului), în sector vor fi realizate peste 1350 deobiective urbanistice. Păi să facem un calcul. Suprafaţa sectorului 4 este de 32 km.p. Din aceasta, o parte însemnată aparţine altora:Primăria capitalei, Ministere, Patriarhie. Mitropolie şi eparhii, persoane fizice şi juridice private, etc. De asemenea o parte semnificativă este ocupată de construcţii şi alte amenajări permanente, cursul Dîmboviţei, lacuri, etc. Ca urmare, am putea accepta, cu indulgenţă, că obiectivele proiectate ar putea fi amplasate pe cel mult o treime din suprafaţa sectorului. Cam 11 km. p. În consecinţă, la fiecare porţiune de teren de 90/90 m va apărea un obiectiv. Desigur că nu va fi chiar aşa. Acestea (obiectivele) având, în mod firesc, o amplasare neuniformă, in unele zone vor lipsi, iar în altele se vor suprapune. Ar mai trebui să discutăm şi despre obiective în sine. De mărime, importanţă, necesitate, etc. Dar ar fi totuşi prea mult. Atenţie însă să nu ne împiedicăm de ele!
Domnule prim- edil al sectorului, doresc în final să vă fac, cu tot respectul cuvenit, câteva recomandări:
-Nu cumva să uitaţi să amplasaţi, în preajma fiecărui obiectiv, câte un panou. De pe acesta să rezulte clar, atât pentru bebeluşii purtaţi în cărucioare, cât şi pentru pensionarii care se odihnesc eventual pe o băncuţă, că lucrarea a fost concepută şi realizată de Primărie. Să nu-şi imagineze unii că au venit marţienii. Pentru unele obiective mai importante folosiţi plăcile de marmoră. Ar fi păcat să nu puneţi complet în evidenţă măreţele înfăptuiri!
-Ar fi util să iniţiaţi şi să promovaţi un studiu cu tema:Rolul gropilor, şanţurilor, etc., în prevenirea migrării orătăniilor, răspândirii virusului H5N1, şi deplasării haotice a vârstnicilor la piaţă, farmacii, şi policlinici!
-Ultima: pregătiţi-vă serios pentru rolul lui Pristanda. Nu de alta, dar aveţi concurenţă serioasă, mai ales la municipalitate.
Nu pot pune punct fără a vă adresa o întrebare. Sper că nu va fi retorică. De ce ati părăsit, chiar şi temporar, profesia de medic stomatolog? Eu cred că ştiu. Dar dumneavoastră?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Domnu' Inimaroiu (Inima rea, cum ii zice bunica-mea ;-), dupa parerea mea, nu e bun de nimic.
Nu a facut absolut nimic de când a venit la conducerea primăriei S4..
ori e prost, ori e o marioneta perfecta..
Cat despre PUI..mai bine sa nu discutam..se lauda degeaba..aici, la noi, pe Cantemir, a făcut o porcărie absoluta cu parcările..'modernizare' pe naiba, locurile de parcare sunt mai puţine decât înainte, doar ca, normal, a schimbat bordurile :-X..si după ce le-a 'amenajat', nici măcar închiriate nu pot fi..
Sa ştii ca pe broşura pe care am primit-o si noi (normal,nu?:-), scria ca are un salariu care-i permite sa suporte costurile de publicare tipărire..erau foarte multe lucrări anunţate acolo, dar cine mai are timp sa verifice toate prostiile care-i trec lui prin cap?
Oricum, oamenii nu-s prosti, îşi dau seama când un om face ceva, si când nu..aşa ca nu cred ca păcăleşte pe nimeni. Si sper sa aibe bunul simt ca la aceste alegeri nici măcar sa nu candideze..
Trimiteți un comentariu