luni, 20 aprilie 2009

Taine, taine....


Asemeni multora dintre noi am primit o educatie ateista. Cauzele si consecintele acesteia cred ca nu au nicio importanta. Precum nici faptul ca unii nu vor sa recunoasca acest lucru. Dar despre cu totul altceva este vorba. Poate, tocmai datorita acestei educatii, am acceptat de mult, ca pe un adevar totusi nedovedit, ca exista fenomene, lucruri, intamplari, etc., pe care nu le intelegem si pentru care nu avem explicatii. Astfel, dupa '90, doar din pur interes, am incercat sa inteleg mai cu temei unele aspecte ale religiei si in special ale crestinismului. Faptul ca nu le-am inteles este cel putin pentru mine explicabil. Adica, atat specialistii in stiinte astronomice si matematice, dar nicii teologii si filozofii, etc., nu au reusit, sau nu se pot pune de acord. Si fiindca nu vreau sa ma supun neconditionat indemnului "Crede si nu cerceta", indraznesc sa-mi pun (de fapt sa reiau), urmatoarele intrebari.
  • Cum se stabileste totusi data in care sarbatorim Pastele? Explicatia la vedere (poate doar pentru unii naivi ca si mine), o cunosc. In Duminica de la sfarsitul primei saptamani cu luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara. Stiu ca exista si o intelegere suplimentara. Aceasta data poate fi amanata cu o saptamana. Dar haideti sa facem un mic calcul. Dupa stiinta mea, data cea mai departata de echinoctiu, in care s-a serbat Pastele, a fost de 5 mai. Deci, la o distanta de 45 de zile fata de echinoctiu. Daca impartim aceasta perioada la 29,5, atatea zile, cate are ciclul lunar sinodal, obtinem 1,5 cicluri lunare. Si, in lipsa unei explicatii temeinice chiar nu pot pricepe.
  • Un aspect legat de Sfanta Treime. Dumnezeu Tatal s-a intrupat in Hristos Fiul. Atunci cum a mai putut fi auzit glasul acestuia pogorat din inalturi? Sa fi fost (fara nicio ironie) o ilustrare vremelnica a teoriei relativitatii?
  • De ce Lazar, inviat din morti si indemnat sa umble, redevine muritor?
  • Daca am fost creati dupa chipul si asemanarea LUI, de ce au mai fost necesare poruncile?
  • De ce taina spovedaniei si impartasaniei a fost complet modificata. Fiindca, initial aceasta era adresata doar excomunicatilor si celor ce doreau sa intre in familia bisericii, si se savarsea doar o data in viata.
  • Am auzit recent ca in binecunoscuta rugaciune Tatal Nostru, textul initial ar fi (o referire),..."Painea noastra cea de maine, da-ne-o noua astazi...". Care ar fi sensul acestor vorbe? Este o metafora pentru Mantuire, care sa vina mai repede?
Desigur ca ar mai fi multe. Poate candva o sa inteleg macar ceva in plus.

2 comentarii:

Răzvan spunea...

Cel putin pentru prima intrebare
--------------------------------
Pastele Ortodox nu cade niciodata in primele 2 saptamani de dupa echinoctiul de primavara.
Pastele Ortodox poate fi: 4 Aprilie - 8 Mai
Pastele Catolic: 22 Martie - 25 Aprilie.
Deci nu exista cele 1,5 cicluri lunare de care spui. Pana in 1582 (introducerea calendarului greogrian) cele 2 Biserici sarbatoreau pastele in aceeasi zi.
Calculul datei de Pasti este destul de complicat (mai ales pentru cel catolic).
Cauza diferentelor ar fi metodele de calcul, care aproximeaza miscarile soarelui si lunii si in timp dau erori, si bisericile incep sa foloseasca "o luna" si "un soare" care nu mai corespund cu cele de pe cer.
De exemplu, pentru anul acesta:
- luna plina pascala (PFM) la ortodocsi a fost 6 Aprilie (iulian), plus 13 (prin conversia la gregorian) ==> 19 Aprilie
- luna plina pascala la catolici a fost 10 Aprilie ==> urmatoarea duminica: 12 Aprilie
Mai multe amanunte sunt aici"Consiliul de la Niceea din 325 ar fi putut la fel de bine să decreteze că 'ziua de Paşte va fi in prima duminică după prima lună plină după 3 Aprilie"...

Teodor spunea...

Desigur ca ai dreptate. Citisem articolul la care faci trimitere, si care la randul lui e scris cam in...chineza. (Vezi chiar formularea titlului). In fine, eu ma refeream la explicatia pe care o aud de ani de zile in media, data chiar de inaltii prelati. Si sa stii ca mai exista si alte date si informatii controversate. De exemplu despre momentul Invierii. Cand s-a produs aceasta? In a treia zi de la rastignire, sau dupa trei zile? Evident ca cele doua formulari produc confuzie, si chiar indoiala, ca sa nu spun neincredere.