S-a inaugurat un Super Market!

De buna seama va puteti intreba: Ei si ce-i cu asta? Da, se poate sa aveti, si desigur aveti dreptate. Daca privim la ansamblul metropolei, al intregii tari, faptul devine absolut banal. Intr-o societate consumista si tot mai incapabila de a intra gasi drumul corect, totul apare firesc. Dar, va asigur ca lucrurile nu mai stau asa cand evenimentul are loc intr-un cartier (desi cred ca si la case mai mari e la fel). Da, s-a inaugurat un Market. Si, manat mai mult de curiozitate decat de nevoia reala de a cumpara ceva, l-am vizitat, Nu, nu in prima zi. Banuiam ca, la fel ca la orice alt eveniment de genul acesata, va fi imbulzeala, nu vor lipsi nervii si schimbul de ...amabilitati. Asadar in cea de a treia zi.
Nu o sa va povestesc despre produse, preturi transformate in venituri lunare, evaluari de credite bancare sau dobanzi. Va relatez doar un mic episod care cred ca se repeta periodic si oriunde si se va multiplica la infinit. Nici nu stiu daca e comic sau grotesc. Cred ca mai mult combinat. Iata despre ce este vorba. Ajung in zona centrala. Aici, pe o suprafata cam de marimea unui teren de voley, se vindeau "produse promotionale". Si, am vazut timp de cateva minute cum, femei si barbati, tineri si varstnici, chiar si adolescenti isi smulgeau unul altuia din maini maieuri, tricouri, lenjerie intima, prosoape, sorturi de bucatarie, cutii de detergenti, sapunuri si alte maruntisuri. Bineinteles erau la ele acasa privirile chiorase, imbrancelile si nici injuraturile printre dinti. Desigur nu lipseau nici obisnuitele produse ravasite cazute pe jos si calcate in picioare. O batranica bajbaia pardoseala in cautarea ochelarilor. Un baietel de 3-4 anisori o striga inlacrimat pe mamica. Din cand in cand, cei ce se considerau invingatori paraseau valmasagul cu bratele doldora si se se indreptau radiosi spre casele de marcaj. Altii continuau competitia fara miza in speranta ultime sanse. M-am indepartat zambind amar. Mi-am zis totusi sa nu parasesc Marketul fara o amintire. Am cumparat un tricou. Am platit la casa 66,6 lei. Nu prea am dat atentie pretului. Afara, am aruncat inca o privire in jur. Am vazut un anunt pe care, citindu-l am inceput sa-mi fac probleme. Iata cum suna acesta. "Pentru a facilita....va punem la dispozitie gratuit linia de autobuz cu nr. 666 pe traseul....". Mi-am scuipat discret in san si am plecat per pedes. Asta e tot.

Iti multumesc Rudolf!

Sa nu va grabiti si sa va poarte gandul spre renul conducator de la atelajul saniei Mosului. Nu, este vorba despre altcineva. Un personaj celebru de altfel. Cel care a fost denumit "Primarul USA" de catre nu mai putin celebra Oprah.. Da, Rudolf (dupa unii Rudolph?!) Giuliani, fostul primar al New-York-ului, cel care a gestionat cu succes actiunile de dupa atacul terorist de la 11 septembrie 2001. O sa ma intrebati daca multumirile mele nu vin prea tarziu. Nu, fiindca nu ma refer la acel episod, ci la altul, mult mai fierbinte. Astazi domnia sa a intreprins o vizita in metropola Dimboviteana. In urma acestei vizite a facut cateva declaratii. Ei bine, aceste declaratii au reusit sa ma lumineze in cateva privinte. Tot ceea ce credeam eu ca sunt adevaruri traite, principii verificate, etc. s-a naruit la fel de rapid ca Turnurile Gemene.
Astfel am aflat ca Bucurestiul este o metropola curata. Adica gunoaiele, peturile, ambalajele, chistoacele intalnite la tot pasul trebuie interpretate intr-o alta cheie. Am mai inteles ca plopii retezati de la jumatate pot fi priviti ca fiind niste lucrari de arta moderna. Ca deseurile ce plutesc pe Dimbovita sau pe apele revarsate din gura canalelor neincapatoare sunt ambarcatiuni de agrement. Ca smogul emanat zilnic de masini, ateliere, uzine, etc este o arom imbatatoare.
A mai rostit domnia-sa un mare adevar. Faptul ca circulatia este greoaie si adeseori se blocheaza, demonstreaza avantul si dinamica vietii sociale si economice. Ce simplu era si eu ca un naiv nu am priceput. Pai atunci nu ar fi mai bine sa o blocam definitiv?
A mai afirmat mister Rudolf ca Harlemul a devenit un model de convietuire etnica si rasiala, un adevarat centru de cultura, etc. Fiind tocmai peste ocean si o problema a lor nu pot sa comentez.
In fine, deosebit de important, inaltul oaspete nu s-a rezumat doar la opinii si declaratii. A oferit edililor nostri si solutii. Adica sa viziteze New-York-ul!
Ar mai fi un aspect, dar deocamdata am ezitari in privinta lui. Ma intreb daca prea multa ordine, curatenie si frumusete nu ne provoaca daune grave. Altfel cum am putea sa ne explicam ca turistii prefera sa viziteze alte capitale si metropole. Viena, Praga, Paris, Barcelona. Ce bine face cate o astfel de vizita!

Deci iata pentru ce ii adresez multumiri.
Ce sa spun, ca sa folosesc si eu o cheie, CM coane, pardon, mister Rudolf! Mai poftiti pe la noi!


PS: am decis ca luni sa vizitez o clinica de oftalmologie. Cine stie, daca daltonistii confunda rosul cu verdele, poate si eu vad negru sau cenusiu in loc de alb si verde.

Nici copacii...

Acum cateva saptamani am colindat pret de peste o ora prin centrul istoric al capitalei. Scopul initial a fost de a gasi ceva anume la anticariatele sau magazinele de antichitati pe care le stiam de mult in zona. Nu a fost sa fie. Insa, preumblindu-ma asa, am ridicat la un moment dat privirea. Am descoperit o cladire, spun eu, superba. Am admirat-o, m-am apropiat, crezand ca voi afla ceva amanunte. M-am inselat. Nicaieri niciun indiciu. O tablita, o explicatie, nimic. S-au alaturat curiozitatii mele doi japonezi. Aparatele lor tacaneau necontenit, fiind insotite frecvent de exclamatii de satisfactie. Am regretat ca la cererea lor nu am putut sa le dau ceva detalii. Mi-am continuat plimbarea renuntand la planul initial. Am descoperit alte si alte bijuterii pe langa care stiu ca am trecut de multe ori nepasator. Probabil asa am facut si facem cu totii. Am incercat sa gasesc o explicatie. Sa ajung la o concluzie dar cred ca nu am reusit. Ipoteze sunt multe. Prima, cea mai la indemana, ar fi ca noi nu prea iesim din casa cu scopul predefinit de a ne plimba, de a vizita, de a descoperi. Iesim imdemnati de alte interese impuse de grijile si nelinistile zilnice.Ca urmare privim mai mereu in jos. O alta explicatie, si cred ca este obiectiva, ar fi aceea ca multe constructii nu se vad efectiv. De aceea am parafrazat proverbul in sensul ca uneori nici copacii nu se vad din cauza padurii. De ce nu se vad? Este greu dar nu imposibil de raspuns. O prima explicatie ar fi ca la vremea cand au fost ridicate, nimeni nu s-a gandit ca peste ani si ani vor intra in categoria monumentelor istorice. Ca urmare, atunci ca si acum, s-a construit anarhic exploatandu-se fiecare metru patrat. Cladirile fiind foarte aproapiate, strazile inguste, practic nu ai posibilitatea sa le privesti din unghiuri si perspective diferite. Desigur ca sunt si unele care nu au suferit din aceasta cauza. Le stiti cu totii. O a doua explicatie, care cred ca nici nu ar mai trebui comentata, o constituie nepasarea noastra. Aici intram cu totii, dar in primul rand autoritatile. Multe dintre cladiri au ajuns in paragina, unele sunt locuite ilegal, altele nu au sau nu se cunosc proprietarii. Nu mai stiu precis, dar au trecut cativa ani buni de cand s-a lansat cu pompa programul de reabilitare. Cunosc si vesnica explicatie cum ca se lucreaza la infrastructura. Totusi, ca timp de 3-4 ani sa nu pui nimic in valoare, mi se pare cam mult. Cred ca marea greseala care s-a facut chiar din start, consta in faptul ca ne-am grabit. Nu inteleg de ce nu se accepta faptul ca in orice capitala, sunt aspecte si probleme de interes national, care nu tin de ambitiile si existenta efemera a unui edil sef sau de sector. Aici cred ca trebuiau implicate Academia Romana, Institutiile de invatamant superior, Uniunea arhitectilor, etc. Desigur, poate se intarzia inceperea lucrarilor. Ei si? Mai conta un an in conditiile in care acum nu avem niciun termen si nicio perspectiva? Si nu pot sa nu ma gandesc din nou la unul din miturile fundamentale ale romanilor. Cu amaraciune.
PS: cei doi japonezi mi-au pus o intrebare. Daca nu exista niste platforme, fixe sau telescopice din care sa poata fi privit intreg ansamblul. I-am dezamagit. Mai tarziu mi-am dat seama cata dreptate aveau.

Mercantilism si sarbatoare.

Randurile de mai jos stau de mult ascunse intr-un ungher al gandului dar si al sufletului. Insa, un mic si poate banal eveniment, m-a determinat sa le astern in scris. Iata despre ce este vorba. Chiar azi, am auzit pe un post de radio, o solicitare pentru a se difuza colinde. O sa spuneti ca este absolut normal. Doar suntem in postul nasterii Domnului. Curios este ca si redactorul emisiunii a considerat fireasca solicitarea. Dar oare chiar asa sa fie? Daca ati fi doar putin mai profunzi poate o sa-mi dati dreptate. Intrebati-va doar atat: ce sunt colindele si ce sunt (sau cine) colindatorii? Nu vreau sa va prezint lectii despre istorie, religie, traditii si obiceiuri, folclor si sarbatoare, etc. Cred insa ca oricare dintre noi, cu oarecare instruire si bun crestin (asta nu neaparat) stie ca prin colinde s-a vestit nasterea domnului. Colindatorii, de regula in grupuri de cate trei (asemenea magilor, poarta vestea din poarta in poarta si din casa in casa. Pe langa vestea in sine, colinda marcheaza si inceputul marii sarbatori.
Dar ce sa facem, nu? Traim alte vremuri. Suntem, nu-i asa?, in societatea post-industriala, informatizata, dar si ultramercantila. Si de aceea, cu rigurozitate, dar tot mai putin constienti, reusim sa alteram si sa distrugem totul.
Sa revin insa la colinde. Imi amintesc, ca in satele transilvanene, e drept cu destui ani in urma,
colindele se auzeau doar in Ajun si in ziua de Craciun. Este adevarat, colindatorii se pregateau in taina cu mult timp inainte. Acest obicei l-am intalnit mai tarziu in Bucovina, in Subcarpatii Meridionali. Ce facem noi astazi? Ce veste ne aduc "colindatorii" ce cutreiera tramvaiele, autobuzele si ramele de metrou cu o luna inainte? Ce semnificatie au kitsch-urile care invadeaza vitrinele si tarabele comerciantilor? Dar concertele de colinde ale unora care nu le cunosc semnificatia? (Sa stiti ca am constatat ca exista si interpreti autentici care refuza sa interpreteze colinde in aceasta perioada). Oare nu exista o contradictie intre semnificatia si continutul notiunilor de post, rugaciune si smerenie si astfel de manifestari? Nu umbrim astfel insasi marea sarbatoare ce se apropie, taina si bucuria acesteia? Unde va mai fi magia Craciunului?
O sa spuneti ca nu, ca evoluam, ne modernizam, etc. Poate aveti dreptate. Sigur, puteti aduce ca argumente "bradul" cu schelet metalic si cu ramuri din polietilena, dar inalt cat casa poporului, zgomotul petardelor care acopera clinchetul clopoteilor, fumul petardelor mai staruitor decat mireasma lumanarilor traditionale si multe altele.
Mai exista un paradox. Tinerii sunt din ce in ce mai mult prezenti in lacasele de cult. In scoli se preda religia. Oare ce retin ei din astfel de evenimente? Credeti ca media nu poate face nimic?
Eu cred insa ca asa am banalizat si Dragobetele, l-am desacralizat si pe Mos Nicolae, am ucis multe alte sarbatori, am devenit nepasatori fata de mediu, etc. Sa continuam. Veniti cu toate la taraba! Sa ascultam si sa fim patrunsi simultan de manele si colinde. Si mai ales sa ne bucuram. Se apropie nasterea mantuitorului.

Poate avea dreptate A. Malraux cand se intreba daca actualul secol va fi religios sau nu va fi de loc. Cred de altfel ca nici nu are importanta daca va fi sau nu religios. Dar de ce sa nu ramana (sau sa devina curat si uman?). Atat.

PS: stiti ca printre "ingredientele" ciocolatei de post se afla si lichiorurile?

Framantari inutile... In asteptarea...Ariadnei!

Nu stiu ce ma face sa revin periodic la o intrebare careia nu-i gasesc raspuns. Poate, doar iluzia ca asternand aceste randuri, voi resimti o oarecare liniste. Sau poate, speranta ca cei ce vor parcurge aceste insemnari stiu raspunsul, si o sa mi-l transmita si mie.
Subiectul framantarilor mele il constituie proverbele, zicatorile, axiomele, maximele si tot ce mai vreti sa asociati acestui domeniu. Dar locul intai in topul nelinistilor, al nestiintei si al neputintei de a da un raspuns, il ocupa proverbele si zicatorile. Sa ma explic. Cu totii afirmam, si consideram aceasta zicere ca pe un postulat, ca ele, cele in cauza, au fost nascute din intelepciunea popoarelor. Desigur, afirmatia suna foarte frumos, si este reala. Dilema apare atunci cand incerci sa-ti imaginezi procesul de creatie. Mai concret premisele acestuia. Si atunci ma intreb, concluziile ferecate in slovele si vorbele popoarelor sunt rezultatul unor experiente pozitive sau dimpotriva? Oare de ce spunem, iau un exemplu absolut la intamplare: "prietenul la nevoie se cunoaste"? Findca asta e firescul lucrurilor si asa se intampla? Sau din contra, pentru ca aceasta dorinta si asteptare intr-o situatie dificila nu se implineste? Luati alt proverb si aplcati-i acelasi rationament. De pilda, "lenesul mai mult alearga". Ca urmare, consider ca daca acestea descriu normalitatea nu ar mai fi aparut, ar fi fost doar niste adevaruri banale. La fel cum am spune ca soarele lumineaza, apa este uda, etc. Si atuncea nu am putea gandi oare, ca acestea sunt niste expresii, intelepte ce-i drept, care confirma regula. Iar regula, daca am accepta acest rationament, ar fi ingrozitoare. Si anume, ca majoritatea faptelor si actiunilor umane au fost negative. Nu spun ca s-au comis cu intentie. Poate din ignoranta si superficialitate, sau din alte cauze. Sau, ca sa fiu mai bland, ca pentru a invata sa facem bine, facem mai intai rau. Daca ar fi fost invers, vorba "bine faci, bine gasesti", s-ar mai regasi in patrimoniul creatiei populare? Ei, vedeti in ce labirint m-am afundat. Si sunt atat de bulversat incat gandul ma poarta fara voie spre balada Mioritei si legenda mesterului Manole. Sau, uneori si mai rau, spre o "intelepciune" considerata ca panaceu universal in ipocrizia noastra. Si anume, cea care spune "persoanele de fata se exclude". Cu alte cuvinte, faptele necuvenite sunt savarsite mereu de altii.
Oare e bine sa gasim raspuns la toate gandurile care ne macina? Nu ne complicam inutil? Sau poate e mai bine sa ne conformam spuselor poetului: "Nu cerceta aceste.." Ma ajutati? Sosesti Ariadna?


PS: oare se putea? Iar ma nelinisteste ceva. Dar, m-am decis! RENUNT!

La taclale cu cele 3M, cu Vice, si nu numai! [1]

De ce Radio...?

De ce îndrăgesc radio-ul? Probabil, ca urmare a unei imagini care m-a urmărit de la vârsta de câţiva ani. Deşi nu mergeam încă la şcoală, ci doar la grădiniţă, învăţasem să desluşesc literele împreună cu fratele mai mare. Şi aşa, răsfoind un almanah (existau şi atuncea), şi cu ajutorul părinţilor am priceput, cu puterea de întelegere specifică vârstei, că şcolarii , din unele ţinuturi izolate din imensa Australie, primesc lecţii prin radio. Desigur, imaginatia mi-a luat-o probabil razna, şi în următoarele zile, săptămâni, luni, poate şi ani, ori de câte ori clipea ochiul verde al aparatului, aşteptam să aud vocea blândă a educatoarei sau a invăţătoarei, de dincolo de pânza crem şi cadrilată a difuzorului. Mai târziu, am înlocuit (asociat) imaginea aceasta, fără a o mai personaliza, cu ştirea, vestea, comunicatul, etc., chiar dacă nu întotdeauna plăcute, absolut necesare. Poate vi se pare o metaforă nostalgică şi siropoasă, dar acesta este adevărul.

Şi de ce Radio Bucureşti?

După 1990 în viaţa radio-ului s-au produs schimbări majore. Apariţia posturilor particulare, dar şi sporirea numărului celor publice, diversificarea şi specializarea acestora, adoptarea (acolo unde a fost posibil) comunicării inter-active, etc. Desigur, nu toate lucrurile merg perfect, dar nu vreau sa intru în amănunte. Doresc doar sa răspund la propria-mi întrebare. Sigur că sunt subiectiv (dar aş putea fi altfel?), şi vă mărturisesc că încă de la prima apariţie în eter a Antenei Bucureştilor (17 o5 1990, ora 13 oo), am simţit că este un post diferit, pe măsura aşteptărilor mele. Am apreciat de la începuturi calitatea emisiunilor, dar şi frumoasele caractere ale unor realizatori. Asumâdu-mi riscul de a supăra pe unii, vreau totuşi sa-i amintesc pe Puşa Roth, Dan Ursuleanu, Victor Spirache, Anca Florea şi Mirela Băzăvan. Şi uite aşa, vrând-nevrînd, vremea a trecut, Radio Bucureşti are personal în majoritate tânăr, modest, deschis la nou, receptiv, prietenos, dornic de comunicare. Poate o sa fiti surprinsi, dar vreau sa fac o subliniere speciala. Desi o ascult mai de mult, am "cunscut-o" doar recent pe Andreea D. Ne-am si privit in ochi cateva secnde la majorat. Nu vreau, si nici nu pot sa-i apreciez calitatile de jurnalist. Dar va asigur ca este deosebita. Am urmarit-o cu mai multa atentie la sugestia Mirelei B. M-am convins ca este amabila, instruita, comunicativa, spirituala. Poti discuta cu ea orice.Vei primi oricand un raspuns. Succes Andreea!
În concluzie iată de ce, Amigos para siempre!


DIALOGURI

În cele ce urmează vreau să vă reamintesc cele mai importante dialoguri ce le-am purtat cu o parte din voi. De ce mă refer numai la voi? Sunt din nou subiectiv, şi fără a vă putea explica, vă spun doar că reprezentaţi pentru mine ceva special. De multe ori vă simt aproape chiar dacă nu sunteţi pe unde. V-am simţit mereu caldura din vorbe si suflet, si mi-am dat seama că vă faceţi meseria cu profesionalism, că nu sunteţi nişte cititori de prompter. Şi, poate nu în ultimul rând, acceptaţi dialogul cu "umor şi ironie". Mai mult, cu unii am discutat uneori chiar în afara spaţiului de emisie. Şi nu numai despre emisiuni, subiecte, tematică, etc. Îmi amintesc cu plăcere, că recent am purtat cu Mihaela o discuţie pe mess, care nu avea nicio legătură cu ce se difuza pe post, despre El comandante Che Guevara. Şi am discutat, nu gluma! La fel dialoghez şi cu Andreea, Cosmin şi Raluca, Răzvan şi Adrian, Maria Gheorghiu. Mai am o circumstanţă sa fiu subiectiv. Ca orice om, am slăbiciuni.
Iată în continuare dialogurile mele cu voi.
Chiar dacă nu le prezint în ordine cronologică, voi preciza, atunci când va fi cazul, în ce emisiuni au fost enunţate. De asemenea o sa găsiţi şi unele texte notate cu*. Dintre acestea unele nu au fost expediate, iar altele probabil nu şi-au găsit locul în emisiuni. Sper să vă facă plăcere! Dacă da, v-aş ruga, şi vă mulţumesc, să postaţi un comentariu. Să ştiţi că sunteţi primii care citiţi aceste rânduri, fiind cea dintîi publicare a lor. De asemenea sunt convins că articolul poate fi rearanjat si completat.

Catren (de ziua Mirelei, la weekend cu prietenii):

Asear-am pus ceasul să sune,
Ca să vă ascult pe post,
Mulţi ani Mirela, vreau a-ţi spune,
Azi, alte vorbe nu au rost!

(Vreau să-i reamintesc Mirelei, că la acea dată s-a îndoit de faptul că acest catren îmi aparţine, invocând că nu l-aş fi semnat din cauza ...emoţiilor.)


Catren de Sf. Valentin, în emisiunea Mihaelei I (2005 sau2006?):

Azi, de Sfântul Valentin,
Vă doresc, baieţi şi fete,
Să vă bucuraţi din plin,
Şi de-al nostru... Dragobete!


Gânduri despre iarnă, în emisiunea Mirelei B:

Fulgi de argint se-aştern pe strada,
Şi toţi copiii cu antren,
Rescriu pe scena de zăpadă,
Poveştile lui Andersen!

Despre poluare, în emisiunea Mirelei B:

Cu toata modestia, aş dori sa aduc un amendament uneia din legile lui Murphy. Acesta spunea: "În ţările sărace sa nu bei apă, iar în cele dezvoltate să nu respiri". La noi sunt valabile ambele cerinţe!

Flagrant, în emisiunea Mihaelei I:

Remeş si cu Mureşan,
Şi-au dat cinstea pe un ban,
Unde-a fost Călin sa strige,
Fiţi atenţi la Ciorbă, frige!!

Vă reamintesc că Ciorbă este omul de afaceri, cu care au discutat cei doi la terasa unde s-a organizat "flagrantul".


Catren pentru Mirela:

Ea, tot încearcă sa M'OPREAscă,
Şi vorba nu-i mai conteneşte,
Eu vreau sa-i spun prieteneşte,
Ştii, asta o să TE'Obosească!


Despre simbolurile României, în emisiunea Mihaelei I*:

Elodia, Mailat, Cioacă,
Şi mai ştiţi şi alte nume,
Sigur sunt c-au sa refacă,
României faima-n lume!


"Catren" (din 4+1), despre summit, în emisiunea Mihaelei I*:

Printre summit-uri, sommet-uri,
Noi tot visăm la vremi mai bune,
Şi cu mândrie putem spune
(Privind în zări spre soare-apune),
Aveţi voi Euroi, dar.. E-uri?!


Lui Vice:

Tinere, orice ai zice,
Deocamdată eşti doar..."vice",
Eu aştept sa devii "plin";
După aceea mai vorbim!

Propunere de itinerar turistic, în emisiunea Mihaelei I:

Palatul Becali, vila din Zambaccian, casa din Mihăileanu, Cartierul Zăbrăuţi, cu sosire la Golden Blitz.


Celor 3 M*:

Mihaela, voi Mirele,
De când vă ascult pe post,
Toate treburile mele,
Căpătara un alt rost!


Alegeri locale 2008, în emisiunea Mirelei:

Fiindcă m-ai votat mai frate,
Eu chiar acum te răsplătesc,
Nu cu un simplu mulţumesc,
Ci, cu o geantă-n cap, şi un pantof în spate!


Inaugurare*:

Bă'se'scutura podeaua,
Când noul nostru preşedinte,
La Golden Blitz făcu safteaua,
Cu wiskey şi cu.. geamparaua!

Catren despre toamnă în emisiunea Mirelei B:

De ce-ai venit tu, doamnă schimbătoare,
Cu ploaie, ceaţă, vânt, dar fără soare,
Să ne sfidezi, şi nicidecum sa-ţi pese,
Ce mult am aşteptat,... sezonul de mirese!

Cerere, în emisiunea Mirelei:

Un cetăţean la ghişeul RATB: daţi-mi vă rog un abonament pe liniile în care se difuzează RB, şi pentru intervalul orar în care are emisiuni Mirela!

La majoratul RB, în emisiunea Mihaelei I:

Dovedeşte-ţi consecvenţa;
Cu folos şi cu temei,
Neschimbînd deloc frecvenţa,
De pe "nouă'ş'opt cu trei"!

Şi Mirelei, tot la aniversare:

La majorat o să vin cu facturile de la telefon, poate-mi decontezi ceva!

Glumă pentru Mirela:

Fiindcă ai mess, site, blog, etc. o sa fii promovată la compartimentul IT.

Cu ce personaje din filmele de desene animate v-aş asemăna? Cu Chip şi Dale!



Catren pentru Mirela, în ziua demarării experimentului Geneva (dorinţa de a citi catrenul):

Mirela, prin a ta prestanţă,
Întreg sezonul estival,
Ne-ai dovedit cu eleganţă,
Ca ştii să fii mereu pe val!

În cele ce urmează câteva mesaje care v-au amuzat (cu referire în specialî la Mirela şi Vice):


- oare la ce ţinută are Alina Plugaru buzunare?

- echipa naţională de fotbal să interpreteze Imnul în varianta instrumentală: Bănel la vioară, Mutu la clarinet,Lobonţ la trompetă,...,iar Chivu să fie solo-voce!

- când râde Mirela, o ascult pe radio, apoi alerg pe net, unde sunetul ajunge mai târziu, ca să am o reluare!

- am "cercetat" şi am făcut o ierarhie a celor mai frumoase râsuri din RB: locul intâi Mirela , locul doi, la egalitate Andreea D şi Maria G, locul trei, Vice!

-eu am fost cu o mâna de bomboane, pe care le primisem drept "rest", şi am "cumpărat" o pâine!

-ca orice ardelean am intrat sub apă ca să vad roşile vaporului!

- pe Magistrala 98,3 traficul se desfăşoara excelent!

-definiţia revelionului (în emisiunea Mirelei B): noaptea în care, după ce am bătut magazinele, am răscolit şifonierele, ne-am machiat şi fardat, ne iluzionăm cu naivitate, că timpul nu trece şi peste noi.

-dacă Alexandra nu ştie înca să citească, te poţi certa cu soţul tău pe mess.

-ce mă enervează? Faptul ca Mirela şi cu Vice nu mă pot enerva!

-*care ar trebui sa fie rugăciunea mea zilnică (nu la ananghie), raportată la zodie?: mulţumescu-Ţi Doamne că m-ai făcut taur şi nu m-ai lăsat la stadiul de...!

-în emisiunea Mihaelei I: tare mi-e teamă că "softul" de fluidizare a circulaţiei a domnului Videanu sa nu fie de fapt un...moft!

-*întrebare (evident retorică), în emisiunea Ralucăi: dacă am fost creaţi după chipul si asemănarea Domnului, de ce a mai fost nevoie de cele zece porunci?

-cum ar trăi bărbaţii dacă în viaţa lor nu ar exista femeile? Probabil mai mult, dar sigur nu şi mai bine!

-acum un mesaj care a enervat-o pe Mirela, dar a tăcut..(doar un timp): doamna Mirela, poate în finalul emisiunii incercaţi să nu mai spuneţi:...."ne reauzim din nou!"

-un mesaj care i-a venit manuşă, dându-i apă la moară: la "bradul" de la Unirii sa bulucit lumea....


-un comentariu pe care nu l-am inţeles. Mirela către Vice: Să ştii că mi-e cam frică de Teo! (mă întreb de ce?)

Vă mulţumesc cu prietenie! La revedere!

Cetatea sufocata!

Despre capitala tarii se cunosc si s-au scris multe (sau poate prea putin si superficial). Circula legende, s-au compus si se compun cantece, dar, mai ales, in raport cu viitorul lui se fac "planuri". Acum, cand se apropie alegerile, acestea din urma sunt tot mai frecvente, mai mieroase si mai nu stiu cum. Plecand de la aceste considerente eu cred ca avem o mare hiba. Nu mai gandim nici macar de azi pentru maine, ci doar de azi pentru azi. Ma intrebam zilele trecute cum au aparut in creatia populara expresii intelepte precum: "nu lasa pe maine ce poti face azi", "fa-ti vara sanie si iarna caruta", "omul sfinteste locul", etc. Acum sunt aproape convins ca toate acestea sunt o reflectare a neputintei si nepasarii noastre generale. Ele nu reflecta o situatie comuna, ci ilustreaza doar exceptiile.Va rog sa ma contraziceti, daca este cazul chiar cu asprime. As dori sa va aduc in atentie doar cateva aspecte la care puteti adauga singuri o sumedenie:
-ctitoria capitalei in aceasta zona (cine:Bucur, Mircea,Vlad?, exista numeroase dispute intre istorici, antropologi, arheologi) a fost o eroare cu consecinte si in prezent;
-modernizarea Bucurestilor in actualele realitati nu mai este posibila, la un anumit moment se va sufoca;
-civilzatia orasului este (cu indulgenta) mediocra, departe de a reprezenta o metropola europeana;
-in capitala noastra este nivelul de poluare cel mai ridicat din Europa;
-nicio autoritate nationala nu s-a gandit la realizarea unor studii cu adevarat fundamentate stiintific si complete, privind perspectivele capitalei;
-sub multe aspecte Bucurestii sunt un fel de "doi sau chiar mai mult in unu", adica un surogat, cu esente diluate (va dau un singur exemplu: doua aeroporturi, cu dotari si amenajari depasite, amplasate in aceeasi zona si foarte aproape unul de celalalt, cu acces pe o singura comunicatie, si aceea cu numeroase hibe);
-nu pot incheia fara a reminti, unele din numeroasele "proiecte" amanate sine- die, sau pur si simplu utopice: in 2008,capitala europeana moderna, catedrala m(b)antuirii, statie de epurare, pana in 2009, o super- sala multifunctionala in Tineretului si campionat mondial de handbal, noi magistrale de metrou, Esplanada,parcari la nivelul solului, subterane si supra-terane, a doua centura, consolidari,reabilitare termica, tele-gondole, etc. , etc.
Sigur ma intreb si poate va intrebati si voi, daca sunt solutii, pentru a iesi din aceasta cetate anacronica. Eu cred ca da. Exista si un exemplu. In 1956, Brazilia, o tara subdezvoltata la acele timpuri, punea temelia unei noi capitale. A fost inaugurata oficial in 1960. Astazi este un oras modern, cu o populatie egala cu cea a Bucurestiului.
Consider, ca pana nu va fi prea tarziu ar trebui construita o noua capitala. Unde? Exista numeroase posibilitati, dar eu mi-as imagina-o undeva in perimetrul determinat de reperele Cluj-Napoca, Tirgu-Mures, Brasov, Sibiu. (Probabil si transilvanenii ce au avut un rol decisiv la unirea din 1918 ar fi dorit asa ceva, dar in intelepciunea lor au inteles ca ar fi cerut prea mult "mandrului" regat). Avantaje:
-eliminaraea riscului seismic;
-amplasare strategica, inclusiv din punct de vedere militar, mult mai buna;
-vecinatatea celor patru mari municipii, si a aeroporturilor acestora;
-atragerea sigura a unor investitori importanti in constructii, turism, sectorul financiar;
-punerea in valoare, sub multiple aspecte, a zonelor limitrofe;
-apropierea, chiar la modul fizic, de vest;
-numeroase locuri de munca;
-participarea la realizarea PIB cu cateva procente, pe o durata de 15-20 de ani, etc.
Desigur, ar mai fi multe de spus. Ma opresc totusi aici. Sper sa ne trezim totusi, pana cand nu va fi prea tarziu. Suntem intr-o cetate "proiectata" si realizata in multe privinte haotic si care traieste la fel. Usile acesteia, dupa cum gandim si actionam acum, se deschid doar spre interior. Mai avem putin si le blocam noi insine definitiv. Riscam sa fim propriile noastre victime!
Totusi un PS: in curand, in mod obiectiv va aparea o noua necesitate, ce se va manifesta in valuri succesive, din ce in ce mai mari. Anume, dezafectarea padurilor de blocuri din toate cartierele capitalei. Ce o sa facem atunci?

Sunt supărat pe o metaforă!

De aproape două decenii mă urmăreşte o imagine. Cea sugerată, la începutul anilor 2000, prin expresia "limbaj, dialog, limbă, derivate, asociate, etc., de lemn". Bineînţeles, fără pic de discernământ (spun eu), metafora s-a răspândit ca molima. Ea nu deranjează pe nimeni. Cine mai vede dincolo de ea?! Există, am fixat-o în discursuri şi articole, face parte din noi. De aceea ce scriu eu, nu are nicio importanţă. De ce spun aceste lucruri? Fiindcă lemnul este nedreptăţit. Mă
ria sa se exprimă deosebit şi magnific. Plânge, se bucură, ne ceartă şi ne dă căldură, ne adăposteşte, ne învaţă, şi câte şi mai câte. Buciumele şi fluierele străbune nu vă spun nimic? Naiul lui Zamfir e din "lemn"? Dar viorile Stradivarius? Când în toiul unui viscol, lemnul se tânguie, dar vă bucură cu lumină şi căldură, chiar nu-l auziţi? Din lemn este şi leagănul pruncilor. Corăbiile cu ajutorul cărora omenirea a descoperit întreaga planetă erau alcătuite din vorbe? Dar hârtia pe care scrieţi, sau pe care mai există o scrisoare de la iubiţi, copii, sau o fotografie în sepia. Am putea face un inventar al capodoperelor artistice care au ca subiect şi obiect lemnul? Of, l-am uita poate pe Brâncuşi, am uita porţile maramureşene, dar câte n-am uita! Obiectele arhaice: fusul, furca, războiul de ţesut, răbojul, lingura de lemn, resteul. Călimara din care luam sineală acum 50 de ani. Gorunul lui Horea şi teiul luiEminescu. Bisericuţele din lemn. Copacii doborâţi în trunchiul cărora descoperim vremuri apuse şi cruci măiestrite. Răşina lacrimilor de brad sau molid transformată prin vrerea naturii în chihlimbar. Scrinul sau lăzile de zestre ce adăpostesc în ignoranţa noastră ii şi ilicuri, marame. Dar cronicile scrise pe cruci innegrite de vreme si de vremuri? Oare toate acestea nu vorbesc? Cred că ascundem în spatele acestei metafore o frică de noi înşine. Nu ştim, dar nici nu vrem să ştim, ce am fost, ce suntem, şi încotro mergem. Esteticieni, critici de artă, formatori de opinie, politicieni, mass-media, nu aveţi nimic de comentat?
Desigur că ar mai fi de spus multe. Pun punct întrebându-mă şi întrebându-vă totuşi: dar cu lemnul ce-am avut? Şi încă un lucru: despre A. Mateevici şi poezia Limba noastră (despre care am aflat de curând că este imnul surorii Basarabia) pe care o învăţau copiii la şcoală, mai ştim ceva? Ar trebui să ne plecăm cu smerenie şi să ascultăm în tăcere. Copacii, pădurea, florile, frunzele,...

PUI-ul lui Inimaroiu

Locuitorii capitalei, şi în special cei ai sectorului 4, cunosc că edilul şef al acestuia a elaborat un PUI. Adică un Plan Urbanistic Integrat. Adică ceva ce nu e prevăzut nicăieri. Nici în legi, nici în norme, nici ... De aceea cred că ar fi bine să-l şi înregistreze la OSIM şi la ORDA. Să nu vă întrebaţi de ce este integrat şi în ce. Sau de ce nu este integral. Aşa a dorit domnia sa să fie, aşa este! Eu cred chiar că era necesară diversificarea acestui domeniu. Parcă era prea monoton numai cu PUB-uri, PUG-uri, şi PUZ-uri. Un PUI este întotdeauna bine venit.
Şi ca să fie pe înţelesul tuturor, domnul primar a tipărit şi difuzat şi un "manual de explicitare şi argumentare". Iată ce aflăm din acesta. Că în primii trei ani de mandat, instituţia pe care o păstoreşte, a lucrat în subteran! (Gura păcătosului...). Adică la reţelele de apă, canal, gaze, etc. Şi că acestea nu se văd. Aş fi de acord, dacă totuşi le-am percepe cu celelalte organe de care dispunem. Mai aflăm din broşură, (despre care domnia sa nu poate să ne spună în câte exemplare a fost editată, pe ce bani şi cât a costat), că până la sfârşitul lui Florar (nu a mandatului), în sector vor fi realizate peste 1350 deobiective urbanistice. Păi să facem un calcul. Suprafaţa sectorului 4 este de 32 km.p. Din aceasta, o parte însemnată aparţine altora:Primăria capitalei, Ministere, Patriarhie. Mitropolie şi eparhii, persoane fizice şi juridice private, etc. De asemenea o parte semnificativă este ocupată de construcţii şi alte amenajări permanente, cursul Dîmboviţei, lacuri, etc. Ca urmare, am putea accepta, cu indulgenţă, că obiectivele proiectate ar putea fi amplasate pe cel mult o treime din suprafaţa sectorului. Cam 11 km. p. În consecinţă, la fiecare porţiune de teren de 90/90 m va apărea un obiectiv. Desigur că nu va fi chiar aşa. Acestea (obiectivele) având, în mod firesc, o amplasare neuniformă, in unele zone vor lipsi, iar în altele se vor suprapune. Ar mai trebui să discutăm şi despre obiective în sine. De mărime, importanţă, necesitate, etc. Dar ar fi totuşi prea mult. Atenţie însă să nu ne împiedicăm de ele!

Domnule prim- edil al sectorului, doresc în final să vă fac, cu tot respectul cuvenit, câteva recomandări:

-Nu cumva să uitaţi să amplasaţi, în preajma fiecărui obiectiv, câte un panou. De pe acesta să rezulte clar, atât pentru bebeluşii purtaţi în cărucioare, cât şi pentru pensionarii care se odihnesc eventual pe o băncuţă, că lucrarea a fost concepută şi realizată de Primărie. Să nu-şi imagineze unii că au venit marţienii. Pentru unele obiective mai importante folosiţi plăcile de marmoră. Ar fi păcat să nu puneţi complet în evidenţă măreţele înfăptuiri!

-Ar fi util să iniţiaţi şi să promovaţi un studiu cu tema:Rolul gropilor, şanţurilor, etc., în prevenirea migrării orătăniilor, răspândirii virusului H5N1, şi deplasării haotice a vârstnicilor la piaţă, farmacii, şi policlinici!

-Ultima: pregătiţi-vă serios pentru rolul lui Pristanda. Nu de alta, dar aveţi concurenţă serioasă, mai ales la municipalitate.

Nu pot pune punct fără a vă adresa o întrebare. Sper că nu va fi retorică. De ce ati părăsit, chiar şi temporar, profesia de medic stomatolog? Eu cred că ştiu. Dar dumneavoastră?

Am pierdut o batistuta, si fotbalisti cu...babetica!

Cei ce vor citi acest text imi vor atasa probabil o eticheta de "lup moralist" sau cum ca "cine spune acela e". Desigur nu o sa ma supar. Doar, noi romanii am creat expresia "persoanele de fata se exclud".
Insa sa intru in fondul problemei. Denumirea articolului este doar o metafora. Dar, probabil ca cei mai multi va amintiti de acel joc al copilariei mentionat in titlu. Sunt si eu printre voi. Inchidem pentru o clipa ochii si retraim inocenta si nostalgia copilariei. Insa ce ne asteapta cand revenim in realitate? O civilizatie urbana submediocra, cu imagini care pe mine adeseori ma oripileaza. Din pacate sunt fapte devenite obisnuinta, si putini mai sunt cei ce le baga in seama. Ati observat (imi cer scuze pentru tabloul sugerat) adeseori, si in diverse locuri, "maiestria" unor indivizi de a-si elimina preaplinul narilor sau glandelor salivare. Oriunde, pe strada, in parc, chiar si in mijloacele de transport. Va intreb daca aveti puterea de a intra intr-o "toaleta ecologica"? Din aceeasi categorie face parte fapta parintilor, bunicilor sau fratilor (surorilor) mai mari, care oferind o napolitana, bomboana, etc., micutilor pe care-i insotesc, arunca, cu gesturi ce par absolut normale, ambalajul aiurea. La fel procedeaza posesorii de Q7 (si nu numai), care trag pe dreapta si golesc la bordura voluminoasele scrumiere din dotarea autoturismului. Nu-i pot trece cu vederea nici pe fotbalistii surprinsi de camere (vezi legile lui Murphy) , in momente la fel de jenante, nici pe spectatorii evenimentelor sportive, consecventi si
impatimiti de cloncanitul semintelor. Toate acestea ma fac sa cred ca unii si-au pierdut definitiv batistuta sau, n-au avut-o niciodata!
Inchei cu cateva indemnuri:

Pentru iubitorii de animale: amintiti-va ca in debara, sau macar in cotloanele amintirilor, aveti o galetusa si o lopatica. In copilaria mea erau din tabla, sau (galetusele), din hartie, facute la gradinita. Astazi cele mai multe sunt din plastic. Este adevarat, ale unora care merg inca de-a busilea, sunt incrustate cu cristale Swarovski. Indiferent de care aveti, luati-le cu voi cand iesiti cu patrupedele la plimbare. Apropo, mai stiti sa faceti un pahar sau o barcuta, sau orice, din hartie?

Pentru partidele verzi, organizatii neguvernamentale, ecologisti, simpatizanti, etc.: iesiti intr-o zi prin parcuri si pe strazi si oferiti iubitorilor de animale galetute, lopatele, pungi (daca e posibil din hartie) si in loc de maturici un manunchi de nuieluse! Vin si eu!

Pentru Nasu de la Federatie si Mitica de la Liga: introduceti in regulamentele interne obligativitatea portului de catre fotbalisti si arbitrii a babeticilor. Aveti grija sa fie din materiale ecolgice. Adica din hartie. Desi si acestea pot fi indesate in gura adversarului! Mai vorbiti cu cei de la Fundulea. Poate concep şi realizează niste "bomboane agricole" cu seminte cu coaja comestibila. Dar unde ar mai fi placerile de alta data?

Of!!! Am pierdut o batistuta! Cine o gaseste?!

Dîmboviţa apă....(1)

Ştim cu toţii că în capitală, mai ales în zona centrală, problema circulaţiei şi a locurilor de parcare pare fără soluţie. De aceea doresc să aduc în atenţie următorea idee:exploatarea posibilităţilor oferite de cursul interior al Dîmboviţei, pentru a ameliora cel puţin aceste aspecte. Deoarece articolul are un caracter oarecum tehnic, şi pentru a nu vă plictisi, voi expune concis doar câteva idei.Dacă acestea vor stârni un oarecare interes, voi reveni.

1. Crearea unor "zone tampon'' ( sau de asteptare) la intrările şi ieşirile de pe axa est-vest a capitalei. Aceasta ar presupune podirea unor porţiuni peste râu in preajma Lacului Morii, respectiv a splaiului Dudescu, şi amenajarea acestora ca spaţii de parcare. Acestea ar permite multor automobilişti, care vin sau pleacă în (din capitală), sa-şi parcheze maşinile, descongezionind astfel circulaţia şi, evident,reducând poluarea.
Dacă admitem ipotetic că pentru un autoturism, incluzând şi spaţiul necesar pentru manevră-intrare, ieşire şi parcarea în sine-ar fi necesară o suprafaţă de 20 m.p., adică de trei ori mai mare decât suprafaţa proprie, într-o astfel de zonă cu dimesiunile de 40 m-lăţimea Dâmboviţei la coronamet-şi 500 m lungime, s-ar putea realiza 1000 de locuri de parcare.

2. Amenajarea, în acelaşi scop, a unor "benzi transversale de parcare", în special în zona centrală. O variantă ar fi ca acestea să aibă o pista centrală, pentru acces şi manevră, şi două laterale pentru parcare. De asemenea, ar fi mai avantajos ca acestea să nu fie perpendiculare pe maluri, ci să aibă o lungime cât mai mare,şi eventual in plan vertical construite în arc de cerc. Se poate lua în consideraţie şi varianta unor benzi intersectate (în formă de X). Asemenea benzi s-ar putea realiza şi ca trotuare longitudinale, în consolă, spre interior, la nivelul coronamentului, sau de ce nu, chiar şi suprapuse.

3. Construirea, după aceleaşi principii şi cu acceaşi destinaţie, a unor "platforme flotabile" cu acces de pe podurile existente, sau de pe alte amenajari. Ce aţi spune şi despre realizarea unor terenuri de tenis, volei, etc.? Acestea ar pute fi completate şi cu unu două rânduri de gradene pentru asistenţă şi eventual acoperite cu structuri uşoare. As indrazni sa merg si mai departe, sugerand ca s-ar putea realiza chiar si niste mini-parcuri. Sau, sa fiu mai explicit, niste mini- sere pe platforme plutitoare.

Avantaje:
Implicite

Altele:
-eliminarea aproape completă a problemei terenului;
-amortizare rapidă şi profitabilitate;
-diversificarea peisajului zonal;
-eventual puncte de atracţie turistică.

Dezavantaje:

-minore în raport cu beneficiile.

Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, realitatea obiectivă va impune această rezolvare. Tocmai de aceea trebuie anticipată cu intelepciune.