vineri, 1 ianuarie 2010

Rochia de concert


aaaZea, aşezată comod la micul ei birou, privea pe fereastră. Începuse din nou sa ningă. Fulgi mari şi leneşi planau spre pamânt. În încercarea de a-şi găsi locul, mai făceau o voluta, apoi se aşterneau liniştiţi. Coana Iarna aşternuse peste adăpostul ciobanescului, o cuşmă cu urechi inegale. Porumbeii din cuşca ridicată în nucul batrân, îşi iţeau pe rând capetele privind la steluţele ce picau din cer. Uguiau într-o ordine parcă îndelung exersatî. Când cel alb, când cel vineţiu, apoi cel gulerat. În cerdacul casei de peste drum, Ionuţ, mezinul familiei, se straduia să'şi lege niste schiuri improvizate. În încapere era linişte şi cald. Mirosea încă a cozonac, coji de portocale şi sărbătoare. În surdină se auzea o piesa muzicală...Cânta ABBA, sau...?, oricum era o muzică plăcută. Zea nu-şi găsea locul. Îşi propusese ceva. Era ultima ei vacanţă ca studentă. Dorea să'şi noteze impresiile acestui ultim concediu în obişnuitul jurnal nelipsit din arsenalul oricărui tânăr. Ezita. Muta pixul dintr-o mână în alta...Se temea să nu strice prin slovele scrise frumuseţea celor trăite...Îţi spuse că ar fi bine mai intâi să rememoreze evenimentele. Despre o vacanţă ce părea la un anumit moment, cel puţin ciudată, dacă nu chiar ratată, dar care s-a dovedit în final a fi fost minunată.
aaaSe mută pe fotoliul de lângă şemineu. Prin glazvand îi făceau complice cu ochii beculeţele din bradul de Crăciun. Încercă să se concenteze...
aaaTotul a început cu pufăitul locomotivei. Trenul opri la peron. În dreptul scării, parcă ar fi avut un semn făcut din timp, o aştepta bunicul. Se imbraţişară şi porniră spre casă. Ningea, era prima ninsoare, aşa că au pornit-o pe jos...Fluturi gingaşi dansau in lumina lampioanelor, apoi se asezau pe palma fierbinte a Zeei...Era minunat. Bunicul îşi scotea din când în când palaria salutând sau raspunzând la saluturi...Se apropiau de casă. În poartă, ca de obicei, îi aştepta bunica. Sau, Doamna 'nvaţătoare, aşa cum îi spuneau toţi locuitorii orăşelului. Bunica, în ciuda vârstei destul de înaintată, era o femeie foarte elegantă şi prezentabilă. Şi avea o anumită distincţie. În întreaga ei ţinută, dar mai ales în priviri. Primea şi acum aproape zilnic scrisori sau vederi de la cei care-i fuseseră cândva învăţăcei şi acuma ajunseseră prin toate colţurile ţării şi nu numai. Zea se aruncă în braţele bunicii. Bunicul le privea cu duioşie şi dragoste. În acest răstimp, în faţa ochilor i se desfăşurau, ca într-un caleidoscop două imagini. Adeseori imaginile se suprapuneau şi identificau. În prima imagine din stânga, era Zea. Iar înapoia ei, ca într-o fotografie în sepia, apărea bunica, aşa cum o cunoscuse cu mulţi ani în urmă. Pe la jumatatea curcubeului nu mai reuşea să facă distincţie între chipuri. În fine, spre sfârşitul arcului, în prim-plan era imaginea de acum a bunicii, iar în plan secund chipul nepoatei. În toate acestea bunicul citea întreaga lui viaţă onestă, cu suişuri şi coborâşuri, dar intuia şi-şi dorea în acelaşi timp ca şi destinul Zeei să fie la fel de curat. a
aaaIntrară în casă. Dezbrăcară paltoanele, Zea se oferi să prepare ea ceaiul. Cei doi se asezară la taclale, dar urmărind-o cu mare atenţie şi nerostită dragoste pe Zea...Bineînteles Zea descoperi platoul de pe colţul mesei, special pregătit cu migală de bunica. Ridică prosopul alb de in şi o năpădi mirosul celor şase clătite pufoase pregătite anume pentru ea. Ştia că două sunt cu dulceaţă de cireşe amare, două cu dulceaţă din fructe de pădure, şi două cu brânza dulce de vacă şi mărar proaspăt. Mereu îşi propunea să ghicească cu ce e umplută prima pe care o va lua. Nu reuşi nici acum.
aaaUrmătoarele zile trecură după ritualul obişnuit. Glume, discuţii incitante, câte o vizita a unui prieten de-al bunicului....Dar, Zea simţea că ceva este în neregulă. Bunicul nu o mai iscodea cu întrebări mesteşugite pentru a afla ce cadou işi doreşte de Craciun. Conveniseră, încă din copilaria nepoatei, un joc. Bunicul o provoca şi iscodea insistent pe Zea, pâna afla ce dar doreste să+i aducă de Moşu'. Apoi, în biroul lui, ticluia cu măiestrie scrisoarea si o ducea la poşta. Şi nu s-a întâmplat niciodată ca Moşu' să nu vină. Acum incepuse să-şi pună întrebîri...Oare a uitat de obiceiuri sau s-a schimbat bunicul?...sau nu mai sunt eu la vârsta la care sa găsesc daruri sub brad?...Ba mai mult, dacă o fi adevarat că Moşu' e demodat_ Aşa citise ea într-o gazetă. Scria acolo ba că e gras, mai şi pufăie câte o pipă, şi umblând pe la foarte mulţi copii, poate răspândi virusuri, bacterii sau mai ştiu eu ce...Şi cică nu poartă nici centura de siguranţă...Iar copiii în loc să lase sub pom morcovi şi ţelină pentru reni, îi pregătesc moşului prăjituri, sau chiar câte o cană cu vin fiert...Tot singură îşi făcea curaj. Astea sunt bazaconii inventate de media. Nu se poate să fi disparut Moşu'. Nici Rudolf, nici Cupid, nici ceilalţi reni şi spiriduşi. Din când în când, o lacrima încerca să i se strecoare printre pleoape.
aaaÎn seara de Ajun au întârziat impodobind bradul, primind colindatori, povestind...Apoi, Zea, putin dezamagita a plecat la culcare...Ba nu, si-a adus aminte. Mai intai a trecut pe la camara, de unde a luat o cutie de carton. Pe fundul ei, peste un strat auriu de nisip fin, se odihneau cativa morcovi si doua-trei teline. Le aseza usor sub cetina frumos mirositoare.
aaaDimineata pe la 9 se trezi. Imbraca halatul peste pijama si se duse la bucatarie sa-i salute pe bunici. Batu politicos la usa si intra. Bunicul statea la o sueta cu bunica si cu o buna prietena, doamna M. si parca toti isi zambeau complice. Isi urara unul altuia cele cuvenite. Bunica ii dadu nepoatei sa bea o gura de apa dintr-un pahar pe fundul caruia odihnea un banut de argint. Zea isi ceru voie sa se retraga. Trecu pe langa sufragerie, dar ezita sa intre...Era aproape sigura ca nu va gasi nimic sub pom...Mai facu doi pasi, si totusi se intoarse...Sub brad, o cutie mare, dreptunghiulara...Se duse la fereastra...Isi propuse sa amane cat mai mult momentul surprizei...Recurse la micile trucuri ale copilariei. Mai intai numara zece autoturisme care trecura pe strada, apoi zece oameni, si ca sa amane si mai mult momentul, zece pasari ce avea sa le zareasca pe geam...Incerca apoi sa rememoreze darurile primite de-a lungul anilor de la Mos. Papusa Barbie, jocurile Lego, trusa de croitorie, cea de brodat, garnitura de mobila de bucatarie, stetoscopul si seringa, cartile de colorat...Mai apoi se "chinui" sa desfaca panglica, legata mereu in acelasi fel, semn ca darul este pentru ea. In sfarsit, cu inima batandu-i, desfacu incet cutia. O punga cu fermoar. Trase fermoarul. Inauntru, o tesatura, sau cam asa ceva..O desfacu...O superba rochita lunga, fina, cu modele si accesorii pe care nu le-ar putea descrie, pe fond de peruzea, cu diverse nuante...Se retrase in dormitor. Imbraca rochita. Se studia in oglinda facand piruete. Prin cap ii treceau o sumedenie de lucruri. Mai intai ii rezona un titlu. "Asta-i rochia albastra". Desi ii parea foarte cunoscut ii era ciuda ca nu are de unde sa-l ia. Oare a citit un roman cu acest titlu? Sau era doar un capitol dintr-o carte? Ori poate un film se numea asa?...Apoi isi aduse aminte de o intamplare din copilarie...Cea cu regina fluturilor, ROGVAIV. Regreta ca bunicul nu aflase inca taina acelei intamplari... Cadoul ii placea teribil. Dar in acelasi timp avea o indoiala. Observa ca rochita, desi ii venea impecabil, nu are tiv...Si, apoi se intreba cu ce ocazie are sa o imbrace?...Poate la licenta. Dar licenta e la vara, si nu stia daca se potriveste o asemenea tinuta, mai ales ca festivitatea va fi dimineata.
Se indrepta totusi spre bucatarie pentru a le multumi bunicilor. Dar se pare ca surprizele nu aveau sa se termine...Doamna M. o mai privi o data din cap pana-n picioare, scoase de nu stiu unde o masina de cusut portabila si trase tivul la rochita. (Zea facu legatura. Doamna era o un iscusit manager la o casa de moda, si ea insasi o meseriasa desavarsita. La vizitele anterioare "intamplatoare", de saptamana trecuta, o masurase aproape exact din ochi.) De aceea acele priviri...
aaaMultumind, Zea pleca. Se hotari cu greu sa impacheteze rochia...Dar, nu avea ce face...O impaturi si vru sa o aseze in cutie...Cand colo, zari un plic...Cam mare ce-i drept...Incepu sa-l studieze...
Mai intai scoase un pliant turistic...Austria...Incepu sa-l rasfoiasca...Viena, Insbruck, Strauss...Prinse sa viseze...Mai scoase ceva din plic. Programul concertului de An Nou. Apoi o scrisoare. De la?..., da, de la bunicu..."Draga Zea, te invitam sa ne insotesti si sa petrecem ultimele zile din an, si pe prima din cel nou, la Viena...vezi ca mai este ceva in plic..." Cu mana tremurandu-i Zea scoase la iveala... trei bilete, Concertul de Anul Nou de la Viena...program,...tinuta obligatorie...Ce a urmat e greu de descris...de aceea nici nu stia daca va reusi sa scrie in jurnal...Cateva zile de vis. S-au plimbat, au fotografiat, au filmat. "Der Steffl, Palatul Schönbrunn, Holfburgul, Praterul...Doar cand au trecut pe langa Hotelul Belvedrere bunicul s-a intristat...Apoi a urmat concertul. Sala impresionanta, cu holurile si foaierele ornate cu vase uriase cu trandafiri rosii si galbeni...Doamne si doamne cu tinute sobre si elegante. Si apoi cum ar putea scrie despre muzica, dirijor si interpretare. Mai ales ca si aici s-a produs o surpriza. Spre final, conform traditiei, toti spectatorii asteptau un bis la "Dunarea Albastra" a lui Johan Strauss. Dar, crainicul, spre uimirea tuturor, anunta altceva. (Aici bunicul ii traduse in soapta Zeei:"...in loc de bisul traditional, orchestra va interpreta un vals nu mai putin celebru. Valurile Dunarii apartinand compozitorului roman Horia Ivanovici. Este o lucrare atat de fascinanta, incat o vreme a fost atribuita lui Johan Strauss fiul...Anul acesta se implinesc 120 de ani de cand piesa a fost pusa pe scena la Expozitia internationala de la Paris..") Urmara aplauzele. Se apropia finalul.
Zea era in continuare nehotarata.. Ar scrie doar despre drumul de intoarcere...O buna parte de-a lungul Dunariii...Si ar fi vrut atunci ca mica lor casuta sa se mute si ea...sa urmeze drumul Dunarii, valurile...Isi mai aminti de ajungerea acasa...Bunicul deschise poarta, isi drese usor glasul si incerca sa fredoneze Marsul lui Radetzki...Incercara sa-si potriveasca pasii cu cei ai bunicii... Zea valsa...Dunarea Albastra...Intra in camera ei si isi zise: Pfff, nu-mi mai zice bunicul povesti, nici nu le mai scrie, acum le regizeaza...
Bunicul, fericit, puse de un ceai...
aaaNehotârarea nepoatei, fu întreruptă de un anunţ făcut la radioul care mergea în surdină. Răsuci uşor butonul..."...Editura...organizează un concurs cu povestiri pentru copii şi tineri. Lucrările se vor trimite...".
Zea se lumină. Se aşeză la computer şi începu să redacteze această povestire...Dar, dupa câteva minute abandonă. Scoase din sertar două coli imaculate. Apoi, bucuroasă se duse la bunicul şi-i ceru stiloul. Cel cu cerneala "bastă, bastă".

6 comentarii:

Mărtutza spunea...

Mi-a placut foarte mult povestea! Inca vreo cateva si poate iese de un volum...
Serios: ai talent de povestitor!
Mi-ar placea sa mai citesc...

Răzvan spunea...

Da, asa ar trebui. Daca ai inceput anul in forta, chiar de pe 01/01, s-o tii tot asa..! :-) Cel putin 1-2 pe luna, si vedem ce iese!

GabY spunea...

Astept cu nerabdare volumul de povesti. Cu autograf, desigur. Va fi o lectura foarte placuta pentru nepoteii mei...care vor fi si cand vor fi. Fericiti sunt nepotii care au un bunic asa talentat.
Felicitari Teodor.

Anca spunea...

Minunata povestea...Strauss, vlas...astept si eu albumul si autograful...daca e nevoie de grafica se rezolva cu Adrian...

Răzvan spunea...

Mai scrie si tu ceva ca se incheie anul..si ramai doar cu povestea de pe 1 ianuarie! :-)

Portal Iasi spunea...

Buna ziua
Numele meu este Iacob Constantin si va scriu pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasimylove.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Portal Iasi (fara diacritice).
Daca doriti sa facem schimbul doresc sa-mi spuneti titlul linkului dumneavoastra.
O zi buna va doresc