POLITISTUL DIN PARC.

O recenta declaratie a edilului sef al Bucurestilor mi-a amintit de un episod relativ recent. Domnia sa se referea la infiintarea politiei calare ce va avea nobila si importanta misiune de a veghea asupra sigurantei cetatenilor in parcuri si alte locuri publice. Nu am reusit sa-mi formez o parere despre aceasta intentie, dar mi-am amintit de episodul invocat in deschidere. Nu este nici comic, nici trist, nici dramatic, cred ca nici pilduitor. Are o singura meteahna. Este real. Iata despre ce este vorba.
In urma cu cateva luni, unul dintre candidatii la fotoliile din sala de somn a legislativului, a facut o vizita in colegiul in care a fost desemnat. Si, nu a venit singur, ci insotit de proaspatul edil al sectorului. Si cum se cuvine cu asemenea in asemenea situatii, dupa ce au impartit ceva pixuri si ochelari de soare si-au prezentat proiectele, realizarile, intentiile. Ma voi opri doar la cateva vorbe spuse de dom'primar. Fiind intr-un parculet realizat recent, ce-i drept cu gust, dar unde incepusera sa apara deja amprentele comportamentului unora dintre noi, domnia sa tinea o prelegere despre...da, siguranta cetateanului. Printre altele sublinia o "mare realizare". Aceea ca in fiecare parc, actioneaza in permanenta cate un politist. De la politia comunitara. Si ca aceasta actiune se va extinde. Mi-am permis (ce tupeu!?) sa-l contrazic. Mi-am exprimat parerea ca mi se pare absurd sa ne mandrim cu faptul ca in fiecare parc actioneaza un politist. Adica o persoana retribuita de la buget. Un serviciu pe trei schimburi. Patru salarii pe luna (schimbul de noapte doar se plateste dublu). Trei uniforme. Trei telefoane mobile. Si cine mai stie ce. Poate tichete de masa si de vacanta, etc. Dar atunci de ce nu un politist la fiecare scara de bloc, in fiecare autobuz si tramvai, etc.? Sau la fiecare toaleta ecologica (am zis-o)? Acestia din urma avand sarcina sa-i inmaneze celui care se apropie sarind de pe un picior pe altul , cartela de acces si instructiunile de folosire a cabinei.
Regret. Nu am reusit sa fiu convingator. Domnul primar si-a reluat argumentele, incurajat de privirile ironice ale celor mai multi tintite pe mine. Si, pentru a-si intari spusele, a incheiat:
Aveti la dispozitie si un numar de telefon. XXXXXXX. Cu prefixul 021 in...fata!

PS: stiti ca pe hartie Politia animalelor exista de aproape doi ani?

HAI SA DAM MANA!

Desigur ca aceste vorbe le cunoastem cu totii. Ba chiar atat de bine, incat trec pe langa noi precum expresul prin Lehliu Gara. Cine se mai gandeste la semnificatia lor. Si oare cata acoperire au in viata cotidiana. Nu ma refer la momentele de cumpana ale natiei. Stiu ca exista nenumarate exemple, cand in fata primejdiei sau in urma unor catastrofe, ne-am dat si la modul propriu, dar si la figurat miinile si am razbatut. Cu ce sacrificii si uneori consecinte e o alta discutie. Eu am in vedere realitatea imediata. Insotita de o intrebare careia ar trebui sa-i dam raspuns. Daca majoritatea gandeste si actioneaza pozitiv, de ce rezultanta acestor actiuni este adesori minima sau chiar negativa. Fiindca nu cred ca multi dintre cei ce vor citi intamplator acest articol pot afirma ca au intalnit sau cunoscut semeni de-ai nostri care sa gandeasca funciar altfel decat in sensul bun. Si atunci de unde atatea intrebari si nedumeriri. Probabil cele mai multe retorice. Daca cineva ar reusi sa le inregistreze pe toate ar umple tomuri. Asa, chiar riscand a va indispune evoc doar cateva. De ce Capitala si mai toate asezarile romanesti sunt murdare? De ce macelarim padurile? De ce mamele purtandu-si pruncii in carucioare nu pot circula pe trotuare? Cum se face ca incercam sa demonstram practic ca viteza sunetului este mai mare decat cea a luminii? In ce mod? Declansand vacarmul claxoanelor inainte de schimbarea pe verde a semaforului. De ce unii nu stiu sa folosesca batista? De ce nu ne cunoastem vecinii de pe palier?De ce avem caini vagabonzi, de ce mor oameni pe salile spitalelr, de ce nu aruncam hartiile la cos, de ce dam muzica prea tare? De ce, de ce,..., de ce!? Uff1 Am obosit...Si lista ar putea continua...Oare in mod logic nu ar trebui sa facem un alt rationament? Nu ar fi mai profitabil si mai usor sa ne tinem mereu de mana pentru a nu mai ajunge in situatii de cumpana? Sau suntem un popor de farisei? Ori una spunem si alta fumam? Chiar mereu la noi PLUS+PLUS=MINUS?

Apelul Demnitarilor!

Cel de al 26-lea, si totodata cel mai tanar presedinte al USA, Theodore Roosevelt, a lansat o butada devenita celebra. Nu as vrea sa o reproduc ad-literam, ci sa o adaptez la realitatile noastre. De altfel cred ca ea nu a fost nicicand valabila peste ocean. Si nici in alte tari democratice. Dar, raportata la noi ar suna cam asa: Cand se face apelul demnitarilor, acestia nu stiu ce sa raspunda. Prezent, sau vinovat? Roosvelet se referea la senatul american). Nu am niciun motiv de a ma indoi insa de valabilitatea acestor vorbe la noi. Sunt prea multe si evidente realitatile care consfintesc acest lucru. Plecand de la Presedintie, continuand cu parlamentul, guvernul si ajungand pana la nivelurile de jos ale puterii. Daca ar fi sa exemplific, as scrie multe pagini. Si, fiindca aceste realitati va sunt cunoscute foarte bine, desigur v-as plictisi. Si cred ca cei in cauza nu ar trebui sa ezite in a da un raspuns. VINOVAT! Fiecare in parte, si toti impreuna. Nu pentru lipsa, realizarilor marete, sau nu numai pentru aceasta. Si in primul rand pentru marasmul, incertitudinea si minciunile in care ne scufundam de doua decenii!

E scris pe tricolor

Maine se incheie un ciclu de trei sarbatori importan-
te. Cred ca am putea spune, fara teama de a gresi, trei zile nationale ale romanilor. Primele doua au fost marcate de niste manifestari timide. Cel putin asa le-am perceput eu. Poate ma insel. Chiar daca, ma insel, raman cu o intrebare. Se refera doar la aniversarea de la inceputul ciclului si cea care incheie ciclul. Cele care si-au pus amprenta apasat si determinant asupra evolutiei moderne a Romaniei. Ei bine, ma intreb daca Noi, romanii traitori in mileniul al treilea, ne ridicam la inaltimea acelor fapte. Am fi capabili de infaptuiri asemanatoare? Nu vreau sa rememorez evenimentele. Sper, desi am mari indoieli, ca sunt suficient de cunoscute. M-as opri totusi putin asupra celor intamplate in anul 1918. In esenta, Romanii aflati la capatul unei campanii militare cu final dramatic, gasesc in ei taria de a infaptui Marea Unire. Desigur, desi se spune ca masele infaptuiesc istoria, actele marete nu pot fi rezultanta unei actiuni spontane. Acest lucru a fost posibil datorita abandonarii orgoliilor si intereselor obscure, si capacitarii resurselor maselor. Merita toata consideratia activitatea intelectualilor de frunte din Bucovina, Basarabia, din Regat, din Transilvania, si de ori unde. Nu trebuie ignorat nici rolul intelectualitatii din targuri si din lumea satelor. Adica invatatorii, preotii, medicii, alti functionari ai administratiei. Nu as vrea sa scriu despre meritele elitei politice. Au facut-o specialistii in domeniu. Nici despre fapte eroice chiar daca sunt prea putin cunoscute. Cum ar fi cea a celor doi aviatori militari care au transportat documentele Guvernului de la Iasi, la Blaj, aproape de cetatea Marii Uniri, in niste conditii mai mult decat vitrege. De asemenea sunt convins ca multi americani nu au cunostinte despre declaratia de independenta, razboiul de secesiune, Martin Luther King s.a. La fel cum multi francezi nu au citit sau invatat despre Bastilia, revolutie, etc. M-as bucura daca noi am cunoaste mai mult despre propriul trecut. Dar, totusi intre cei mentionati exista o diferenta majora. Americanii si francezii (si nu numai) aniverseaza altfel evenimentele. Cu entuziasm, bucurie su traire interioara.
Ar mai fi multe de spus dar ma opresc. Sincer ma indoiesc ca Noi, cei de azi, am izbandi in incercari de asemenea anvergura.

PS Inainte de a incheia articolul am mai trait cateva evenimente marunte. Doar le prezint, fara a intra in detalii.

• Intr-o dezbatere media, pe postul public de radio, a fost o discutie incinsa despre elitele politice. Un distins domn profesor universitar doctor, autor a numeroase lucrari, spunea ca avem elita polica dar ca nu e capabila de actiuni si fapte considerabile. Dom'profesor, nu mai pricep nimic!

• Am dat de dimineata o tura prin oras. Intamplator, si prin dreptul unor institutii publice. Numai drapele vechi, batute de soare, ploi si ninsoare, si culori incerte. Am venit acasa si pe furis am luat Tricolorul de pe balcon.

• Ieri, in discursurile de la Patriarhie s-a folosit preponderent termenul de comemorare. Stiu ca dupa DEX are aceeasi semnificatie ca si notiunea de aniversare (sarbatorire). Dar oare nu exista nicio nuantare? Ce spuneti domnule academician D.B.?
  

VANATORII DE GRESELI!.......[1]

Cunoasteti desigur acea expresie care spune ca printre putinii care gasesc ceea ce cauta sunt "vanatorii de greseli". Nu as vrea sa ma pronunt asupra ei. Desigur ca este putin malitioasa. Mai ales daca aducem in contraargument alta zicere. "Numai cine nu munceste nu greseste". De asemenea cred ca aceasta concluzie, devenita butada, (cea cu vanatorii) nu se refera la specialisti. Adica la cei calificati in domeniu, si au aceasta profesie. Subiectii ei sunt aceia care au facut din aceasta preocupare un hobby. Si fiindca imi este foarte greu sa fac o delimitare intre cele domenii, cred ca ar fi mai bine sa intru in subiect. Ma intreb si va intreb ce facem pentru a evita sau cel putin limita greselile de exprimare in special din media, dar si din exprimarea noastra curenta. Mai ales ca de la un timp pare ca nimeni nu le mai baga in seama. Si, voit sau nu, se insinueaza cu perfidie, incat atunci cand auzim o formulare corecta, ajungem sa o etichetam ca pretentioasa sau chiar eronata. Va prezint o insiruire de asemenea exprimari si formulari. Nu as vrea (cred ca nici nu as reusi) sa dau explicatii in legatura cu aspectele incriminate. Sunt sigur ca o sa le descoperiti voi insiva. Mai ales ca unele sunt si amuzante.

1. Procentaj de 80 la suta;
2. Merita cartonasul rosu;
3. Nu s-a intrunit majoritatea cvorumului;
4. Spatiile verzi au fost decimate aproape complet;
5. Artistul...a redebutat...;
6. S-a jucat cu mingii;
7. Noul fotbalist este foarte indemanatec;
8. Arborii doborati vor fi replantati;
9. Echipa a iesit dupa teren;
10. Unele constructii sfideaza kitsch-ul;
11. Investitura cabinetului;
12. Din cauza acestei legi lucrurile s-au imbunatatit;
13. Aspectele referitor la problema.

Desigur ca sunt doar cateva exemple. Unele poate chiar minore. Intrebarea ramane totusi. Este bine sa ne preocupam de ele. Lasam aceasta doar pe baza celor cu obligatii in acest domeniu. Ce solutie adoptam daca stiind ca folosind o varianta de exprimare corecta riscam sa fim ridiculizati. Va incumetati ca intr-o discutie sa spuneti "majoritatea celor de fata gandeste"? Sau va imaginati cum veti fi catalogati daca intr-o conversatie pe mess o sa va straduiti sa scrieti cat de cat corect?
Ati mai remarcat probabil, ca desi am folosit generic termenul de media, "perlele" apartin in egala masura jurnalistilor, politicienilor, guvernantilor, etc.

Sa nu credeti ca eu nu gresesc. Desigur, uneori omit prepozitii, pozitionez gresit virgula, etc. De asemenea am ezitari in folosirea sau nu a cratimei in raport cu ultimele precizari ale Academiei. La fel, nu am reusit sa ma edific in raport cu scrierea cu "î" din "a". Adica in toponimie si onomastica ce regula (sau exceptie) este valabila? Scriu Cîmpulung, sau Câmpulung? Aceeasi problema in legatura cu cuvintele compuse. Fiindca nu toate cuvintele care par sau suna ca fiind compuse sunt si in realitate asa. In fine, nefiind specialist nu poti fi la zi cu toate "updatarile". Va dau un exemplu. Cand in limbajul nostru a aparut substantivul "mass-media", a aparut si precizarea ca este de genul neutru, numarul plural si inflexibil. Documentandu-ma nitel azi, am constatat ca in conformitate cu DEX, nu mai este inflexibil. Are si dativ si genitiv. Ba mai mult, are si un gen in plus. Este acceptat si ca avand genul feminin.
Poate ca eu, ca si cei mai multi dintre voi,voi am o oarecare scuza. Aceea ca nu sunt specialist. Ce fac insa cei calificati in acest domeniu?

Si fiindca am gresit, gresesc, si voi gresi in continuare, astept replicile voastre.

READER'S (IN)DIGEST

Recent a fost o dezbatere destul de incinsa in media despre un sondaj publicat de revista. Reader's Digest. Deoarece am mai multe aspecte neelucidate privind acest instrument, (sondajul de opinie) m-am aplecat cu mai multa atentie asupra celui realizat de publicatia mentionata. Din dorinta sincera de a dezbate unele aspecte, va comunic cateva impresii formate, si din aceasta ultima lectura, dar si cu alte prilejuri. Intai despre acest ultim sondaj. Una din intrebari cerea celor intevievati, printre altele, sa nominalizeze persoanalitatea in care au cea mai mare incredere. Pentru cine nu stie, pe locul intai s-a situat Nadia Comaneci, marea noastra sportiva. Fara ai desconsidera meritele, cele facute de ea pentru Romania si pentru omenire, sunt totusi nedumerit: ce au "masurat" exact romanii? Notorietatea, popularitatea, talentul si vointa, sau increderea? Eu cred ca acest parametru se poate aprecia doar intr-o relatie individuala. Iar cei mai multi am vazut-o doar la televizor, sau in publicatii. Desigur, daca ar fi indeplinit o functie importanta, la niveluri de decizie, am fi avut alte puncte de reper. Ma opresc aici cu acest aspect.
Un alt capitol se refera la cea mai apreciata profesie (meserie). Pe locul intai, foarte onorant, sau situat pompierii. Pai cred ca si aici s-a apreciat s-a apreciat in special vizibilitatea. De ce nu ar fi la fel de apreciati salvatorii mineri, sau cei montani? In acest top intra si o profesie, foarte onoranta de altfel, cea de croitor. V-ati pus intrebarea cati dintre noi mai apelam sistematic la acesti profesionisti. Si atunci cred ca rezultatele sunt departe de realitate.
Acum cateva probleme generale si despre alte actiuni de acest gen. Nu pun la indoiala aparatul matematic al acestui instrument. Dar cred ca relatia dintre cei care comanda un sondaj, (in situatia in care nu sunt chiar institutiile), operatorii de teren, media si beneficiari de media,este necorespunzatoare. Daca sondajele sunt comandate, real (sau doar presupus), ascund anumite interese. Mai departe, institutiile de sondaj devin simple executante. Iar media, neavand specialisti, reproduc niste informatii. Informatii generale, insuficient explicate sau argumentate. In fine, ajunse la ultimul element din lant, cetateanul, produc o bulibaseala si mai mare. Satisfactie cei carora rezultatele le vin in asteptare, insatisfactie intr-un alt segment, indiferenta intr-o masura semnificativa, si inca ceva. Probabil ca mai exista un mic grup. Cel format din "curiosi". Cei care vor sa descifreze amanuntele si nuantele. Sau sunt oarecum sceptici. Sa va dau si aici doua exemple. Luati oricare din sondajele publicate si faceti urmatoarea analiza La institutiile in care au cea mai mare incredere romanii. Daca adunati doar procentele obtinute de biserica si armata, treceti cu mult peste 100. Procedati la fel cu cei din topul politicienilor. O sa obtineti acelasi rezultat. Ati incercat sa vi le explicati? Poate o faceti acum.

Oricum, greu de "digerat" sondajele!

Povestea ibricului...rosu!

Sigur va intrebati cum de am ajuns la acest sentiment. E o poveste scurta si sper sa nu va plictiseasca.
In ultimul timp am remarcat diversificarea preocuparilor cercetatorilor de pretutindeni. Aspecte pe care le credeam sortite ignorantei eterne sunt aduse in actualitate. Exceleaza in acest domeniu, ghici ciuperca..britanicii, americanii, dar nici australienii, germanii, cei din Noua Zeelanda sau rusii nu stau mai prejos. Iata cateva din cele mai noi comunicari stiintifice ale acestora. Anul trecut specialistii din Noua Zeelanda au anuntat ca au produs ceapa care nu va mai deranja rimelul si fardul gospodinelor. Desigur ca trebuie apreciata
cum se cuvine nobila si generoasa lor preocupare. Mai este doar un mic impediment. Obtinerea in culturi obisnuite a acestei pretioase legume se poate realiza doar peste 20 de ani. Mare pacat!
Tot in 2008 britanicii au facut o descoperire uluitoare. Au determinat durata dragostei, a iubirii.
Da, ati auzit bine! Si miturile conform carora iubirea dureaza toata viata , pana la despartirea
fizica, sau si dupa, s-au spulberat! Ei bine, dragostea dureaza exact doi ani, doua luni si 25 de zile. Pacat ca si aici exista o discriminare. Unii dintre noi prind si un an...bisect!!? Dar sa revin la...ibric. Cercetatorii de la Harvard au facut recent o comunicare. Revolutionara. Concluzia formulata este urmatoarea. Un internaut care opereaza 2-3 cautari cu Google produce tot atat dioxid de carbon cat se produce prin fierberea unui ou intr-un ibric rosu. Se observa ca nu exista nicio precizare in afara de culoarea ibricului. Fiindca ar putea intra in discutie si alte aspecte. De pilda provenienta si marimea oului. Doar poate fi de prepelita, gasca , strut, etc., etc.! De asemenea nu au pomenit nimic despre procedeul de fierbere. Microunde? Aragaz? La foc de lemne sau de carbuni? Dar de ce nu la soare? Apoi despre modul de preparare. Oua tari, moi, semi? Curios sau nu, nici materialul din care e confectionat ibricul nu pare a fi implicat. Ca e din ceramica, aluminiu, alama sau otel inox, se pare ca nu are importanta. Deci, singura incriminata este culoarea ibricului! Apoi, plecand de la aceasta concluzie au mai avansat o ipoteza. Deoarece domeniul IT produce aceeasi poluare ca si aviatia, se va reduce considerabil, pana la disparitie. Si probabil atunci avioanele vor fi dirijate de...pilotine!

Iata de ce am aruncat astazi ibricul! Pe cel rosu!