S-a inaugurat un Super Market!

De buna seama va puteti intreba: Ei si ce-i cu asta? Da, se poate sa aveti, si desigur aveti dreptate. Daca privim la ansamblul metropolei, al intregii tari, faptul devine absolut banal. Intr-o societate consumista si tot mai incapabila de a intra gasi drumul corect, totul apare firesc. Dar, va asigur ca lucrurile nu mai stau asa cand evenimentul are loc intr-un cartier (desi cred ca si la case mai mari e la fel). Da, s-a inaugurat un Market. Si, manat mai mult de curiozitate decat de nevoia reala de a cumpara ceva, l-am vizitat, Nu, nu in prima zi. Banuiam ca, la fel ca la orice alt eveniment de genul acesata, va fi imbulzeala, nu vor lipsi nervii si schimbul de ...amabilitati. Asadar in cea de a treia zi.
Nu o sa va povestesc despre produse, preturi transformate in venituri lunare, evaluari de credite bancare sau dobanzi. Va relatez doar un mic episod care cred ca se repeta periodic si oriunde si se va multiplica la infinit. Nici nu stiu daca e comic sau grotesc. Cred ca mai mult combinat. Iata despre ce este vorba. Ajung in zona centrala. Aici, pe o suprafata cam de marimea unui teren de voley, se vindeau "produse promotionale". Si, am vazut timp de cateva minute cum, femei si barbati, tineri si varstnici, chiar si adolescenti isi smulgeau unul altuia din maini maieuri, tricouri, lenjerie intima, prosoape, sorturi de bucatarie, cutii de detergenti, sapunuri si alte maruntisuri. Bineinteles erau la ele acasa privirile chiorase, imbrancelile si nici injuraturile printre dinti. Desigur nu lipseau nici obisnuitele produse ravasite cazute pe jos si calcate in picioare. O batranica bajbaia pardoseala in cautarea ochelarilor. Un baietel de 3-4 anisori o striga inlacrimat pe mamica. Din cand in cand, cei ce se considerau invingatori paraseau valmasagul cu bratele doldora si se se indreptau radiosi spre casele de marcaj. Altii continuau competitia fara miza in speranta ultime sanse. M-am indepartat zambind amar. Mi-am zis totusi sa nu parasesc Marketul fara o amintire. Am cumparat un tricou. Am platit la casa 66,6 lei. Nu prea am dat atentie pretului. Afara, am aruncat inca o privire in jur. Am vazut un anunt pe care, citindu-l am inceput sa-mi fac probleme. Iata cum suna acesta. "Pentru a facilita....va punem la dispozitie gratuit linia de autobuz cu nr. 666 pe traseul....". Mi-am scuipat discret in san si am plecat per pedes. Asta e tot.

Iti multumesc Rudolf!

Sa nu va grabiti si sa va poarte gandul spre renul conducator de la atelajul saniei Mosului. Nu, este vorba despre altcineva. Un personaj celebru de altfel. Cel care a fost denumit "Primarul USA" de catre nu mai putin celebra Oprah.. Da, Rudolf (dupa unii Rudolph?!) Giuliani, fostul primar al New-York-ului, cel care a gestionat cu succes actiunile de dupa atacul terorist de la 11 septembrie 2001. O sa ma intrebati daca multumirile mele nu vin prea tarziu. Nu, fiindca nu ma refer la acel episod, ci la altul, mult mai fierbinte. Astazi domnia sa a intreprins o vizita in metropola Dimboviteana. In urma acestei vizite a facut cateva declaratii. Ei bine, aceste declaratii au reusit sa ma lumineze in cateva privinte. Tot ceea ce credeam eu ca sunt adevaruri traite, principii verificate, etc. s-a naruit la fel de rapid ca Turnurile Gemene.
Astfel am aflat ca Bucurestiul este o metropola curata. Adica gunoaiele, peturile, ambalajele, chistoacele intalnite la tot pasul trebuie interpretate intr-o alta cheie. Am mai inteles ca plopii retezati de la jumatate pot fi priviti ca fiind niste lucrari de arta moderna. Ca deseurile ce plutesc pe Dimbovita sau pe apele revarsate din gura canalelor neincapatoare sunt ambarcatiuni de agrement. Ca smogul emanat zilnic de masini, ateliere, uzine, etc este o arom imbatatoare.
A mai rostit domnia-sa un mare adevar. Faptul ca circulatia este greoaie si adeseori se blocheaza, demonstreaza avantul si dinamica vietii sociale si economice. Ce simplu era si eu ca un naiv nu am priceput. Pai atunci nu ar fi mai bine sa o blocam definitiv?
A mai afirmat mister Rudolf ca Harlemul a devenit un model de convietuire etnica si rasiala, un adevarat centru de cultura, etc. Fiind tocmai peste ocean si o problema a lor nu pot sa comentez.
In fine, deosebit de important, inaltul oaspete nu s-a rezumat doar la opinii si declaratii. A oferit edililor nostri si solutii. Adica sa viziteze New-York-ul!
Ar mai fi un aspect, dar deocamdata am ezitari in privinta lui. Ma intreb daca prea multa ordine, curatenie si frumusete nu ne provoaca daune grave. Altfel cum am putea sa ne explicam ca turistii prefera sa viziteze alte capitale si metropole. Viena, Praga, Paris, Barcelona. Ce bine face cate o astfel de vizita!

Deci iata pentru ce ii adresez multumiri.
Ce sa spun, ca sa folosesc si eu o cheie, CM coane, pardon, mister Rudolf! Mai poftiti pe la noi!


PS: am decis ca luni sa vizitez o clinica de oftalmologie. Cine stie, daca daltonistii confunda rosul cu verdele, poate si eu vad negru sau cenusiu in loc de alb si verde.

Nici copacii...

Acum cateva saptamani am colindat pret de peste o ora prin centrul istoric al capitalei. Scopul initial a fost de a gasi ceva anume la anticariatele sau magazinele de antichitati pe care le stiam de mult in zona. Nu a fost sa fie. Insa, preumblindu-ma asa, am ridicat la un moment dat privirea. Am descoperit o cladire, spun eu, superba. Am admirat-o, m-am apropiat, crezand ca voi afla ceva amanunte. M-am inselat. Nicaieri niciun indiciu. O tablita, o explicatie, nimic. S-au alaturat curiozitatii mele doi japonezi. Aparatele lor tacaneau necontenit, fiind insotite frecvent de exclamatii de satisfactie. Am regretat ca la cererea lor nu am putut sa le dau ceva detalii. Mi-am continuat plimbarea renuntand la planul initial. Am descoperit alte si alte bijuterii pe langa care stiu ca am trecut de multe ori nepasator. Probabil asa am facut si facem cu totii. Am incercat sa gasesc o explicatie. Sa ajung la o concluzie dar cred ca nu am reusit. Ipoteze sunt multe. Prima, cea mai la indemana, ar fi ca noi nu prea iesim din casa cu scopul predefinit de a ne plimba, de a vizita, de a descoperi. Iesim imdemnati de alte interese impuse de grijile si nelinistile zilnice.Ca urmare privim mai mereu in jos. O alta explicatie, si cred ca este obiectiva, ar fi aceea ca multe constructii nu se vad efectiv. De aceea am parafrazat proverbul in sensul ca uneori nici copacii nu se vad din cauza padurii. De ce nu se vad? Este greu dar nu imposibil de raspuns. O prima explicatie ar fi ca la vremea cand au fost ridicate, nimeni nu s-a gandit ca peste ani si ani vor intra in categoria monumentelor istorice. Ca urmare, atunci ca si acum, s-a construit anarhic exploatandu-se fiecare metru patrat. Cladirile fiind foarte aproapiate, strazile inguste, practic nu ai posibilitatea sa le privesti din unghiuri si perspective diferite. Desigur ca sunt si unele care nu au suferit din aceasta cauza. Le stiti cu totii. O a doua explicatie, care cred ca nici nu ar mai trebui comentata, o constituie nepasarea noastra. Aici intram cu totii, dar in primul rand autoritatile. Multe dintre cladiri au ajuns in paragina, unele sunt locuite ilegal, altele nu au sau nu se cunosc proprietarii. Nu mai stiu precis, dar au trecut cativa ani buni de cand s-a lansat cu pompa programul de reabilitare. Cunosc si vesnica explicatie cum ca se lucreaza la infrastructura. Totusi, ca timp de 3-4 ani sa nu pui nimic in valoare, mi se pare cam mult. Cred ca marea greseala care s-a facut chiar din start, consta in faptul ca ne-am grabit. Nu inteleg de ce nu se accepta faptul ca in orice capitala, sunt aspecte si probleme de interes national, care nu tin de ambitiile si existenta efemera a unui edil sef sau de sector. Aici cred ca trebuiau implicate Academia Romana, Institutiile de invatamant superior, Uniunea arhitectilor, etc. Desigur, poate se intarzia inceperea lucrarilor. Ei si? Mai conta un an in conditiile in care acum nu avem niciun termen si nicio perspectiva? Si nu pot sa nu ma gandesc din nou la unul din miturile fundamentale ale romanilor. Cu amaraciune.
PS: cei doi japonezi mi-au pus o intrebare. Daca nu exista niste platforme, fixe sau telescopice din care sa poata fi privit intreg ansamblul. I-am dezamagit. Mai tarziu mi-am dat seama cata dreptate aveau.