APA DE STELE

Tânăra domnişoară tocmai ispravise drumul printre amintiri... Albume, fotografii, scrisori, oracole. Când împinse însă ultimul sertar, din acesta se desprinseră două file, uşor îngălbenite de vreme. Curioasă, se aşeză în fotoliu şi le parcurse. Faţa i se lumină complet. Da, era povestea pe care i-o scrisese cândva bunicul. Şi retrăi acele clipe...

-Draga mea, a venit timpul, aşa cum ţi-am promis, să-ţi spun o poveste. Una deosebită oarecum. Acum, poate doar iţi va plăcea şi te va bucura. Dar, mai târziu te rog să-i pătrunzi tâlcul, şi să o spui mai departe. Copiilor, nepoţilor, trecătorilor, vieţuitoarelor, florilor, vântului, norilor...Să păstrezi şi aceste două coli. Iată povestea.

După- amiază, pe când soarele mai avea de străbătut doar ultima postată din drumul lui diurn, cei trei, într-o căruţă frumos mesteşugită, trasă de un minunat cal alb, se apropiară de cetate. În mijloc, ţinând de hăţuri, bunicul. De o parte si de alta câte o floare. Cei doi nepoţi. Ea, Ileana, cu păr negru peste umeri, faţa de nea si ochi de smarald. El, Cosmin cu păr ceva mai scurt, bălai şi ochi de cicoare. De îmbrăcat erau aproape la fel. În iţari albi de cânepă, şi bluze, tot albe, cu gulere rasfrânte, din in. La mâneci brâuri cu flori roşii si cu intarsuri de negru. Nepotul şi bunicul purtau si câte o cingătoare în aceleasi culori. Pe cap, Cosmin, la fel ca şi bunicul, avea un clop din pai galben, cu trei pene de păun pe dreapta. Ileana, avea o basma roşie, pe care acum o coborâse pe umeri. Iar în picioare toţi trei aveau botfori scurţi si lucitori, negri ca smoala.
Ajunşi la cetate bunicul ceru voie de găzduire peste noapte. Străjerii, fără prea mare tragere de inimă, le îngăduiră să poposească. Cei trei cercetară curtea şi traseră sub un nuc. Ce-i drept gros în trunchi, dar cu ramuri nesănătoase şi cu frunze rare. De altfel, în curând băgară de seamă că şi alte lucruri parca nu erau în firea lor. Trecătorii cătau cu privirea doar în jos. Albinele zburau lenevite şi fără zumzet. Păsările nu aveau tril. Lacul din preajma era năpădit de pânze verzi şi groase. Plantele erau ofilite ca-n prag de brumar. Lumina soarelui era parcă pâclită de geamuri negre. Vitele se întorceau de la păşune cu ugerele secate...Mare tristeţe. Pruncii în loc să zburde şi să se hârjoneascş, zăceau ici-colo fară vlagă.
Bunicul lăsă calul liber. Apoi luă din căruţă o cerga şi o intinse sub nuc. Şi din nou privirile lor curioase prinseră a cerceta împrejurimile acelea atât de ciudate. Bunicul zâmbi, parcă la un gând numai de el ştiut. Apoi scoase de la brâu vechea lui trişcă meşterită din lemn de paltin. Şi începu să horească. Copiii îl priveau cu candoare şi din când în când însoteau sunetele izvorâte din trişcă cu ale lor voci calde. Locuitorii din preajmă îi iscodeau acum cu oarecare nelinişte şi mirare. Ba şi păsările incepuseră să se adune pe ramurile nucului şi să cerceteze curioase. Simţeau cu toţii, şi oameni, şi păsări şi dobitoace, că se va întâmpla ceva. Nu ştiau ce, şi de aceea parcă febra creştea mereu....
Acum, soarele cu faţa lui palidă, se pregătea să se ascundă temător după coama dealului. Bunicul luă din căruţă urciorul şi turnându-şi pe rând apă se spălară. Apoi, aşternură pe ştergura albă bucatele de cină. Mulţumiră în tăcere Celui de Sus si cinară. După care, bunicul pregăti locul pentru odihnă. Aşeza pe cergă lângă trunchiul bătrânului nuc o perină strajuită de doi puişori la fel de pufoşi si primitori. Nu uită bătrânul nici de cal. Îl mângâie prieteneşte pe grumaz şi-i puse pe spinare o patură prinsă pe dedesubt în cingători. Apoi, toţi trei se aşezară în genunchi şi-şi spuseră rugaciunea. Se întinsera pe cergă, bunicul având de-a stânga si de-a drepta cele doua odoare. Copiii atinseră cu duioşie obrajii vremuiţi ai bătrânului, încălziră cu privirea lor limpede sufletul şi inima bătrânului şi-i, adresară ancestrala şi nemuritoarea rugăminte:
-Bunicule, dar povestea...!!!??
Bunicul zâmbi şăgalnic, se sfătui în taină cu un gând numai de el ştiut şi începu...O poveste venită din negura timpului, dar veşnic nouă. Cu crai şi şmpăraţi, prinţi şi domniţe, zmei şi pajure, oameni şi dobitoace, gâze şi flori, ape învolburate, comori şi primejdii, înţelepţi şi vrăjitori, apă-vie şi apă- moartă, iarbă-de-leac, şi câte şi mai câte.
Povestea răzbatea acum în liniştea nopţii. Şi, în timp ce copiii erau prinşi tot mai adânc in braţele dulci ale somnului, lumea cetăţii se anima. Dar era o animaţie sfielnică, temătoare şi nedesluşită. Erau vorbe parcă ştiute cândva, dar alungate acum din minţile lor de cine ce ştie ce duh rău. Mai ales că acum vorbea bunicul despre Sancta Diana, Drăgaica, Sânziene... Cu toţii, şi oameni şi dobitoace, şi flori şi gâze ascultau în tăcere spusele bătrânului. De la marginea pădurii începuseră să se apropie ochii de fosfor ai animalelor. Făcură roată în jurul culcuşului celor trei şi ascultau în tăcere. Sosi şi iepuraşul şi se aseză liniştit lânga lup. În dreapta vulpii poposi un păun înfoiat. Veveriţa se cocoţă pe spinarea lui Moş-Martin. Două ghemuri de ace se rostogoliră până la picioarele copiilor. Din clopotniţă vegheau lanternele unor zburătoare de noapte. De emoţie cioporul de lilieci atârna cu capul în...sus. Licuricii aprinseră ghirlande luminoase în ramuri. Luna şi stelele alunecară pe frânghii nevăzute apropiindu-se... Ce să mai spun de oameni. Tineri şi vârstnici, feciori şi domnişoare, betegi şi voinici, trăiau în linişte taina şi vraja basmului. Şi parcă aşteptau cu toţii ceva. Dar nimeni nu putea şti ce anume...
În curând se lăsă liniştea. Bătrânul aţipi şi el...
Dar oamenii, cuprinşi de aceeaşi mare nedumerire, rămaseră în preajmă, iscodindu-se unii pe alţii...Şi nu va mai trece mult până taina acelei zile şi nopţi se va risipi...

Devreme în zori, bunicul se trezi. Cu grijă, ca să nu-i deranjeze pe prunci, se încălţă. Apoi, urmărit de ochii iscoditori ai locuitorilor se indreptă spre poiana de la poalele culmii. Strânse cu migală şi aduna în mijlocul poienii o gramadă de vreascuri şi ramuri uscate. Apoi, scoase de la chimir cremenea şi le dădu foc. Tocmai atunci se apropiau şi copiii. Bunicul le spuse ceva. Era prea departe ca să se audă, dar mulţimea se lămuri curând. După ce bunicul termină de vorbit, cei trei săvârşira un ritual care avea să-i dezmeticească complet pe toţi privitorii. Mai intâi culeseră broboane de Apa de Stele de pe micuţele si plăpândele flori galbene şi-şi umeziră ochii şi obrajii. Apoi micuţii porniră în fugă si dădură ocol poienii. Şi deodata poiana deveni un uriaş covor galben. Acuma se apucară toti trei de împletit. Coroniţe şi cruci din toate florile, dar mai ales din cele galbene. Bunicul împleti şi o coroana mai mare. Avea sa o pună mai târziu la grumazul armasarului. Porniră apoi să împartă împletiturile sfinţite cu Apa de Stele şi prin nevinovaţia celor doi prunci. Fetelor şi nevestelor le dădeau coroniţe iar feciorilor si gospodarilor cruci. Atârnau coroniţe şi la porţi şi în coarnele vitelor. O bună parte o aruncară pe case....Şi atuncea se infăptui minunea. Cetatea redeveni ceea ce a fost cândva. Plină de zumzet, de râsete şi de voie bună. Iar totul în jur era acum ca o gradina fermecata...

Bunicul tocmai se pregătea de plecare, când se vesti sosirea căpeteniei cetăţii. Şi, în scurt timp aceasta veni. Calare pe un roib focos şi flancat de doi oşteni călare şi ei. În urmă alerga în oarecare devălmăşie fanfara ale cşrei alămuri şi tobe nu mai scoseseră de mult sunete...
Căpetenia se apropie de cei trei şi se adresă bunicului:
Oameni buni, oricine şi de oriunde aţi fi vă multumesc pentru că aţi mântuit cetatea. Eu vă rog să rămâneţi aici. O să vă ofer averi şi dregătorii, iar pe cei doi prunci o să-i înnobilez.
Bunicul ascultă cu toată cuviinţa cele spuse şi ceru voie să spună şi el câteva vorbe.
-Boierule, gospodarilor!
Nu am nevoie de averi şi dregătorii, şi aş rămâne cu drag în preajma voastra. Însă tare mă tem că mai sunt cetăţi bolnave. De aceeaşi boală pe care aţi avut-o şi voi. Nu ştiu prin ce întamplare sau împrejurare neprielnică aţi uitat poveştile. Bunicii nu le-au mai tăinuit la urechea nepoţilor, părinţii la cele ale copiilor. Gospodarii au uitat să vorbească cu dobitoacele când ies la arat sau la cules. Femeile nu mai şuşotesc cu râul când duc hainele la lăut sau pun cânepa la topit. Aţi uitat să vorbiţi cu, dar şi să ascultaţi păsările, gâzele, vieţuitoarele pădurii, vântul, cântecul astrelor.
De asemenea aţi ascuns în cufere ferecate straiele şi obiceiurile moşilor şi strămoşilor. Aţi uitat de Dragobete si de Sânziene, de Mărţişor, şi de Dochia şi de câte altele. Nu mai ştiţi să puneţi nume de flori vitelor şi să împletiţi cordeluţe în coamele cailor. Gospodinele în nopţile lungi de clacă, în loc să povestească se tânguiesc şi jelesc.
Si mai ales, sa aveti mereu in minte vorbele inaintasului nostru de la Hobita. Cand o sa uitam povestile, vom fi morti....de mult!
Zicând acestea, bătrânul şi cei doi nepoţi urcară în căruţă. Porniră domol. În urma lor se auzeau strunele bătrânului viorist al cetăţii.
Pe seara ajunseră la o cumpănă de ape. Departe, în vale, se contura o altă cetate....

Taina nepoatei Zea!

Lipsit total de inspiraţie şi de chef în raport cu subiectele abordate până acum, încerc altceva. Revin la o preocupare niciodată materializată în scris. O poveste (povestire).

Aşezat comod în compartiment, bunicul îşi consultă ceasul Mai avea cam o ora de mers. Puse ziarul din care citise până acum alături pe banchetă. Privi pe fereastră. Trenul tomai trecea pe lângă un lac tivit pe margini cu irişi. Albi, galbeni, indigo, dar mai ales albaştri. Privind la ei, încet-încet îl cuprinseră amintirile. De fapt amintiri împletite cu vise. Nu avea să mai ştie precis. Totul se iscase în urmă cu aproape 20 de ani. Şi toate erau legate de numele nepoatei lui preferate. Zea. De fapt nu acesta era numele ei. Dar, fiindca avea niste ochi ca peruzeaua, bunicul o dezmierda aşa. Apoi, mai scurt i-a spus Zea. Şi aşa i-a rămas numele.
În acea zi de florar, când Zea împlinea trei anişori, priveau amândoi la răzoarele cu flori aranjate cu grija de bunicul. Zea mângâia cu privirea fiecare floricică. Lalelele, trandafirii, mai apoi bujorii care începusera sa-şi deschida cupolele. Turnă apoi cu grija câteva picături de apă la rădăcina acestora. Bunicul o urmărea cu duioşie şi atenţie şi tare se mai bucura. După un timp se aşezară pe băncuţa de sub teiul cu coroana bogată. Zea, cercetând cu atenţie şi oarecare nelinişte în jur, se adresă bunicului:
-Buni, buni, vleau să te log ceva, da te log mult,...şi-şi îndreptă sclipirile de peruzea spre faţa bunicului. Acesta o privi blând şi o îndemnă să-şi spuna dorinţa.
-Ştii bunicule, eu vleau să faci un lăzol abatu, abatu...
-Adică numai cu flori albastre?
-Nu, nu! Eu vleau abatu, abatu, şi ialba abată, şi funze, şi tulpini, şi codiţe, tot, tot abatu...Bunicul o privi cu multă curiozitate şi o invită la o scurtă plimbare. Se îndreptară spre marginea pădurii. Mai întâi întâlniră nişte dumitriţe, care nu se ştie prin ce minune răzbiseră peste iarnă. Mai apoi se opriră la cicoare. După aceea la florile de nu-ma-uita. Acum ajunseră la marginea lacului. Un covor multiculor de irişi bucura deopotrivă văzduhul şi oglinda apei. De dincolo de lac îşi trimitea miresmele liliacul proaspăt înflorit. Şi încerca bunicul, la fiecare oprire, să-i explice fetiţei, pe înţelesul ei, alcătuirea florilor, şi ce menire au, fiecare în parte, rădăcina, tulpina, frunza şi floarea. Ar fi putut bunicul să-i spună şi despre clorofilă, fotosinteză, polenizare, etc., dar ştia că nu-i timpul potrivit. Zea îl asculta cu multă atenţie, dar nu avea puterea să înţeleagă de ce nu poate fi şi iarba albastră, de ce frunzele nu sunt albastre...
-Bine bunicule, spuse Zea, ridicând spre el privirea inocentă. Dal să ştii, când voi cheşte male fac eu lăzol abatu...
Bunicul o strânse uşor de mânuţă.
Zilele treceau. Zea, în drumul ei zilnic înspre şi dinspre grădiniţă se oprea şi vorbea cu florile din răzor. Când ieşea la joacă iscodea peste tot. Vroia să afle neaparat cum poate face un răzor albastru. Le întrebă pe albinele care vizitau zilnic mii de flori. Acestea se arătară tare mirate , dar nu putură să o ajute. Apoi Zea întrebă la rând florile. Mai ales pe cele albastre. Florile, cu părere de rău, se arătau neştiutoare. Ba, Soreanca se şi bosumflă puţin. Cum, ea şi întreg neamul ei să pălească în faţa albastrului. Nici Şoim cel Tânăr nu putu să o sfătuiască. Nici Corb Întelept...Nici harnicele furnicuţe...Nici ariciul Ghem de Ace...Nimeni, nimeni nu o putea îndruma. Nici măcar Roşu-Trandafir, cel hărăzit de zeiţa Cloris să fie floarea-florilor. În una din zile o trimise chiar pe gărgăriţa Negru-Roşu în lumea largă cu această solie şi cerere de ajutor.
Trecuse mai bine de un an. Zea putea acum să zică râu, răţuşcă, rămurică. Şi, într-un amurg, aproape de miezul lui Cireşar, pe când uda florile din răzor, coborî pe mânerul stropitoarei un fluturaş. Cât un bănuţ de argint. Acesta îi spuse:
-Bună seara Zea! Eu sunt Fulg de Nea, primul sfetnic şi solul reginei fluturilor, ROGVAIV. Noi putem sa-ţi îndeplinim dorinţa. Mâine în zori, Şoim cel Tânăr îţi va aduce o scrisoare. Roagă-l pe bunic să ţi-o citească şi să faceţi întocmai cum scrie acolo. Şi, zicând acestea, fluturaşul îşi luă zborul...
În zori, Zea găsi pe răzor scrisoarea. Bunicul o citi pe îndelete:

Draga noastră Zea,
Noi o să te ajutăm să-ţi îndeplineşti visul. Numără de acum înainte trei răsărituri de soare. Imediat după cel de- al treilea răsărit, răzorul va fi albastru. Şi să aveţi grijă. Bunicul să facă un panou mare pe care să scrie: NU VĂ APROPIAŢI! PĂSTRAŢI LINIŞTEA! Altfel taina se destramă. Iar secretul îl vei afla deocamdată doar tu. Răzorul va rămâne aşa, doar numai puţin după ce soarele se va duce la culcare. De aceea tu, dar numai tu, trebuie să rămâi şi să urmăreşti pe cer steluţa ta. Ştii tu pe care. Fiecare dintre noi are un astru. Când va începe să ilumineze intermitent albastru, să întorci privirea spre flori. O să înţelegi misterul. Iar când vom considera noi necesar, o să-i spunem şi bunicului secretul. Apoi urmau semnăturile:
Regina fluturilor, ROGVAIV, şi, Prim-sfetnic, Fulg de Nea.

Bunicul a facut nu unul, ci două panouri pe care le-a instalat la vedere pe marginea răzorului. Zea a aşezat pe masa de sub tei două căniţe. În prima avea până acum trei monede argintii. Adică de trei ori apusese soarele de când o vizitase sfetnicul reginei. În cea de a doua avea doi bănuţi aurii, semn că soarele a răsărit de două ori. Urma un nou răsărit după care urma să se producă miracolul. Cu aceste gânduri Zea adormi...
A doua zi, devreme în zori, fetiţa şi bunicul, ambii la fel de nerăbdători, aşteptau ca de după turla bisericii să apară primii soli ai soarelui. Şi când cele dintâi raze incendiară turla ieşiră amândoi afară. Se opriră cu oarece sfială lângă panoul zugrăvit cu grijă de bunicul şi-şi opriră privirea pe răzor. Şi tare s-au mai minunat şi bucurat de ceea ce au văzut. Stratul era în întregime albastru. Dar nu un albastru uniform, obositor, ci erau zeci, poate sute de nuanţe. Bleu-ciel, albastru de Voroneţ, albastru de peruzea, alabastru-indigo, albastru-mov, şi câte şi mai câte...Şi tocmai acum explodă şi teiul. Florile lui aurii, ca nişte lumânărele agăţate în bradul de crăciun, răspândeau miresme îmbătătoare. Bunicul ridică privirea spre tei şi zări între ramurile lui funigei de care atârnau mărgeluţe albastre. Apoi, nu ştiu ce legătură tainică făcu, fiindcă toată ziua îl urmări imaginea unui lac, şi a unei flori albastre. (Pe seară, consultându-şi agenda, desluşi sensul acelor imagini). Cireşele şi vişinele îşi muiară şi ele pensula în boia şi îşi înroşeau obrajii. Răzorul unduia uşor în adierea vântului. De pe coasta dinspre apus, vântul purta spre ei arome de iarbă proaspăt cosită. Zburătoarele, vrăjite şi ele de imaginea de basm, se adunara ca un şir de mărgele multicolore pe firele de telegraf. Şoim cel Tânar şi Corb Înţelept cercetau de pe streaşină. Zăganul cerceta din tării. Dincolo de gard începuseră să se oprească trecătorii. Priveau în tăcere şi cu uimire la minunea din faţa lor. Apărură în curând şi aparatele de fotografiat. Bunicul se înarmă şi el cu camera video şi luă zeci şi zeci de imagini, din toate poziţiile. Ba chiar se urcă şi pe casă şi imortaliză şi de acolo evenimentul. Zea zburda pe gazon, revărsânduşi imensa bucurie şi fericire. Pe la prânz aparu şi o echipa de la televiziunea locală pentu a realiza un reportaj. Zea le-a povestit de-a fir a păr cum s-au petrecut lucrurile. Şi uite-asa, într-o agitaţie permanentă, dar în linişte deplină, ziua trecu pe nesimţite. Pe Zea o încercau acum alte emoţii. Se bucura ştiind că va afla taina răzorului, dar era şi puţin tristă. Tristă pentru că minunea se va topi. Răzorul va fi la fel ca înainte. Şi mai privea din când în când spre albastrul cerului cu oarecare îngrijorare. Oare deseara norii nu-i vor ascunde astrul şi taina va rămâne taină? Dar nu se întâmplă nimic neaşteptat. Se lăsa întunericul. Bunicul, ştiind că nu poate rămâne pentru a nu se destrăma vraja, intră în casa. Era o seară caldă de vară. Fetiţa urmărea acum stelele pe cer. Îşi zări în curând şi steluţa ei. Una mică, mică, dar strălucitoare. Bunicul i-a spus că e cea mai mică stea din constelaţia VISELOR. Mai mult, i-a arătat şi pe un atlas frumos colorat, mai multe alte alcătuiri de stele, şi apoi au încercat să le identifice pe cer. Acum astrele îşi urmau căile numai de ele ştiute. Zea recunoscu mai întâi Ursa Mare. Apoi, după cum o învăţa-se bunicul, măsură patru palme spre stânga. La anul avea să măsoare doar patru palme şi trei degeţele. Apoi, tot mai puţin. Îşi recunoscu steaua care începu să pâlpâie. Tot mai des şi mai albastru. Zea, nerăbdătoare, întoarse privirea spre răzor. Şi spectacolul început la răsărit se pregătea de final. Covorul de flori prinse viaţă şi se desfăcu în fragmente. Ici unul, colo două, începură să se înalţe. Încet încet se destrămă întreg covorul. Apoi, din sutele de fragmente, se desprinseră perechi. Şi Zea a înteles întreg misterul. Era o mulţime de fluturi albaştri care ţesuseră cu migală şi măiestrie acea pânză albastră. Cu aripile strâse, desfăcute pe jumătate sau complet, infăşuraseră cu grijă şi pricepere totul, astfel născându-se acea minunăţie. Şi mai ales a priceput că, florile sunt minunate aşa cum au fost făurite de mama natură. Acum, obositi, fluturii se pregăteau să plece spre ţinuturile lor. Erau de mărimi şi nuanţe diferite. Mici ca unghia, dar şi mari cât palma. În înlănţuirea albastră a fluturilor, Zea a tradus, ce-i drept ceva mai târziu, speranţe, visuri, împliniri, realizări. Când păreau să-şi ia definitiv zborul, roiurile de fluturi se întoarseră. Acum pe margini erau străjuiţi de o mulţime de licurici cu lanternele aprinse care porniseră să-i însoţească luminându-le calea. Conduşi de Fulg de Nea se prinsera într-un nou dans. Zea nu ştia ce dans e. Şi nici pe ce muzică îşi potrivesc fluturaşii paşii. Melodia pe care dansau părea a fi deopotriva vals, simfonie, rapsodie şi baladă. Sau poate toate la un loc. Reţinu doar ritmul, un, doi, trei,... un doi trei...La auzul melodiei greierii săriră din iarbă, îşi acordară strunele şi porniră să ţină hangul...La ultimul acord, sfetnicul reginei ROGVAIV, poposi pe umărul lui Zea şi ii spuse:
-La revedere draga mea! Salută-l pe bunic din partea noastra!
Apoi dispărură în noaptea albastră cu toţii. Zea, prinzându-şi lateral tivurile rochiţei de sineală, mai privi o dată la astrul ei şi porni spre dormitor. Un, doi, trei,.. un, doi, trei...
Aici, dulcea reverie a bunicului fu curmată de o voce caldă rostită-n difuzor:
-Trenul rapid XXXX... ajunge peste 10 minute în staţia Cluuuj! Vă dorim şedere plăăcuută!
Bunicul îşi mai permise câteva minute de amintiri. Revăzu cu ochii minţii ce a urmat după episodul răzorului. Evenimentele s-au derulat normal. Fără povârnişiri. Zea creştea şi se dezvolta firesc. Era inteligentă, plină de candoare, altruistă. Îi fermeca pe cei cu care intra în contact. Iubea natura, şi nu şi-a abandonat pasiunea pentru flori. Când avea o clipă de răgaz se apleca peste răzorul cu flori. Iar peste iarna se muta în mica şi cocheta seră amenajată împreună cu bunicul. Odată bunicul i-a adus de la Viena trei trandafiri albaştri....Alteori, în serile calde de vară întârziau îndelung la taifas. Discutau câte şi mai câte. Chiar filozofau... Apoi a venit timpul să meargă la facultate. Şi, neinfluenţată de nimeni, dar spre bucuria bunicului, a ales horticultura. Acuma, bunicul tare bucuros şi mândru, urma să o viziteze. Mâine, scumpa ei nepoată va susţine lucrarea de licenţă. Şi mai mândru era bunicul fiindcă primise o invitie specială. Cu chenar auriu. Semnată chiar de rectorul universităţii şi de decanul facultăţii. Şi-o imagină pe nepoată, îmbrăcată în ţinuta specifică de gală intonând Gaudeamus...
La fel de ocoş era bunicul fiindcă din toamnă Zea avea să lucreze într-un important laborator din oraşul universitar. Şi. în plus, pentru că Zea, urma o altă facultate. Era deja în anul doi la Sociologie. O singură mâhnire avea bunicul. Tare îşi mai dorea să aştearnă pe hârtie povestea răzorului. Dar, fără a cunoaşte misterul nu se încumeta. Iar să o descoase pe Zea, nici nu putea fi vorba. Şi cât se străduise să afle taina. A cercetat pozele şi imaginile de atunci în toate chipurile. Le-a mărit, le-a schimbat tonurile şi culorile, a făcut decupaje. A fost să se documenteze la studioul cinematografic şi la grădina botanică, lea analizat stereoscopic, dar nimic... Desigur că opinii erau multe...Că ar fi irişi pitici, că ar fi nişte flori necunoscute apărute printr-o minune nerepetabilă, că este iluzie optică sau trucaj...Taina rămânea zăvorâtă...Sau nu venise încă timpul ca să o afle şi bunicul.
Cu aceste gânduri se pregăti de coborâre. Se mai privi o dată în oglindă. Şi să vezi minune. Pe nodul de cravată, mereu impecabil apăruse un triunghi argintiu. Când a vrut sa-l îndepărteze, bunicul, auzi o voce:
-Sunt eu, Fulg de Nea bunicule! A sosit timpul să afli taina...Te rog lasă-mă încă puţin acolo. Şi Fulg de Nea îi istorisi bunicului toată povestea. Mai bine zis îi desluşi taina răzorului.
Faţa bunicului se lumină complet. Ieşi pe culoar. Trenul începu să-şi reducă viteza. Acum prin faţa lui treceau feţele celor ce-i aşteptau pe cei dragi. Ca printr-o minune, trenul opri în dreptul a doi ochi de peruzea. Bunicul coborî şi o îmbrăţişă pe nepreţuita nepoată. Fulg de Nea se desprinse de pe cravata bunicului şi descrise deasupra lor un opt imens, Sau, poate un infinit...Apoi se pierdu în zare.

Într-o dimineaţă, pe când Zea se pregătea de plecare, bunicul o rugă să-l asculte câteva minute. Şi bunicul îi povesti despre întâlnirea cu Fulg de Nea. Faţa nepoatei fu inundată de bucurie. Alergă în camera ei şi se întorse cu un plic. Era scrisoarea primită de mult de la ROGVAIV. Bunicul scotoci puţin prin sertar şi scoase la iveala anticul lui stilou. Desfăcu o călimară cu cerneală abată, abată, şi aşternu pe hârtie aceste rânduri....

O formatie...tribut!!??

Despre necesitatea scrierii si exprimarii corecte s-au scris mii de tomuri. De aceea poate o sa va intrebati ce mai caut si eu pe acest domeniu. Va asigur ca nu pentru a da lectii. Stiu ca si eu de altfel gresesc. Dar vreau sa subliniez un anumit aspect. Cred ca exista la anumiti ziaristi, artisti, etc., o anumita tendinta de a epata prin modul de exprimare, incat se ajunge la ridicol. Poate ma insel eu. Sau poate cele doua exemple va vor convinge. Primul exemplu se refera la "reinventarea" substantivului mitan. (Daca ma opresc aici stiti ce inseamna?). Nu-i nimic, il gasiti consemnat in DEX ca sv, abreviere neexplicata (probabil substantiv, vechi), ca fiind similar cu repriza. Si nu veti gasi precizari despre gen si implicit forma de plural. Daca am face o asemanare fonetica, am putea accepta pentru plural si mitani, si mitane, dar si mitanuri. Un ziarist, incercand sa-mi raspunda la aceasta intrebare, si fiind evident pus in dificultate, mi-a spus ca nu se foloseste decat la singular. Probabil dupa niste reguli stiute doar de el (ei). Dar daca vreau sa spun ca un meci de hochei se desfasoara in trei...ce? Si atunci pot sa ma intreb la ce foloseste aceasta inovatie? Mai ales ca ziaristii (si in special Ilie Dobre) au a anumita voluptate in faptul de a-l folosi.
O alta inventie. Ii spun asa fiindca probabil se vrea sa fie neologism. Ati auzit de formatie (trupa) tribut? Probabil ca unii da, si cei mai multi nu. Dar daca veti rasfoi presa din zilele acestea o sa va lamuriti. O sa aflati ca interpretul Gazebo si trupa ABBA'99, singura tribut al (sau a?) celebrei formatii suedeze, vor concerta in capitala. Si fiindca nu-mi place sa raman neinformat, am rasfoit din nou dictionarul. Singura asociere fortata cu substantivul tribut, aici devenit alta parte de vorbire, ar fi "concesie spirituala impusa de circumstante". Nu-i asa ca acum totul este limpede? Nu contest faptul ca aceasta ar putea fi o notiune de drept succesoral. Dar tocmai de aceea ar trebui folosita strict in contextul respectiv. Nu ar fi mai simplu si mai clar daca in limbajul comun (nespecific) sa spunem "singura formatie care are dreptul de a interpreta....?
Acestea sunt singurele argumente ce m-au impins pe acest teren alunecos.

Taine, taine....

Asemeni multora dintre noi am primit o educatie ateista. Cauzele si consecintele acesteia cred ca nu au nicio importanta. Precum nici faptul ca unii nu vor sa recunoasca acest lucru. Dar despre cu totul altceva este vorba. Poate, tocmai datorita acestei educatii, am acceptat de mult, ca pe un adevar totusi nedovedit, ca exista fenomene, lucruri, intamplari, etc., pe care nu le intelegem si pentru care nu avem explicatii. Astfel, dupa '90, doar din pur interes, am incercat sa inteleg mai cu temei unele aspecte ale religiei si in special ale crestinismului. Faptul ca nu le-am inteles este cel putin pentru mine explicabil. Adica, atat specialistii in stiinte astronomice si matematice, dar nicii teologii si filozofii, etc., nu au reusit, sau nu se pot pune de acord. Si fiindca nu vreau sa ma supun neconditionat indemnului "Crede si nu cerceta", indraznesc sa-mi pun (de fapt sa reiau), urmatoarele intrebari.

• Cum se stabileste totusi data in care sarbatorim Pastele? Explicatia la vedere (poate doar pentru unii naivi ca si mine), o cunosc. In Duminica de la sfarsitul primei saptamani cu luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara. Stiu ca exista si o intelegere suplimentara. Aceasta data poate fi amanata cu o saptamana. Dar haideti sa facem un mic calcul. Dupa stiinta mea, data cea mai departata de echinoctiu, in care s-a serbat Pastele, a fost de 5 mai. Deci, la o distanta de 45 de zile fata de echinoctiu. Daca impartim aceasta perioada la 29,5, atatea zile, cate are ciclul lunar sinodal, obtinem 1,5 cicluri lunare. Si, in lipsa unei explicatii temeinice chiar nu pot pricepe.
• Un aspect legat de Sfanta Treime. Dumnezeu Tatal s-a intrupat in Hristos Fiul. Atunci cum a mai putut fi auzit glasul acestuia pogorat din inalturi? Sa fi fost (fara nicio ironie) o ilustrare vremelnica a teoriei relativitatii?
• De ce Lazar, inviat din morti si indemnat sa umble, redevine muritor?
• Daca am fost creati dupa chipul si asemanarea LUI, de ce au mai fost necesare poruncile?
• De ce taina spovedaniei si impartasaniei a fost complet modificata. Fiindca, initial aceasta era adresata doar excomunicatilor si celor ce doreau sa intre in familia bisericii, si se savarsea doar o data in viata.
• Am auzit recent ca in binecunoscuta rugaciune Tatal Nostru, textul initial ar fi (o referire),..."Painea noastra cea de maine, da-ne-o noua astazi...". Care ar fi sensul acestor vorbe? Este o metafora pentru Mantuire, care sa vina mai repede?
  

Desigur ca ar mai fi multe. Poate candva o sa inteleg macar ceva in plus.

Un panou, doua,...,n panouri!

In mod evident in ultimii cativa ani capitala si-a schimbat aspectul. E drept ca nu semnificativ, dar este totusi un pas inainte. Ma refer la reamenajarea si intretinerea unor spatii verzi strazi si bulevarde. Poate ne indreptam spre o stare de normalitate. Pe langa aspectele pozitive exista si unul care ma deranjeaza. Poate pe cei mai multi nu. Poate nu l-au observat sau l-au perceput in alt mod. Pentru a ma face inteles va dau un singur exemplu. Pe bd. Dimitrie Cantemir o sa gasiti o sumedenie de panouri. Nu din cele cu diferite oferte. Panouri amplasate de Primarie. Circulare. Frumos realizate si asezate in preajma spatiilor verzi. Ce scrie pe acestea? spatiu verde amenajat de Primaria sectorului 4, sau Lucrare realizate de ADPP sector 4, etc. Nu vi se pare interesant? E ca si cum fiecare dintre noi si-ar pune diverse etichete in gospodarie. Pe care sa scrie: camera maturata de..., flori ingrijite de... Pai nu onor Primaria si institutiile din subordine aveau datoria sa le amenajeze si sa le intretina? Si asta in timp ce cladiri si alte obiective de patrimoniu nu au macar o placuta indicatoare. Si oare ar putea edilii sa justifice credibil si real cheltuielile facute in acest scop? Si sa nu credeti ca este un caz izolat. Asemenea marturii ale vredniciei edililor sunt peste tot. Si in Cismigiu, si in Herastrau, si in Icoanei, si in Basilescu. Oare cu fondurile respective nu se putea realiza ceva mai util? Voi ce ziceti?
Acum mai trebuie doar sa asteptam darile de seama ale edililor. Doua la primarie, doua la scoala normala, doua la prefectura...!!

IN CAUTAREA UNUI BRAND!

Brand. Un subsatantiv care, la fel ca multe altele, nu-l gasim in dictionarele romanesti. Ceea ce nu inseamna ca este necunoscut si mai ales folosit. Chiar daca in traducere exacta are o nuanta usor peiorativa. Dar nu despre substantivul in sine este vorba. Ci despre stradaniile diriguitorilor tarii de a-l crea, gasi, redescoperi sau inventa. Si despre rezultatele dezamagitoare de pana acum. Si despre faptul ca unele asemenea actiuni s-au finalizat cu scandaluri, acuze si chiar actiuni in justitie. Pe scurt ar fi vorba de acel simbol al identitatii nationale care sa ne faca vestiti pe mapamond. Si cred ca nu ati uitat de albumul "Eterna si fascinanta Romanie". Sau ceva mai recent de conceptul "Fabulospirit". Si mult mediatizatul "Dracula Parc". Proiecte pentru car s-au cheltuit bani. Si nu putini. Rezultatele??!! Ideea nu s-a oprit la nivel national. La finele anului 2007 si Primaria Bucurestilor promova initiativa gasirii unei mascote (?) reprezentative. Si cum nevoia de promovare a Romaniei este cu adevarat acuta lucrurile au continuat. Iata, foarte recent guvernul a avansat ideea unei licitatii internationale in acelasi scop. Licitatie care presupune cheltuieli de aproximativ 100000 de euro. Nu stiu daca e o suma mare sau nu. Dar ma indoiesc ca se va finaliza fericit. De ce? Fiindca am convingerea ferma ca un brand adevarat poate fi creat doar prin fapte. Fapte pozitive care sa fie promovate, cunoscute, sa produca apreciei si emotii. Si mai cred ca un brand de tara nu poate fi asociat doar cu o persoanalitate, o zona turistica, o opera de arta, etc. Iar brandul trebuie sa fie o sinteza a toate acestea. Si intre timp ne facem cunoscuti in lume cu totul si cu totul in alt mod. Cu "personalitati" gen Mailat, Elodia, Ciomu, Tolea, etc. Cu maidanezii si cersetorii. Cu rromii din Italia si Spania. In concluzie cred ca mai marii nostri ar trebui sa puna cu adevarat boii inaintea carului. Solutii se gasesc. Nu as dori sa va amintesc doar de una. Reabilitarea si modernizarea Deltei Dunarii. Avem o comoara chiar in propria camara dar o ignoram. Ba mai mult, o alteram si degradam. Nu stiu cum se va finaliza acest aspect, dar nu sunt deloc increzator. Cum ar putea japonezii de exemplu sa ne creeze sau sa ne inventeze un brand? Sau nemtii? Doar daca ar veni sa munceasca si sa gandeasca in locul nostru.

Taiati ceea ce nu se potriveste!......[1]

Am recitit in aceste zile asa zisele legi ale lui Murphy. Am spus "asa zise" fiindca de fapt autorii lor sunt mai multi. Dar nu despre asta este vorba. Nu am putut sa nu remarc din nou cat de bine se armonizeaza cu ceea ce se petrece in societatea noastra. Asa ca mi-am propus ca in cateva cicluri sa le readuc in atentie. Poate le-ati uitat. Si, am si o surpriza pentru final. Cateva care nu prea se lipesc...Deocamdata cateva din cele care merg si cred ca vor mai merge inca mult timp.

• Cu cat mai mare este nevoia de decizie, cu atat mai putin evidenta apare identitatea si mai discutabila competenta celui care decide.
• Cu cat mai departe se produce accidentul, cu atat sunt necesari mai multi morti si raniti pentru ca faptul sa devina foarte rapid o stire de senzatie.
• Daca ceva poate sa mearga rau, administratia o va face intreit.
• Cand o problema dispare, oamenii care lucreaza la rezolvarea ei nu dispar.
• Cand iti vine randul, se schimba regulile.
• Durata dezbaterii variaza invers proportional cu importanta chestiunii.
• Daca o problema produce multe sedinte, sedintele devin, in cele din urma, mai importante decat problema.
• Substantele necesare pentru experimentul de ieri trebuie comandate nu mai tarziu decat pana maine la pranz.
• Cu cat titlul este mai lung, cu atat este mai putin importanta functia.
• Cand prietenii nostri ajung la putere, nu mai sunt prietenii nostri.
  

Domnul Goe, de ...M. Eminescu!

Cred ca nu exista roman care sa nu aiba un model. Acesta facand parte din domenii diverse. Literatura, sport, arta, cultura, etc. Si sunt foarte sigur ca pentru foarte multi modelul spiritual este Eminescu. Dupa cum banuiesc ca nu prea multi l-au ales pe Caragiale. Oare de ce? Fiindca despre amandoi se vorbeste de cele mai multe ori elogios. Se spune ca ne sunt contemporani. Adica opera lor acopera si realitatea zilelor noastre. Ca au fost mari ziaristi. Ca au creat curente. Ca au iscat polemici. Ca nu au fost intelesi si recunoscuti de societate. Atunci de unde aceasta diferenta? Probabil ca exista mai multe motivatii. Eu incerc sa ma opresc asupra uneia. Diferenta dintre personajele (eroii) unuia si ai celuilalt. Personajele pozitive din opera lui Eminescu au nume. Mircea, Fat-Frumos, Hiperion, Calin, etc. Cele negative foarte rar, desi sunt foarte prezente. Adica sunt gusatii, fanfaronii, gangavii. Desigur ca mai rar sunt si personalizati. Cum ar fi Baiazid sau Catalina. La Caragiale se intampla invers. Cele negative poarta nume. Farfuridi, Tipatescu, Goe, Joitica, Pristanda, etc. Cele pozitive te intrebi daca intr-adevar sunt prezente in opera lui, sau doar sugerate. Ca urmare, fiind profund subiectivi, orgoliosi si egoisti noi refuzam din start asocierea (identificarea) cu eroii lui Caragiale. Ei sunt mereu altii decat noi. Cu toate acestea iubim opera lui Caragiale. Recunoastem satira necrutatoare a acestuia. In aceeasi masura insa ne identificam cu eroii Luceafarului. Ne recunoastem cu infatuare in oricare dintre personajele concrete ale acestuia. Si iata cum o iubire manifestata aproape in masura egala, se contabilizeaza complet dezechilibrat cand e vorba de evaluari precise.
Oare daca Domnul Goe sau O noapte furtunoasa apartineau lui Eminescu, il mai iubeam la fel?

Am comis-o!

Voi fi foarte scurt. Da, am comis o greseala. Profitand de drepturile dobandite dupa '89 i-am adresat unui edil de la sector o propunere. Nu "face to face". Ar fi fost interesant sa-i urmaresc reactiile. I-am adresat pur si simplu o propunere. Nu stiu daca propunerea e buna sau rea. Dar, dupa raspunsul destinatarului sunt convins ca e inutila. E adevarat m-a ascultat. Cu interes real sau disimulat, asta nu am de unde sa stiu. Insa raspunsul m-a uluit pur si simplu. M-a blocat. Iata care a fost acesta: "...dar dumneavoastra ati ales solutia cea mai simpla". Dar nu a fost in sensul aprecierii, si analizei prezentate, ci a fost un repros. Nu am stiut pana acum ca pentru a aduna doi cu trei trebuie sa trec prin teoria relativitatii. Sau mai stiu eu prin ce. Cred ca de aceea sunt progresele noastre atat de "evidente".
Stampila pe care o aveti in mana o data la patru ani, ce va confera?

Sa ne purtam cu manusi?

"A te purta cu manusi" este desigur, in primul rand, o expresie metaforica. Dar comporta si o componenta practica. Adica acele situatii in care trebuie sa purtam manusi la propriu. Continutul acestui articol l-am creionat de mult. Repetarea astazi aproape identica a unui scurt episod, aproape identic cu multe altele, m-a determinat sa nu-l mai tin in sertar. Este vorba modul in care suntem serviti la magazinele alimentare. Si nu ma refer numai la cele cu denumirea comuna de butic. Ci chiar de unele cu pretentii, facand parte din lanturi de magazine cu firma. Mai concret. La raionul de mezeluri. Solicit un anume produs. Vanzatoarea, imbraca o manusa care banuiesc ca ar trebui sa fie de unica folosinta. Si ceea ce urmeaza ar putea sa para doar comic. Adica sa-ti starneasca zambete. Da, persoana respectiva, tine in mana cu manusa ambalajul, iar cu cealalta, evident fara manusa, ia marfa din galantar si o pune in punga. Nu-i asa ca e doar de ras? Alte aspecte asemenea. Acelasi market. Soseste painea. In navete descoperite. Doua angajate, cu mainile goale, o ambaleaza in pungi si o aseaza pe rafturi. Mai vreti si alte exemple? Mai sunt. De pilda, adeseori am vazut ca angajatele, fac "curatenie" la locul de munca. Adica spala cu mopul. Sau uneori, si mai rau, matura. Daca in acest timp vine un client ce credeti ca se intampla? Merge la grupul social sa se spele? As! Se sterge superficial pe poalele halatului si-ti "ofera" serviciile.
La fel de neplacut si nesanatos este si un alt aspect. Care cred ca s-a intepenit atat de bine in noi, incat nimeni nu-l va putea urni. Ma refer la "gospodinele" si "gospodarii" care la raioanele cu autoservire de panificatie si de legume si fructe fac controlul calitativ al marfurilor. Nu cu ochii si prin pipaire, miros, etc.
In fine, dar poate si mai grav cred ca este faptul ca la multe raioane, cei care te servesc manipuleaza si banii. Banii la propriu, pe cei fizici. Adica bancnotele si monedele.
As fi curios daca stiti ce se intampla intr-o asemenea situatie daca iei intr-un fel atitudine. Cred ca da. Angajatii raionului sau magazinului se solidarizeaza, in aprarea celor in culpa. Sefii dispar sau stau ascunsi in birourile din spate. Iar cea mai mare parte a celorlalti cumparatori te privesc cu repros sau chiar te apostrofeaza.
O sa-mi spuneti ca exista varianta sesizarii OPC. Desigur. Doar o "discutie" cu un robot este oricand bine venita! Si apoi, e palpitant si incitant sa astepti un raspuns precum un mesaj lansat intr-o sticla pe Dunare la Viena. Si pentru ca in acest rastimp o sa ai nevoie absoluta de niscaiva cumparaturi, vei urmari cu "placere" episoadele urmatoare.
Nu ar fi cazul sa renuntam la manusi??!!

Dati-le bancherilor umbrele!

Cunoasteti probabil urmatoarea butada. "Bancherul iti ofera o umbrela cand e soare, si ti-o ia cand incepe ploaia". Se pare, asa cred eu, ca nu mai este de actualitate. Dar, e necesara o succinta istorie recenta. Dupa ce pana prin '99-2000 institutiile bancare au servit indeosebi interesele potentatilor si interlopilor, s-au intors partial cu fata si spre multime. Multime dornica de a obtine credite, dar nestiutoare si naiva. Iar din aceasta nefericita combinatie, bancherii si bancile au inflorit, iar cei creditati au devenit din ce in ce mai incorsetati. Pe de-o parte functii, masini si sedii de lux, personal supradimensionat si cu lefuri de invidiat, incapabil sa comunice inteligibil cu clientii, dar arogant si cu pretentii in continua crestere. In cealalta parte cetateanul de conditie medie, sau sub medie , ce afla de azi pe maine ca mai are de platit o taxa sau un comision, sau ca s-au marit cele existente. Dar, iata ca in timp ce economia duduia, sistemul bancar se desfata in profituri uriase, s-a insinuat si instaurat solid criza.(Oare a venit pas-pas in papuci de pasla?). Daca nu ati perceput-o pana acum, nu va bucurati.
In noua situatie creata bancile au incercat si incearca sa se replieze. Altfel risca sa se prabuseasca. Ce au facut si ce fac? Probabil intr-o logica si succesiune adoptate dupa principiul "vazand si facand" actioneaza. Negociaza cu banca centrala noi conditii de creditare. Disponibilizeaza personal si inchid unele sedii. Si, ceea ce acum un an ar fi parut un scenariu SF, ii baga in seama pe clienti. Renegociaza rate si dobanzi. Trimit felicitari de Craciun si Anul Nou. Urmeaza pastele! Organizeaza tombole pentru cei ce-si platesc la timp creditele. Iti deschid usa cand intri in banca. Te apeleaza pe mobil sau pe fix (oare cu ce drept?!) si-ti prezinta oferte avantajoase. Unele asteapta infuzii de capital de stat.In unele tari puterni dezvoltate guvernele intentioneaza sa faca masive infuzii de capital in sistemul financiar bancar.Si la noi se zvoneste ca acelasi lucru se va intampla cu EximBank si cu CEC Bank.
Oare ce v-a urma? Cine poate anticipa?
Oricum fie-va mila! Dati-le bancherilor umbrele!

Instalatorul... roman!

Celor mai multi va sunt cunoscute pataniile instalatorului polonez in UK. Dupa cum sunt sigur ca multi ati trecut prin situatii similare cu cea care v-o prezint. Si, celora care nu au trait astfel de experiente, le doresc sa nu aiba nicicand parte de ele.
Miercuri dimineata, ora 8.43. Constat ca baia este inundata. Anunt administratorul, oprim alimentarea cu apa pe coloana. Ora 9.30. Administratorul imi spune ca a contactat o firma si o echipa urmeaza sa soseasca din moment in moment. Cu oarecare scepticism imi propun sa am totusi oarecare rabdare si incredere. Orele trec si la 22.00, resemnat, imi spun ca mai este si maine o zi. Din pacate ziua trece fara sa se intample nimic pozitiv. Vineri dimineata, stresat de-a binelea de situatia creata, ma gandesc ce as mai putea face. Cand (minune?!, orele 8.30) isi face aparitia "echipa". O echipa formata din trei persoane. Unul mai tinerel si doi de varsta medie. Doi inalti cam de 1,8-1,85 m si unul mai scund. Acesta parea sa fie si seful. M-am mirat si nu prea vazand ca sunt echipati in tinuta de strada si ca nu au nicio scula si niciun material. Se introduc toti trei in baie (care ca mai toate baile de la bloc e foarte "generoasa") si incepe dezbaterea cazului. Se emit ipoteze si se intocmesc variante de lucru. Erau ca un adevarat stat major ce elabora planul unei campanii. La un moment dat au terminat sedinta tehnica. Cel care parea un fel de sef a cerut voie sa fumeze. I-am oferit o scrumiera. Din pacate fara instructiunile de utilizare. Oricum nu i-ar fi fost de folos. La ora 9.00 apare o a patra persoana. In haina de piele si cu geanta diplomat. Pricep ca este de fapt adevaratul sef. Ii chestioneaza pe ceilalti, le corecteaza pe ici pe colo solutiile, si-mi comunica ce urmeaza. Adica pleaca dupa materiale, revin si se apuca de lucru.
La 9.45 revin si se apuca de lucru. Nu va mai descriu modul lor de actiune. Episoade cunoscute. Cum ar fi: sa le dau o ruleta, o surubelnita, un pahar de otet. Depunerea sculelor conform legilor lui Murphy. In ultimul loc unde vor fi cautate la interventia urmatoare. Si bineinteles cunoscutele apropouri la o gustare, un suc, etc. Faptul ca nu au adus o piesa si unul dintre ei a plecat la "firma" sa o aduca ce mai conteaza. In fine ora 17. Vine seful ca sa inaugureze lucrarea. Parca asistam la lansarea primei rachete cosmice romanesti. De fapt asa imi imaginam. Cum apa avea sa se inalte de la subsol pana la etajul 10 si-i va ferici pe toti locatarii. Dar, fas! Apa s-a incapatanat sa aterizeze tot la mine in baie. Muncitorul (sau specialistul) Dorel (chiar asa il cheama) uitase sa stranga "olandezii". In fine, la 18.00 se rezolva si problema asta. Doar eu raman nemultumit, fiindca mai e o problema de remediat.
Nu va mai retin. Toate s-au finalizat duminica la orele 11.00. Bine ca mi-au oferit un subiect. Nu aveam inspiratie. Totul e bine cand are un final fericit, nu-i asa?
Dar daca sunam la 112 la descarcerare, nu era mai bine?

Un joc de cultura si strategie prin excelenta!!??

Dupa cum bine stiti pe internet aveti posibilitatea sa accesati si sa jucati sau sa participati la o sumedenie de jocuri. Unele cunoscute din vremuri stravechi, altele izvorate din realitatile contemporane. Unele utile si instructive, altele mai putin, si firesc, unele chiar daunatoare. Si bineinteles, noi avem posibilitatea de a alege. Cum o facem e o alta poveste.
Dar vreau sa ma refer concret la unul din miile de jocuri prezente pe net. Nu o sa-l denumesc, consider ca imaginea alaturata este sugestiva. Autorii si gazdele lui il definesc ca "joc de cultura si strategie"Prin excelenta! Amagit si eu de aceste epitete l-am jucat o vreme. Incet, incet insa, mi-am dat seama ca pierd timpul. Iata de ce. Sa o luam pe cele doua componete. Joc de cultura. Dar ce fel de cultura? Poate o sa-mi spuneti ca generala. Daca puteti sa definiti aceasta notiune jos palaria. Rasfoiti dictionare, enciclopedii, navigati pe net, sunati un prieten si tot nu o sa reusiti. Fiindca nu putem concretiza continutul acestui domeniu. Apoi, daca raportam cultura la domenii sau discipline, iar ne impotmolim. Fiindca jocul nu e specializat, ci cuprinde un amalgam de intrebari, din te mai si miri ce domeniu. Iata si cateva mostre de intrebari. La ce temperatura fierbe apa pe Everest? Cati copii a avut familia Eminovici? In ce an a inceput domnia lui Ioan, voievod al Transilvaniei? Care este grosimea litosferei? Ce inaltime pot atinge gorsele? Care este hrana preferata a ursului Panda? Nu-i asa ca sunt niste intrebari cu trimitere la niste cunostinte fara de care nu am putea merge nici pana la coltul blocului? Si sa stiti ca cele cateva exemple sunt dintre cele mai cuminti. Dar asta nu e totul. Poti ajunge sa te miri singur de istetimea si strategia ta fara a face nimic. Da, nimic. De exemplu, daca raspunsul la o intrebare ar trebui sa fie "1" si adversarii tai au raspuns in acelasi timp "3", iar tu ai fluierat, ghici cine ia punctajul maxim? Mai sunt si alte ciudatenii. Poti dovedi ca esti ..., dar si castiga in acelasi timp. De exemplu esti intrebat la ce varsta a decedat Mozart. Fiind un bun cunoscator in domeniu (viata, opera acestuia, etc) raspunzi "18'. adversarii tai raspund "55". Bucura-te, iar ai castigat!
Mai doresc sa subliniez un singur exemplu. Daca ai parcurs 3-4 jocuri este imposibil sa nu gasesti o intrebare care se repeta.
Si in fine, oricat m-am straduit, nu am reusit sa identific elementele de strategie.

In concluzie, ca sa participi la un asemenea concurs, si sa obtii si niscaiva rezultate, trebuie sa imbini cu maiestrie ignoranta cu naivitatea si in plus sa cunosti pe dinafara Enciclopedia britanica si eventual si Larousse-ul. Eu unul m-am lecuit. Poftiti la joc!

Hai la groapa cu nisip!

Zi frumoasa de primavara grabita care te indeamna sa lasi totul de-o parte si sa iesi la o plimbare. Zis si facut. In cateva minute poposesc in parculetul din apropiere, ma asez pe o banca la soare si privesc la bucuria celor din jur. Copii, persoane mature, varstnici. Si, cum in asemenea ocazii foarte rar se intampla sa nu ai companie, foarte curand banca a fost ocupata, mai atragand in jurul ei cateva persoane care asteptau cu ochii tinta sa se elibereze un loc. Si normal, au inceput obisnuitele si banalele discutii despre vreme. Totul urma parca sa se desfasoare dupa un scenariu bine cunoscut. Dar m-am inselat. Cineva a rostit un cuvant. Un nume. Parca magic. Ce a urmat m-a buimacit complet. Numele era Magda. Toate privirile s-au intors cu un fel de admiratie spre acea persoana, si a inceput o discutie ce se desfasura asemeni unui ciclon. Au fost invocate si alte nume. Probabil foarte familiare. Ogica, Tolea, Elodia, Dan Diaconescu, Mailat, Ciomu si multe altele. Iar in jurul acestora multe discutii. Teorii despre psihologie si comportamentul uman, analize detectivistice, s-au gasit si solutii. S-au pronuntat si verdicte. Sau inaltat elogii, si exprimat sentimente sincere de apreciere pentru eroii in cauza si despre media. Si dintr-o data am inteles ca va mai urma ceva. Ceva nu tocmai placut pentru mine. S-a adeverit. Uimiti de faptul ca din cauza deplinei ignorante, nu am scos niciun cuvant, si-mi mutam doar privirile curioase de unul la altul, au inceput sa ma priveasca ciudat. Poate si cu o doza de compatimire. Si sunt convins ca m-au catalogat ca pe un intrus ce le stirbeste bucuria dezbaterii unor asemenea evenimente. Ca urmare, cu oarecare jena, am eliberat locul si am plecat. Simteam in ceafa privirile lor mustratoare insotite de chicoteli ironice.
Tarziu, acasa, am rememorat episodul. Si am ajuns la concluzia ca trebuie sa actionez. Sa iau o decizie. Am intocmit un plan cu trei ipoteze. Le analizez. Poate imi sugerati si voi o idee.

• Sa intru in randul lumii. Adica sa urmaresc toate programele TV dedicate acestui subiect, sa completez informatiile cu ceea ce gasesc in tabloide, sa fac insemnari, analize, sa pun concluzii si sa particip regulat la dezbaterile din parc. Sau, mai concis, sa intru in randul lumii.
• Sa-mi schimb locul de plimbare. Cred ca varianta nu e prea buna. Fiindca parcul e foarte aproape, si in plus abandonarea lui ar putea fi interpretata ca o fapta de lasitate.
• In fine, a treia ipoteza ar fi sa ma dematurizez. Adica, sa caut prin cutia cu vechituri (sau prin amintiri) galetusa si galetica si de maine sa ma mut. La groapa cu nisip.

Parca ultima varianta imi surade cel mai mult!

UN SCENARIU SF!!??

Am urmarit zilele trecute o dezbatere in media despre actualitatea mult prea agitata parca. Desigur ca subiectul predilect a fost criza (recesiunea?) mondiala. Nu as mentiona acest episod daca nu mi-ar fi ridicat numeroase semne de intrebare. Si, in plus, pentru ca si eu imi puneam anumite intrebari carora nu le gaseam raspuns. Dar iata care a fost ideea de baza a dezbaterii. Nu stiu daca este o ipoteza realista sau fantezista. De aceea doar o redau, neavand de altfel competenta de a o comenta. Ei bine, ideea principala a dezbaterii a fost ca se prefigureaza o noua ordine mondiala. Si nu una de care sa nu se fi auzit si sa nu fi fost analizta si intoarsa pe toate fetele pana acum. Noua ordine va infaptui socialismul, asa cum a fost "proiectat" de Marx, Engels si Lenin. Argumentele aduse in sprijinul acestei ipoteze au fost:

• Toate masurile prevazute pentru iesirea din criza, atat de catre USA, dar si de catre statele UE, sunt de fapt o alta forma de etatizare. Prin politicile protectioniste si interventioniste, sectoarele importante ale economiei, inclusiv cel financiar-bancar privat, vor deveni treptat acaparate si controlate de stat;
• UE este o constructie artificiala, fara un proiect viabil si care treptat va fi macinata de convulsii si conflicte;
• Democratiile contemporane sunt limitate, masele largi neavand de fapt posibilitatea de a participa la luarea deciziilor majore;
• Repartitia bunurilor si serviciilor este discriminatorie, etc.
• Ideile celor Trei au aparut de fapt in tari cu economii puternice (si la acea vreme) dar (pana acum) nu au fost aplicate rational.

Cam acestea au fost elementele in jurul carora s-a desfasurat dezbaterea. Si sa nu uit. A mai fost formulata o ipoteza. Alarmanta si sper sa nu se adevereasca. Cea a unui conflict militar de amploare si iminent. Locul lui, in Orientul Mijlociu.

Oare ar trebui sa ignoram asemenea analize?

Fetele din Balcani canta englezeste!

S-a incheiat editia 2009 a cocursului Eurovision Romania. Probabil ca in urma cu doua saptamani , cand presupuneam ca va fi din nou o editie insotita de scandaluri, acuze de plagiat, etc. m-am inselat. Media a mentionat ca a fost cea mai cuminte editie. Cred ca asa a fost deoarece acest lucru este confirmat de cea mai redusa audienta. Eu am insa unele rezerve. Daca in presa s-a trecut cu usurinta peste unele aspecte, poate mai putin placute, nu inseamna ca acestea nu au existat. Cel mai neplacut aspect mi s-a parut a fi jurizarea. S-a spus ca este un juriu competent, alcatuit din profesionisti. Este adevarat. Dar, diversitatea specialistilor din componenta acestuia a spulberat de la inceput posibilitatea unei evaluari reale. Fiecare membru a notat in raport de propria-i specializare. Altfel, este inexplicabil ca o piesa sa fie notata la extreme. Adica si nota zero, si nota maxima. Aceasta, in pofida existentei unei grile pe baza de criterii, cat de cat masurabile. Nu mai pun la socoteal faptul ca in niciun sistem o lucrare, o proba, etc. nu se apreciaza cu zero puncte. Simpla prezentare, chiar execrabila presupunand ca ar fi trebuie sa primeasca din oficiu un punct. Poate acest sistem de apreciere nu a influentat clasamentul final. Dar arunca un semn de intrebare asupra profesionalismului celor din componenta juriului. Mai cred de asemenea ca jurizarea de la cap la coada, de catre aceeasi echipa a concursului ar fi fost mai buna.
As mai sublinia ceva. Majoritatea pieselor din finala au fost limba engleza. Nu stiu daca e de bine sau de rau. Desigur, se stie ca engleza este tot mai prezenta in viata cotidiana de pretutindeni. Dar parca e pana la urma si putin ridicol sa prezinti o piesa cu motive folclorice romanesti in limba marelui Will. Sau, poate ne-am gandit ca e timpul sa actualizam binecunoscuta expresie "Invatam limba rusa cantand".

Cred caorganizatorii festivalului-concurs, din intreaga Europa, mai au de rezolvat o problema importanta. Sa stabileasca cu precizie caracterul intrecerii. Este un concurs de interpretare, de creatie, spectacol de televiziune, toate la un loc si nimic in acelasi timp?

Desigur, concursul a avut si un invingator. Merituos as spune. Care pune mult suflet si seriozitate in ceea ce face. Sa-i dorim mult suucces. De ce nu s-ar transforma nuanta usor peiorativa din apelativul "fata popii", in una de simpatie si apreciere reala!

Agresiunea din ...cutie!

Va mai amititi? Prin anii '90-'95 circula un concept. Denumit Agresiunea din interior. Pe scurt acesta avea in vedere urmatoarele. Posibilitatea declansarii unor conflicte grave ca urmare a actiunilor iredentiste, organizatiilor paramiltare, de sabotare economica, de provocare, etc. In consecinta zeci si sute de specialisti, din cele mai diverse domenii, s-au aplecat asupra fenomenului, au transpirat, au alergat, au dezbatut, au realizat studii, chiar si teze de doctorat si au elaborat planuri strategice de prevenire si contracarare. Dar, cum nu intotdeauna ceea ce ne imaginam se si intampla, asemenea evenimente nu au avut loc. Ceea ce e foarte bine.
In schimb, un altul, perfid si insidios, anuntat dar ignorat, s-a strecurat in peisajul cotidian. Este vorba de agresiunea din media. Din toate categoriile de media. Nu imi permit sa analizez eu cauzele si consecintele acesteia. Pot face doar unele constatari. Nu as vrea sa aduc in atentie nici jurnalele de stiri, nici desenele animate, nici talkshow-urile. Ma avoi opri doar asupra unui tip de "spectacol". Concursurile interactive. Online. Acelea unde cred ca agresivitatea moderatorilor (nu stiu daca e o denumire corecta) depaseste orice limita. Stiti scenariul. Se lanseaza o tema, se ofera un premiu, si doamna sau domnisoara de dincolo de sticla incepe sa se rasteasca la privitori. Nu ii indeamna sa joace. Ii someaza. Ii avertizeaza ca minutele si secundele fug. Din cand in cand mai schimba registrul, si mareste potul. Si iar se incinge biciuirea celor care din diverse motive participa, sau, unii doar privesc distant, pentru a constata pana unde s-a ajuns. Probabil ca cei ce reusesc sa intre in direct sunt pentru cateva secunde fericiti. Isi inchipuie ca a sosit marea sansa ce va fi rasplatita cu un frumos castig. Dar, arareori se intampla sa fie un castigator real. Spre final agitatia prezentatoarei atinge cote maxime. Te astepti ca dintr-o clipa in alta sa iasa din cutie si sa-ti aplice o corectie fizica. Adica sa-ti dea cu telefonul in cap. (la propriu, tie mototolule!). In fine, concursul se incheie, nu ai macar satisfactia de a afla solutia, dar traiesti cu iluzia ca maine vei fi printre castigatori. Deci maine, alti fraieri, aceleasi moderatoare, aceleasi amenintari. Cu acelasi final. Nu ca in De-a v-ati ascunselea! Nu doamna sau domnisoara nu anunta Cine nu-i gata il iau cu lopata! Ci chiar daca nu o spune direct transmite un semnal mai mult decat limpede: Daca nu esti gata, iti iau beregata! Ce institutie se ia de beregata lor? si nu are nimeni curajul sa spuna si mai ales sa demonstreze ca astfel de concursuri sunt niste escrocherii?

Uneori am niste sentimente ciudate in legatura cu aceste concursuri. Adica un fel de admiratie pentru animatoare. Ma gandesc ce eforturi intelectuale si chiar fizice au depus in vederea castingului. Dar cred ca au si o consolare. Asemenea "spectacole" cred ca sunt o reala rampa de lansare pentru interpretarea unui rol intr-o telenovela. Sau rolul Elodiei, Magdei, etc. la OTV. Sau poate drumul e invers! Cine stie?

Doamna ministru a... aterizat la Madrid!

Doamna ministru Elena Udrea a plecat la targ. Ei, dar nu la targul de fete de pe muntele Gaina, nici la cel de masini de la Vitan, nici macar la cel de carnati de la Plescoi. Nu, la cea de a 29-a editie a targului international de turism din Spania (FITUR). Desigur ca scopul descinderii domniei sale, e lesne de dedus. Doar e la mintea....Da, promovarea turismului romanesc si extinderea relatiilor specifice. Si, pentru a ne demonstra ca acest domeniu va suferi rapid operatii estetice si de fond profunde, echipa condusa de domnia sa, (secretari de stat si alti functionari de rang inalt), a purces la treaba. Pe primul loc, in diversitatea actiunilor desfasurate, s-a situat pledoaria pentru dezvoltarea zonei balneare din nordul capitalei. Aici cred ca trebuie apreciata in primul rand ampla perspectiva a Ministerului. Adica, luand in consideratie, varsta de pensionare raportata la varsta managerului sef, aceasta salba de statiuni si baze de tratament ar putea intra in functiune, taman cand (Doamne fereste!) se vor ivi primele semne ale reumatismului si altor afectiuni specifice varstei a treia. Desigur ca in expunerile facute nu a fost omisa nici sublinierea accentuata ca patronii si administratorii din turismul romanesc, urmaresc prioritar profit rapid dar fara a imbunatati calitatea serviciilor. Ingenioasa tactica de promovare a intereselor din domeniu.
Inevitabil, pe langa aceste actiuni, dat fiind "inaltul profesionalism" al delegatiei s-au comis si unele gafe dar neinsemnate si rezolvate operativ. De pilda, lipsa materialelor promotionale si documentare in limba romana. S-a gasit o solutie eficienta si rapida. Inlocuirea lor cu materiale in limba franceza. Doar tot suntem francofoni si francofili. Si altfel cum am putea dezvolta relatii multilaterale? Nu am aflat daca printre materialele expuse s-a aflat si un dictionar toponimic. Oare cum se pronunta SALAINA-BICI in limba lui Voltaire?
Si nu doar atat. Fiindca lazile frigorifice cu produse traditionale romanesti s-au ratacit pe undeva (sau au ramas la Bucuresti) doamna ministru, in loc sa-si serveasca oaspetii cu carnati de Plescoi, i-a imbiat cu branza "traditionala" Castilla- La Mancha. Pe langa toate acestea, faptul ca in expozeurile sale l-a rebotezt pe omologul sau spaniol, nici nu mai conteaza!

Un alt ministru la fel de tanar si pus pe fapte mari. Ministrul culturii, cultelor si patrimoniului national. Fostul Minister al,...ulterior al...s.a.m.d. O prima actiune a domniei sale subliniaza o strategie deosebita. Conform principiului..."pestele se curata de la coada" domnul ministru incepe cu patrimoniul national. Nu pot sa spun ca nu are profunda dreptate. Dar, mai mult m-a uimit ingeniozitatea planului elaborat. Iata in ce consata acesta. Domnia sa va elabora o Carte neagra a patrimoniului. In care, desigur vor fi condamnate toate crimele si abuzurile care au afectat patrimoniul national. Lucrarea va fi, normal nu, subventionata de la bugetul ministerului. Probabil zeci de edituri se vor inghesui sa o publice. Intre timp se vor mai comite zeci sau sute de atentate la diverse obiective de patrimoniu. Dar, totul va avea un final fericit. Va fi organizata lansarea lucrarii, domnul Paleologu va incasa drepturile de autor, si totul se va incheia cu o receptie. Printre invitatii de vaza, noii proprietari de Kitsch-uri aparute peste noapte.

POLITISTUL DIN PARC.

O recenta declaratie a edilului sef al Bucurestilor mi-a amintit de un episod relativ recent. Domnia sa se referea la infiintarea politiei calare ce va avea nobila si importanta misiune de a veghea asupra sigurantei cetatenilor in parcuri si alte locuri publice. Nu am reusit sa-mi formez o parere despre aceasta intentie, dar mi-am amintit de episodul invocat in deschidere. Nu este nici comic, nici trist, nici dramatic, cred ca nici pilduitor. Are o singura meteahna. Este real. Iata despre ce este vorba.
In urma cu cateva luni, unul dintre candidatii la fotoliile din sala de somn a legislativului, a facut o vizita in colegiul in care a fost desemnat. Si, nu a venit singur, ci insotit de proaspatul edil al sectorului. Si cum se cuvine cu asemenea in asemenea situatii, dupa ce au impartit ceva pixuri si ochelari de soare si-au prezentat proiectele, realizarile, intentiile. Ma voi opri doar la cateva vorbe spuse de dom'primar. Fiind intr-un parculet realizat recent, ce-i drept cu gust, dar unde incepusera sa apara deja amprentele comportamentului unora dintre noi, domnia sa tinea o prelegere despre...da, siguranta cetateanului. Printre altele sublinia o "mare realizare". Aceea ca in fiecare parc, actioneaza in permanenta cate un politist. De la politia comunitara. Si ca aceasta actiune se va extinde. Mi-am permis (ce tupeu!?) sa-l contrazic. Mi-am exprimat parerea ca mi se pare absurd sa ne mandrim cu faptul ca in fiecare parc actioneaza un politist. Adica o persoana retribuita de la buget. Un serviciu pe trei schimburi. Patru salarii pe luna (schimbul de noapte doar se plateste dublu). Trei uniforme. Trei telefoane mobile. Si cine mai stie ce. Poate tichete de masa si de vacanta, etc. Dar atunci de ce nu un politist la fiecare scara de bloc, in fiecare autobuz si tramvai, etc.? Sau la fiecare toaleta ecologica (am zis-o)? Acestia din urma avand sarcina sa-i inmaneze celui care se apropie sarind de pe un picior pe altul , cartela de acces si instructiunile de folosire a cabinei.
Regret. Nu am reusit sa fiu convingator. Domnul primar si-a reluat argumentele, incurajat de privirile ironice ale celor mai multi tintite pe mine. Si, pentru a-si intari spusele, a incheiat:
Aveti la dispozitie si un numar de telefon. XXXXXXX. Cu prefixul 021 in...fata!

PS: stiti ca pe hartie Politia animalelor exista de aproape doi ani?

HAI SA DAM MANA!

Desigur ca aceste vorbe le cunoastem cu totii. Ba chiar atat de bine, incat trec pe langa noi precum expresul prin Lehliu Gara. Cine se mai gandeste la semnificatia lor. Si oare cata acoperire au in viata cotidiana. Nu ma refer la momentele de cumpana ale natiei. Stiu ca exista nenumarate exemple, cand in fata primejdiei sau in urma unor catastrofe, ne-am dat si la modul propriu, dar si la figurat miinile si am razbatut. Cu ce sacrificii si uneori consecinte e o alta discutie. Eu am in vedere realitatea imediata. Insotita de o intrebare careia ar trebui sa-i dam raspuns. Daca majoritatea gandeste si actioneaza pozitiv, de ce rezultanta acestor actiuni este adesori minima sau chiar negativa. Fiindca nu cred ca multi dintre cei ce vor citi intamplator acest articol pot afirma ca au intalnit sau cunoscut semeni de-ai nostri care sa gandeasca funciar altfel decat in sensul bun. Si atunci de unde atatea intrebari si nedumeriri. Probabil cele mai multe retorice. Daca cineva ar reusi sa le inregistreze pe toate ar umple tomuri. Asa, chiar riscand a va indispune evoc doar cateva. De ce Capitala si mai toate asezarile romanesti sunt murdare? De ce macelarim padurile? De ce mamele purtandu-si pruncii in carucioare nu pot circula pe trotuare? Cum se face ca incercam sa demonstram practic ca viteza sunetului este mai mare decat cea a luminii? In ce mod? Declansand vacarmul claxoanelor inainte de schimbarea pe verde a semaforului. De ce unii nu stiu sa folosesca batista? De ce nu ne cunoastem vecinii de pe palier?De ce avem caini vagabonzi, de ce mor oameni pe salile spitalelr, de ce nu aruncam hartiile la cos, de ce dam muzica prea tare? De ce, de ce,..., de ce!? Uff1 Am obosit...Si lista ar putea continua...Oare in mod logic nu ar trebui sa facem un alt rationament? Nu ar fi mai profitabil si mai usor sa ne tinem mereu de mana pentru a nu mai ajunge in situatii de cumpana? Sau suntem un popor de farisei? Ori una spunem si alta fumam? Chiar mereu la noi PLUS+PLUS=MINUS?

Apelul Demnitarilor!

Cel de al 26-lea, si totodata cel mai tanar presedinte al USA, Theodore Roosevelt, a lansat o butada devenita celebra. Nu as vrea sa o reproduc ad-literam, ci sa o adaptez la realitatile noastre. De altfel cred ca ea nu a fost nicicand valabila peste ocean. Si nici in alte tari democratice. Dar, raportata la noi ar suna cam asa: Cand se face apelul demnitarilor, acestia nu stiu ce sa raspunda. Prezent, sau vinovat? Roosvelet se referea la senatul american). Nu am niciun motiv de a ma indoi insa de valabilitatea acestor vorbe la noi. Sunt prea multe si evidente realitatile care consfintesc acest lucru. Plecand de la Presedintie, continuand cu parlamentul, guvernul si ajungand pana la nivelurile de jos ale puterii. Daca ar fi sa exemplific, as scrie multe pagini. Si, fiindca aceste realitati va sunt cunoscute foarte bine, desigur v-as plictisi. Si cred ca cei in cauza nu ar trebui sa ezite in a da un raspuns. VINOVAT! Fiecare in parte, si toti impreuna. Nu pentru lipsa, realizarilor marete, sau nu numai pentru aceasta. Si in primul rand pentru marasmul, incertitudinea si minciunile in care ne scufundam de doua decenii!

E scris pe tricolor

Maine se incheie un ciclu de trei sarbatori importan-
te. Cred ca am putea spune, fara teama de a gresi, trei zile nationale ale romanilor. Primele doua au fost marcate de niste manifestari timide. Cel putin asa le-am perceput eu. Poate ma insel. Chiar daca, ma insel, raman cu o intrebare. Se refera doar la aniversarea de la inceputul ciclului si cea care incheie ciclul. Cele care si-au pus amprenta apasat si determinant asupra evolutiei moderne a Romaniei. Ei bine, ma intreb daca Noi, romanii traitori in mileniul al treilea, ne ridicam la inaltimea acelor fapte. Am fi capabili de infaptuiri asemanatoare? Nu vreau sa rememorez evenimentele. Sper, desi am mari indoieli, ca sunt suficient de cunoscute. M-as opri totusi putin asupra celor intamplate in anul 1918. In esenta, Romanii aflati la capatul unei campanii militare cu final dramatic, gasesc in ei taria de a infaptui Marea Unire. Desigur, desi se spune ca masele infaptuiesc istoria, actele marete nu pot fi rezultanta unei actiuni spontane. Acest lucru a fost posibil datorita abandonarii orgoliilor si intereselor obscure, si capacitarii resurselor maselor. Merita toata consideratia activitatea intelectualilor de frunte din Bucovina, Basarabia, din Regat, din Transilvania, si de ori unde. Nu trebuie ignorat nici rolul intelectualitatii din targuri si din lumea satelor. Adica invatatorii, preotii, medicii, alti functionari ai administratiei. Nu as vrea sa scriu despre meritele elitei politice. Au facut-o specialistii in domeniu. Nici despre fapte eroice chiar daca sunt prea putin cunoscute. Cum ar fi cea a celor doi aviatori militari care au transportat documentele Guvernului de la Iasi, la Blaj, aproape de cetatea Marii Uniri, in niste conditii mai mult decat vitrege. De asemenea sunt convins ca multi americani nu au cunostinte despre declaratia de independenta, razboiul de secesiune, Martin Luther King s.a. La fel cum multi francezi nu au citit sau invatat despre Bastilia, revolutie, etc. M-as bucura daca noi am cunoaste mai mult despre propriul trecut. Dar, totusi intre cei mentionati exista o diferenta majora. Americanii si francezii (si nu numai) aniverseaza altfel evenimentele. Cu entuziasm, bucurie su traire interioara.
Ar mai fi multe de spus dar ma opresc. Sincer ma indoiesc ca Noi, cei de azi, am izbandi in incercari de asemenea anvergura.

PS Inainte de a incheia articolul am mai trait cateva evenimente marunte. Doar le prezint, fara a intra in detalii.

• Intr-o dezbatere media, pe postul public de radio, a fost o discutie incinsa despre elitele politice. Un distins domn profesor universitar doctor, autor a numeroase lucrari, spunea ca avem elita polica dar ca nu e capabila de actiuni si fapte considerabile. Dom'profesor, nu mai pricep nimic!

• Am dat de dimineata o tura prin oras. Intamplator, si prin dreptul unor institutii publice. Numai drapele vechi, batute de soare, ploi si ninsoare, si culori incerte. Am venit acasa si pe furis am luat Tricolorul de pe balcon.

• Ieri, in discursurile de la Patriarhie s-a folosit preponderent termenul de comemorare. Stiu ca dupa DEX are aceeasi semnificatie ca si notiunea de aniversare (sarbatorire). Dar oare nu exista nicio nuantare? Ce spuneti domnule academician D.B.?
  

VANATORII DE GRESELI!.......[1]

Cunoasteti desigur acea expresie care spune ca printre putinii care gasesc ceea ce cauta sunt "vanatorii de greseli". Nu as vrea sa ma pronunt asupra ei. Desigur ca este putin malitioasa. Mai ales daca aducem in contraargument alta zicere. "Numai cine nu munceste nu greseste". De asemenea cred ca aceasta concluzie, devenita butada, (cea cu vanatorii) nu se refera la specialisti. Adica la cei calificati in domeniu, si au aceasta profesie. Subiectii ei sunt aceia care au facut din aceasta preocupare un hobby. Si fiindca imi este foarte greu sa fac o delimitare intre cele domenii, cred ca ar fi mai bine sa intru in subiect. Ma intreb si va intreb ce facem pentru a evita sau cel putin limita greselile de exprimare in special din media, dar si din exprimarea noastra curenta. Mai ales ca de la un timp pare ca nimeni nu le mai baga in seama. Si, voit sau nu, se insinueaza cu perfidie, incat atunci cand auzim o formulare corecta, ajungem sa o etichetam ca pretentioasa sau chiar eronata. Va prezint o insiruire de asemenea exprimari si formulari. Nu as vrea (cred ca nici nu as reusi) sa dau explicatii in legatura cu aspectele incriminate. Sunt sigur ca o sa le descoperiti voi insiva. Mai ales ca unele sunt si amuzante.

1. Procentaj de 80 la suta;
2. Merita cartonasul rosu;
3. Nu s-a intrunit majoritatea cvorumului;
4. Spatiile verzi au fost decimate aproape complet;
5. Artistul...a redebutat...;
6. S-a jucat cu mingii;
7. Noul fotbalist este foarte indemanatec;
8. Arborii doborati vor fi replantati;
9. Echipa a iesit dupa teren;
10. Unele constructii sfideaza kitsch-ul;
11. Investitura cabinetului;
12. Din cauza acestei legi lucrurile s-au imbunatatit;
13. Aspectele referitor la problema.

Desigur ca sunt doar cateva exemple. Unele poate chiar minore. Intrebarea ramane totusi. Este bine sa ne preocupam de ele. Lasam aceasta doar pe baza celor cu obligatii in acest domeniu. Ce solutie adoptam daca stiind ca folosind o varianta de exprimare corecta riscam sa fim ridiculizati. Va incumetati ca intr-o discutie sa spuneti "majoritatea celor de fata gandeste"? Sau va imaginati cum veti fi catalogati daca intr-o conversatie pe mess o sa va straduiti sa scrieti cat de cat corect?
Ati mai remarcat probabil, ca desi am folosit generic termenul de media, "perlele" apartin in egala masura jurnalistilor, politicienilor, guvernantilor, etc.

Sa nu credeti ca eu nu gresesc. Desigur, uneori omit prepozitii, pozitionez gresit virgula, etc. De asemenea am ezitari in folosirea sau nu a cratimei in raport cu ultimele precizari ale Academiei. La fel, nu am reusit sa ma edific in raport cu scrierea cu "î" din "a". Adica in toponimie si onomastica ce regula (sau exceptie) este valabila? Scriu Cîmpulung, sau Câmpulung? Aceeasi problema in legatura cu cuvintele compuse. Fiindca nu toate cuvintele care par sau suna ca fiind compuse sunt si in realitate asa. In fine, nefiind specialist nu poti fi la zi cu toate "updatarile". Va dau un exemplu. Cand in limbajul nostru a aparut substantivul "mass-media", a aparut si precizarea ca este de genul neutru, numarul plural si inflexibil. Documentandu-ma nitel azi, am constatat ca in conformitate cu DEX, nu mai este inflexibil. Are si dativ si genitiv. Ba mai mult, are si un gen in plus. Este acceptat si ca avand genul feminin.
Poate ca eu, ca si cei mai multi dintre voi,voi am o oarecare scuza. Aceea ca nu sunt specialist. Ce fac insa cei calificati in acest domeniu?

Si fiindca am gresit, gresesc, si voi gresi in continuare, astept replicile voastre.

READER'S (IN)DIGEST

Recent a fost o dezbatere destul de incinsa in media despre un sondaj publicat de revista. Reader's Digest. Deoarece am mai multe aspecte neelucidate privind acest instrument, (sondajul de opinie) m-am aplecat cu mai multa atentie asupra celui realizat de publicatia mentionata. Din dorinta sincera de a dezbate unele aspecte, va comunic cateva impresii formate, si din aceasta ultima lectura, dar si cu alte prilejuri. Intai despre acest ultim sondaj. Una din intrebari cerea celor intevievati, printre altele, sa nominalizeze persoanalitatea in care au cea mai mare incredere. Pentru cine nu stie, pe locul intai s-a situat Nadia Comaneci, marea noastra sportiva. Fara ai desconsidera meritele, cele facute de ea pentru Romania si pentru omenire, sunt totusi nedumerit: ce au "masurat" exact romanii? Notorietatea, popularitatea, talentul si vointa, sau increderea? Eu cred ca acest parametru se poate aprecia doar intr-o relatie individuala. Iar cei mai multi am vazut-o doar la televizor, sau in publicatii. Desigur, daca ar fi indeplinit o functie importanta, la niveluri de decizie, am fi avut alte puncte de reper. Ma opresc aici cu acest aspect.
Un alt capitol se refera la cea mai apreciata profesie (meserie). Pe locul intai, foarte onorant, sau situat pompierii. Pai cred ca si aici s-a apreciat s-a apreciat in special vizibilitatea. De ce nu ar fi la fel de apreciati salvatorii mineri, sau cei montani? In acest top intra si o profesie, foarte onoranta de altfel, cea de croitor. V-ati pus intrebarea cati dintre noi mai apelam sistematic la acesti profesionisti. Si atunci cred ca rezultatele sunt departe de realitate.
Acum cateva probleme generale si despre alte actiuni de acest gen. Nu pun la indoiala aparatul matematic al acestui instrument. Dar cred ca relatia dintre cei care comanda un sondaj, (in situatia in care nu sunt chiar institutiile), operatorii de teren, media si beneficiari de media,este necorespunzatoare. Daca sondajele sunt comandate, real (sau doar presupus), ascund anumite interese. Mai departe, institutiile de sondaj devin simple executante. Iar media, neavand specialisti, reproduc niste informatii. Informatii generale, insuficient explicate sau argumentate. In fine, ajunse la ultimul element din lant, cetateanul, produc o bulibaseala si mai mare. Satisfactie cei carora rezultatele le vin in asteptare, insatisfactie intr-un alt segment, indiferenta intr-o masura semnificativa, si inca ceva. Probabil ca mai exista un mic grup. Cel format din "curiosi". Cei care vor sa descifreze amanuntele si nuantele. Sau sunt oarecum sceptici. Sa va dau si aici doua exemple. Luati oricare din sondajele publicate si faceti urmatoarea analiza La institutiile in care au cea mai mare incredere romanii. Daca adunati doar procentele obtinute de biserica si armata, treceti cu mult peste 100. Procedati la fel cu cei din topul politicienilor. O sa obtineti acelasi rezultat. Ati incercat sa vi le explicati? Poate o faceti acum.

Oricum, greu de "digerat" sondajele!

Povestea ibricului...rosu!

Sigur va intrebati cum de am ajuns la acest sentiment. E o poveste scurta si sper sa nu va plictiseasca.
In ultimul timp am remarcat diversificarea preocuparilor cercetatorilor de pretutindeni. Aspecte pe care le credeam sortite ignorantei eterne sunt aduse in actualitate. Exceleaza in acest domeniu, ghici ciuperca..britanicii, americanii, dar nici australienii, germanii, cei din Noua Zeelanda sau rusii nu stau mai prejos. Iata cateva din cele mai noi comunicari stiintifice ale acestora. Anul trecut specialistii din Noua Zeelanda au anuntat ca au produs ceapa care nu va mai deranja rimelul si fardul gospodinelor. Desigur ca trebuie apreciata
cum se cuvine nobila si generoasa lor preocupare. Mai este doar un mic impediment. Obtinerea in culturi obisnuite a acestei pretioase legume se poate realiza doar peste 20 de ani. Mare pacat!
Tot in 2008 britanicii au facut o descoperire uluitoare. Au determinat durata dragostei, a iubirii.
Da, ati auzit bine! Si miturile conform carora iubirea dureaza toata viata , pana la despartirea
fizica, sau si dupa, s-au spulberat! Ei bine, dragostea dureaza exact doi ani, doua luni si 25 de zile. Pacat ca si aici exista o discriminare. Unii dintre noi prind si un an...bisect!!? Dar sa revin la...ibric. Cercetatorii de la Harvard au facut recent o comunicare. Revolutionara. Concluzia formulata este urmatoarea. Un internaut care opereaza 2-3 cautari cu Google produce tot atat dioxid de carbon cat se produce prin fierberea unui ou intr-un ibric rosu. Se observa ca nu exista nicio precizare in afara de culoarea ibricului. Fiindca ar putea intra in discutie si alte aspecte. De pilda provenienta si marimea oului. Doar poate fi de prepelita, gasca , strut, etc., etc.! De asemenea nu au pomenit nimic despre procedeul de fierbere. Microunde? Aragaz? La foc de lemne sau de carbuni? Dar de ce nu la soare? Apoi despre modul de preparare. Oua tari, moi, semi? Curios sau nu, nici materialul din care e confectionat ibricul nu pare a fi implicat. Ca e din ceramica, aluminiu, alama sau otel inox, se pare ca nu are importanta. Deci, singura incriminata este culoarea ibricului! Apoi, plecand de la aceasta concluzie au mai avansat o ipoteza. Deoarece domeniul IT produce aceeasi poluare ca si aviatia, se va reduce considerabil, pana la disparitie. Si probabil atunci avioanele vor fi dirijate de...pilotine!

Iata de ce am aruncat astazi ibricul! Pe cel rosu!