Acum cateva saptamani am colindat pret de peste o ora prin centrul istoric al capitalei. Scopul initial a fost de a gasi ceva anume la anticariatele sau magazinele de antichitati pe care le stiam de mult in zona. Nu a fost sa fie. Insa, preumblindu-ma asa, am ridicat la un moment dat privirea. Am descoperit o cladire, spun eu, superba. Am admirat-o, m-am apropiat, crezand ca voi afla ceva amanunte. M-am inselat. Nicaieri niciun indiciu. O tablita, o explicatie, nimic. S-au alaturat curiozitatii mele doi japonezi. Aparatele lor tacaneau necontenit, fiind insotite frecvent de exclamatii de satisfactie. Am regretat ca la cererea lor nu am putut sa le dau ceva detalii. Mi-am continuat plimbarea renuntand la planul initial. Am descoperit alte si alte bijuterii pe langa care stiu ca am trecut de multe ori nepasator. Probabil asa am facut si facem cu totii. Am incercat sa gasesc o explicatie. Sa ajung la o concluzie dar cred ca nu am reusit. Ipoteze sunt multe. Prima, cea mai la indemana, ar fi ca noi nu prea iesim din casa cu scopul predefinit de a ne plimba, de a vizita, de a descoperi. Iesim imdemnati de alte interese impuse de grijile si nelinistile zilnice.Ca urmare privim mai mereu in jos. O alta explicatie, si cred ca este obiectiva, ar fi aceea ca multe constructii nu se vad efectiv. De aceea am parafrazat proverbul in sensul ca uneori nici copacii nu se vad din cauza padurii. De ce nu se vad? Este greu dar nu imposibil de raspuns. O prima explicatie ar fi ca la vremea cand au fost ridicate, nimeni nu s-a gandit ca peste ani si ani vor intra in categoria monumentelor istorice. Ca urmare, atunci ca si acum, s-a construit anarhic exploatandu-se fiecare metru patrat. Cladirile fiind foarte aproapiate, strazile inguste, practic nu ai posibilitatea sa le privesti din unghiuri si perspective diferite. Desigur ca sunt si unele care nu au suferit din aceasta cauza. Le stiti cu totii. O a doua explicatie, care cred ca nici nu ar mai trebui comentata, o constituie nepasarea noastra. Aici intram cu totii, dar in primul rand autoritatile. Multe dintre cladiri au ajuns in paragina, unele sunt locuite ilegal, altele nu au sau nu se cunosc proprietarii. Nu mai stiu precis, dar au trecut cativa ani buni de cand s-a lansat cu pompa programul de reabilitare. Cunosc si vesnica explicatie cum ca se lucreaza la infrastructura. Totusi, ca timp de 3-4 ani sa nu pui nimic in valoare, mi se pare cam mult. Cred ca marea greseala care s-a facut chiar din start, consta in faptul ca ne-am grabit. Nu inteleg de ce nu se accepta faptul ca in orice capitala, sunt aspecte si probleme de interes national, care nu tin de ambitiile si existenta efemera a unui edil sef sau de sector. Aici cred ca trebuiau implicate Academia Romana, Institutiile de invatamant superior, Uniunea arhitectilor, etc. Desigur, poate se intarzia inceperea lucrarilor. Ei si? Mai conta un an in conditiile in care acum nu avem niciun termen si nicio perspectiva? Si nu pot sa nu ma gandesc din nou la unul din miturile fundamentale ale romanilor. Cu amaraciune.
PS: cei doi japonezi mi-au pus o intrebare. Daca nu exista niste platforme, fixe sau telescopice din care sa poata fi privit intreg ansamblul. I-am dezamagit. Mai tarziu mi-am dat seama cata dreptate aveau.
3 comentarii:
Frumoasa incursiune. Pacat de aceasta zona...a intrat in transformari, s-a sapat pana la temeliile fostelor cladiri de parca ar cauta o comoara dar ce e la suprafata a fost uitat totul. Parca mai ieri anuntau cu mare tam-tam ca se inchide centrul istoric, ca incepe restaurarea...aiurea! Cateva cafenele au luat locul unor buticuri care vindeau nimicuri si...nimic. Spatiile comerciale sunt ocupate complet aiurea. Daca vor sa faca un centru istoric ca atractie turistica de ce nu fac un plan, de ce nu dezvolta un comert potrivit pentru o zona turistica?! Cladirile despre care vorbesti parca sunt lasate in paragina intentionat, sa le poata demola si sa-si faca "ei" cine stie ce "edificii"... Nu mai spun nimic, deja m-am enervat...imi cer scuze ca mai pun si eu paie pe foc, dupa ce te-ai intristat atat. Mai bine hai sa vorbim despre ghirlande si stelute de Craciun! :D
si nu ai facut nici o poza?
mi se intmpla si mie sa descopar o cladire cu totul intamplator, dupa ce trecusem pe acolo n ori..
din pacate in haosul de acum devine tot mai greu.
Cel mai mult ma intristeaza din aceasta poveste nu episodul in sine ci altceva. Faptul ca cei din fruntea bucatelor fac proiecte si planuri raportate la ani lumina. Le amana cu o seninatate de neimaginat. Si uite asa generatii succesive traiesc cu sperante si iluzii desarte.
Poate ar trebui sa ne convingem ca, rand pe rand, timpul nu mai are rabdare cu noi.
Trimiteți un comentariu